|marți, decembrie 12, 2017
  • Follow Us!

Chinezii sunt așteptați să depună oferta de preluare la Oltchim 

1-investitorii-chinezi-interesati-de-banie

Consorțiul chinez format din companiile Baota Petrochemical și Junlun Petroleum ar urma să depună, vineri, 6 iunie, o ofertă angajantă pentru preluarea combinatului chimic vâlcean Oltchim – a declarat, pentru Agerpres, liderul sindicatului Victoria, Corneliu Cernev. Combinatul este dorit și de omul de afaceri Ștefan Vuza, cel care controlează societatea Chimcomplex Borzești, dar care până acum nu a venit cu o ofertă angajantă similară. Liderul sindical de la Oltchim mai spunea că o delegație formată din administratorii judiciari, administratorul special și directorul adjunct ai combinatului din Râmnicu Vâlcea a plecat, duminică, în China pentru a semna un contract de finanțare în valoare de 15 milioane de euro, bani pe care partea chineză îi oferă pentru mărirea capacității de producție și pentru a deschide noi secții în combinat. “Am înțeles că, miercuri, 4 iunie, și domnul ministru Niță va fi prezent în China, iar vineri, pe 6 iunie, am avea și o ofertă angajantă din partea concernului chinez pentru preluarea combinatului” – a declarat Corneliu Cernev.

Ofertele angajante depuse până pe 6 iunie vor fi deschise și evaluate pe 10 iunie.
Termenul pentru depunerea de oferte pentru pachetul de acțiuni scos la vânzare la Oltchim de acționarul majoritar, statul român, a fost prelungit cu circa 65 de zile, de la sfârșitul lunii martie, deși inițial au fost anunțate 45 de zile. Prelungirea a fost solicitată de principalul concurent la această tranzacționare, consorțiul de firme Baota Petrochemical Group și Junlun Petroleum, cererea fiind astfel soluționată de Adunarea Creditorilor Oltchim, societatea fiind în insolvență. Motivația a fost că statul trebuie să achiziționeze rafinăria Arpechim de la Petrom – a declarat, atunci, Constantin Niță, ministrul Economiei. Rafinăria deține instalația de piroliză, care poate furniza combinatului materie primă și este singura din țară de acest fel.

One Response to Chinezii sunt așteptați să depună oferta de preluare la Oltchim

  1. Enrique Esteban

    SEMNAŢI PETIŢIA PT RECUNOAŞTEREA PARTENERIATELUI CIVIL ÎN ROMÂNIA
    (eu am semnat, semneaza şi tu!)
    http://www.petitieonline.com/vrem_parteneriat_civil_in_romania

     

Leave a Response