USG se pregătește de schimbarea acționariatului la nivelul Ciech Group

luni, 2 iunie 2014

 

Fuziunea Ciech Group cu KI Chemistry impune concentrarea pe eficiență

Râmnicu Vâlcea, 2 iunie - Grupul Ciech, acționarul majoritar al Uzinelor Sodice Govora, prin firma Janikosoda, a anunțat intenția realizării unui parteneriat strategic cu KI Chemisty, un grup privat polonez, în vederea fuzionării. Schimbarea acționariatului va afecta și USG-Ciech- parte a grupului din 2006. Până la definitivarea procesului și noii structuri a companiei, USG se va concentra pe planurile de restructurare și investiții.

“Este esențial să ne păstrăm cursul economii-investiții ca să ne asigurăm că, după fuziune, deciziile vor putea fi luate în favoarea USG. Noul investitor este o firmă privată, exigentă în privința profitabilității și a rezultatelor investițiilor. Trebuie să continuăm restructurarea profundă începută cu un an în urmă. Abia am scăpat de momentul cel mai greu- am evitat falimentul”, spune Witold Urbanowski, Directorul General al USG.

În ultimul an, USG a trecut printr-o restructurare profundă, necesară pentru a reduce pierderile la zero, după ce, în perioada 2007-2013, compania a acumulat pierderi de aproape 100 de milioane de dolari.

USG a fost, de asemenea, nevoită să se apere în fața instanței față de solicitările financiare ale unor foști angajați ai uzinei care pretindeau sume (3600 de euro), în plus, față de salariile compensatorii deja  primite la momentul concedierii. USG a câștigat un nou proces în această cauză, la Curtea de Apel Pitești, la sfârșitul săptămânii trecute. Instanța a confirmat, astfel că, USG-ul este corect și își respectă partenerii comerciali și sociali.

“Obiectivul meu este să apăr uzina, să o fac să rămână în funcțiune pe termen lung. Este în favoarea angajaților, a comunității și a acționarilor noștri. Ne concentrăm pe economie, pe restructurarea continuă și pe finalizarea investițiilor” a spus directorul general.

Politicile de restructurare au recâștigat încrederea Consiliului Director al Ciech Group, care a aprobat investiții pentru un nou calcinator.

Începând cu 15 iunie 2014, USG a planificat transportul noului calcinator și al instalațiilor necesare funcționării acestuia. Transportul va porni de la producătorul din Germania și va dura până pe data de 30 iulie; calcinatorul se va deplasa pe uscat și pe Dunăre, până la Constanța și apoi la Govora. Realizarea acestei investiții este vitală pentru supraviețuirea uzinei vâlcene a cărei producție trebuie să depășescă pragul critic pentru a putea continua să funcționeze.

La acest moment, uzina vinde întreaga producție de 450.000 de tone dar nu reușește să acopere toate costurile. Atingerea, în doi ani, a volumului de producție de 500.000 de tone pe an este posibilă doar cu un nou calcinator, un filtru nou și alte aparate, o investiție totală de aproape 10 milioane de euro.

USG Ciech a planificat instalarea calcinatorului pentru trimestrul patru al anului 2014. Rezultatele acestui proiect se vor regăsi în cifrele anului 2016, când este estimată funcționarea la întreaga capacitate.

“ Soarta USG este încă într-un echilibru fragil, atât timp cât nu vom atinge producția de 500.000 de tone. În plus, schimbările la nivelul acționariatului ne impun încă o și mai mare concentrare pe eficiență pentru a avea o șansă pe termen lung. Orice resursă și economie pe care o facem, trebuie să o alocăm executării investiției, altfel vom aluneca din nou în datorii și ne întoarcem de unde am plecat ” conchide Urbanowski.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe