Liderii PNL Vâlcea nu și-au plătit cotizaţiile!

miercuri, 28 mai 2014

În campania pentru europarlamentare partidele mari au cheltuit sume imense, de la nivel central, pentru promovareea candidaţilor prin bannere uriaşe, afişe, pliante (uneori tipărite pe hîrtie de lux). În schimb foarte puţini bani s-au dus pe mass media, mai ales media locală deşi se ştia că orice locuitor din mediul rural citeşte cu plăcere un ziar primi gratuit în locul unui plian. Pixurile, brelocurile, brichetele şi alte obiecte promoţionale au fost limitate. Organizaţiile judeţene au avut foarte puţini bani alocaţi pentru aceste mijloace de campanie. Şi acest lucru s-a văzut şi prin voturilor obţinute care nu sunt în măsură să-i satisfacă nici măcar pe câştigătorii alegerilor. Cât de greu au dus-o partidele pe plan local cu banii puteţi vedea din exemplul următor. Pe toată perioada campaniei electrale, la intrarea în sediul PNL Vâlcea era afişată o listă cu membrii importanţi ai partidului care nu şi-au achitat cotizaţiile. Bănuim că alături de ei puteau fi numele a sute de membri simpli de partid.

Publicăm declaraţia senatorului Daniel Niţu legată de aceste datorii : ,,... personal am alocat fonduri importante campaniilor electorale. Am plătit materiale publicitare, m-am deplasat cu oamenii din staff-ul meu şi în afara colegiului electoral unde am fost ales pentru a ajuta primarii, oamenii simpli, organizaţia de partid. Am dat mult mai mult partidului decât o cotizaţie lunară dar probabil cine face contabilizarea nu a vrut să ţină cont de aceste lucruri. Nu mă simt dator financiar PNL Vâlcea şi voi continua să susţin financiar partidul acolo unde consider că trebuie să contribui.“ O declaraţie asemănătoare a venit din partea senatorului Cotescu. Ştim însă primari care chiar nu au dat nici bani partidului nu au făcut nici eforturi pentru a aduce voturi considerând că alegerile europarlamentare nu îi interesează. Un partid însă are un statut, unde este precizată şi cotizaţia de membru. O organizaţie ai cărei lideri nu –şi plătesc cotizaţia nu trebuie să se mire că nu obţine rezultatele scontate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Liderii PNL Vâlcea nu și-au plătit cotizaţiile!”

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe