Luni, 26 mai 2014, termen pentru unele obligaţii fiscale

luni, 26 mai 2014

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, întrucât 25 mai a.c. este zi lucrătoare, până luni, 26 mai a.c. inclusiv, trebuie depuse la Fisc, după caz, documentele precizate mai jos:

- Notificarea privind aplicarea/încetarea aplicării sistemului TVA la încasare, formular 097. Sedepune de către persoanele impozabile înregistrate conform art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru notificarea organelor fiscale cu privire la aplicarea sistemului TVA la încasare sau cu privire la încetarea aplicării acestui sistem în condiţiile prevăzute la art. 134^2 şi art. 156^3 alin. (11) şi alin. (12). Reglementare: OPANAF nr. 3.884/2013;

- Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii aprilie 2014, formular 100. Reglementare: OPANAF nr. 1.950/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

- Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, cu termen lunarpentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii aprilie 2014, formular 112. Reglementare: OMFP nr. 1.045/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

- Declaraţia privind veniturile realizate din România, formular 200. Se depune de către persoanele fizice, care, în anul 2013, au realizat în mod individual sau în asociere venituri din: activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor; activităţi agricole pentru care venitul net se stabileşte în sistem real; piscicultura, silvicultura, transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise; operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Reglementare: art. 83, alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 52/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

- Declaraţia privind veniturile realizate din străinătate, formular 201. Se depune de către persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România, şi persoanele fizice care îndeplinesc, pentru anul de raportare, condiţia prevăzută la art. 40 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, care în anul 2013 au realizat venituri din străinătate, impozabile în România, ca urmare a desfăşurării unor activităţi în străinătate, cum ar fi: venituri din profesii libere, venituri din activităţi comerciale, venituri din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, piscicultură, silvicultură, venituri sub formă de dividende, venituri sub formă de dobânzi, venituri din premii, venituri din jocuri de noroc, venituri din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, câştiguri din transferul titlurilor de valoare, venituri sub forma câştigurilor din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract şi alte operaţiuni similare, alte venituri din investiţii, venituri din pensii, precum şi alte venituri impozabile potrivit Titlului III din Codul Fiscal. Reglementare: art. 90, alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 52/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

- Declaraţia privind venitul estimat/norma de venit, formular 220. Se depune de către contribuabilii care, în anul anterior, au realizat pierderi şi cei care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum şi cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal anterior. Reglementare: art. 81 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 52/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

- Declaraţia privind veniturile din activităţi agricole impuse pe baza de norme de venit, formular 221. Se depune de către persoanele fizice care realizează, până la data de 25 mai 2014,în mod individual, venituri din România, din activităţi agricole provenind din: cultivarea produselor agricole vegetale; exploatarea pepinierelor viticole, pomicole şi altele asemenea; creşterea şi exploatarea animalelor, inclusiv din valorificarea produselor de origine animală, în stare naturală. Reglementare: OPANAF nr. 52/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

- Declaraţia privind veniturile estimate pentru asocierile fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale, formular 223. Declaraţia se completează în cazul asocierilor fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice care realizează venituri din activităţi independente - comerciale şi profesii libere, inclusiv din activităţi adiacente, venituri din activităţi agricole pentru care venitul net anual se determină în sistem real pe baza contabilităţii în partidă simplă, precum şi venituri din silvicultură şi piscicultură, se completează în cazul persoanelor fizice care obţin venituri dintr-o activitate desfăşurată într-o formă de organizare cu personalitate juridică (SPRL) constituită potrivit legii speciale şi care este supusă regimului transparenţei fiscale, potrivit legii. Se depune de către asocierile care, în anul anterior, au realizat pierderi şi cele care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul fiscal, precum şi cele care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de cele din anul fiscal anterior.Reglementare: art. 81 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 52/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

- Declaraţia privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii aprilie 2014, formular 224. Reglementare: OPANAF nr. 52/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

 

- Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, formular 230. Se completează şi se depune de către persoanele fizice care în anul 2013 au realizat venituri din salarii şi asimilate acestora, în următoarele situaţii: au efectuat în anul de raportare cheltuieli pentru acordarea de burse private conform Legii nr. 376/2004 privind bursele private, cu modificările ulterioare, şi solicită restituirea acestora; optează pentru virarea unei sume reprezentând până la 2% din impozitul anual, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii sau a unităţilor de cult. Reglementare: art. 57 alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 52/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

- Decontul de taxă pe valoarea adăugată, cu termen lunar pentru obligaţiile bugetului de stat aferente lunii aprilie 2014, formular 300. Reglementare: art. 156^2 Cod Fiscal; OPANAF nr. 1.790/2012.  Atenţie! Decontul se depune şi de contribuabilii care au solicitat scoaterea din evidenţă ca plătitor de TVA conform art. 152 alin. (7) Cod Fiscal până la 10 aprilie 2014;

- Decontul special de taxă pe valoarea adăugată, formular 301, pentru contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA, conform art. 153^1 Cod Fiscal şi care au efectuat: achiziţii intracomunitare în luna precedentă, achiziţii intracomunitare de mijloace de transport care nu sunt considerate noi conform art. 125^1 alin. (3), contribuabilii care au efectuat achiziţii de servicii intracomunitare pentru care beneficiarul este obligat la plata TVA, precum şi pentru contribuabilii neînregistraţi şi care nu au obligaţia înregistrării, care au efectuat achiziţii intracomunitare de mijloace de transport noi sau produse accizabile.Reglementare: art. 156^3 Cod Fiscal; OPANAF nr. 30/2011;

- Declaraţia privind taxa pe valoarea adăugată datorată de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform art. 153 alin. (9) lit. a) - e) din Codul Fiscal, formular 311.Se depune de către persoanele impozabile al căror cod de înregistrare în scopuri de TVA a fost anulat conform prevederilor art. 153 alin. (9) lit. a) - e) din Codul Fiscal şi care efectuează în perioada în care nu au cod valid de TVA livrări de bunuri/prestări de servicii şi/sau achiziţii de bunuri şi/sau de servicii pentru care sunt obligate la plata taxei pe valoarea adăugată. Reglementare: OPANAF nr. 2.224/2013;

 

- Declaraţia privind sumele rezultate din ajustarea taxei pe valoarea adăugată, formular 307. Se depune de către persoanele impozabile: pentru operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal; pentru ajustarea TVA de către locatarul/utilizatorul activelor corporale fixe achiziţionate printr-un contract de leasing, dacă transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor are loc după scoaterea din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA a locatarului/utilizatorului în baza prevederilor art. 152 alin. (7) din Codul Fiscal; pentru ajustarea TVA de către persoana impozabilă pentru care înregistrarea în scopuri de TVA a fost anulată conform art. 153 alin. (9) lit. a) - e) sau lit. g) din Codul Fiscal, care nu a efectuat ajustările de taxă conform art. 128 alin. (4), art. 148, 149 sau 161 din Codul Fiscal în ultimul decont depus înaintea scoaterii din evidenţa persoanelor înregistrate în scopuri de TVA sau care a efectuat ajustări incorecte. Reglementare: art. 156^3 Cod Fiscal; OPANAF nr. 2.223/2013;

- Declaraţia recapitulativă privind livrările/achiziţiile/prestările intracomunitare pentru obligaţiile de declarare aferente operaţiunilor desfăşurate în luna aprilie 2014, formular 390 VIES. Reglementare:art. 156^4 Cod Fiscal; OPANAF nr. 76/2010;

- Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, formular 394, pentru declararea operaţiunilor desfăşurate în luna aprilie 2014 de către plătitorii de TVA cu perioadă fiscală lunară. Reglementare: OPANAF nr. 3.596/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

 Precizări referitoare la numărul de evidenţă a plăţii

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează că, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360/15.05.2014, a fost publicat Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 665/2014 privind suspendarea prevederilor Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 1.870/2004 pentru aprobarea Instrucţiunilor de completare a numărului de evidenţă a plăţii.

Astfel, începând cu data intrării în vigoare a actului normativ menţionat (15.05.2014) până la data de 31 decembrie 2015, se suspendă prevederile Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 1.870/2004 pentru aprobarea Instrucţiunilor de completare a numărului de evidenţă a plăţii, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.256/27.12.2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin excepţie de la prevederile de mai sus, dispoziţiile Ordinului ministrului Finanţelor Publice nr. 1.870/2004, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în continuare pentru  contribuabilii care aleg să plătească o obligaţie fiscală stabilită de organele de inspecţie fiscală, precum şi amenzi de orice fel stabilite potrivit legii, pentru contribuabilii care plătesc timbru de mediu pentru autovehicule, pentru contribuabilii care aleg să plătească o obligaţie fiscală cuprinsă într-o decizie de amânare la plată a obligaţiilor fiscale, emisă în temeiul prevederilor art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscale, aprobată prin Legea nr. 267/2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe