CJ Vâlcea va aproba contul de execuţie a bugetului local şi a bugetelor instituţiilor pe anul 2013

luni, 26 mai 2014

Vineri, 30 mai, va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, cu 16 proiecte de hotărâri sau informări plus punctul „Diverse” pe ordinea de zi. Astfel,vor fi aprobate următoarele propuneri: informare privind eficienţa activităţii desfăşurate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea în trimestrul I 2014; aprobarea execuţiei bugetului propriu al judeţului Vâlcea, a bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii şi a bugetului împrumuturilor interne la data de 31 martie 2014; aprobarea contului de execuţie a bugetului local al judeţului Vâlcea, a bugetului instituţiilor publice finanţate parţial din bugetul local al judeţului şi a contului de execuţie a bugetului împrumuturilor interne, pe anul 2013; rectificarea bugetului propriu al judeţului Vâlcea, a listelor obiectivelor de investiţii ale Consiliului Judeţean Vâlcea finanţate parţial sau integral din bugetul local şi din credite bancare interne, a bugetelor de venituri şi cheltuielilor ale unor instituţii publice de interes judeţean finanţate parţial sau integral din venituri proprii, a programului lucrărilor de întreţinere şi reparaţii drumuri şi poduri judeţene, precum şi majorarea Fondului de rezervă bugetară la dispoziţia Consiliului Judeţean Vâlcea şi acordarea de ajutoare unor unităţi administrativ-teritoriale, aflate în situaţii de extremă dificultate, pe anul 2014; aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea, pe anul 2014; privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii comerciale CET Govora Râmnicu Vâlcea, pe anul 2014; aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii Parc Ind Vâlcea, pe anul 2014; aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale Camerei Agricole Judeţene Vâlcea; modificarea valorii de inventar a unor bunuri care aparţin domeniului public al judeţului Vâlcea, concesionate societăţii comerciale APAVIL Vâlcea; aprobarea propunerii de modificare a datelor de identificare a unor drumuri judeţene cuprinse în anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 540/2000, privind aprobarea încadrării în categorii funcţionale a drumurilor publice şi a drumurilor de utilitate privată deschise circulaţiei publice, cu modificările ulterioare; aprobarea raportului anual privind stadiul realizării măsurilor din Programul Integrat de Gestionare a Calităţii Aerului în judeţul Vâlcea - an 2013; actualizarea Planului de analiza şi acoperire a riscurilor al judeţului Vâlcea; modificarea componenţei Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Vâlcea; informare privind activitatea instituţiilor publice de cultură aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Vâlcea, în trimestrul I, anul 2014.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe