Vâlcenii trebuie să-şi declare veniturile obţinute din străinătate!

sâmbătă, 17 mai 2014

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea informează contribuabilii-persoane fizice rezidente române precum şi persoanele fizice care au îndeplinit pentru anul de raportare, condiţiile de rezidenţă şi care au obţinut în anul 2013 venituri din străinătate, că până la data de 25 mai, au obligaţia să completeze şi să depună la unitatea fiscală de care aparţin formularul 201 „Declaraţie privind veniturile realizate din străinătate”.

 

Obligaţie

Fac obiectul acestei declaraţii veniturile obţinute din: profesii libere, activităţi comerciale, valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor, activităţi agricole, piscicultură, silvicultură, dividende, dobânzi, premii, jocuri de noroc, transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, câştiguri din transferul titlurilor de valoare, câştiguri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract şi alte operaţiuni similare, investiţii, pensii, precum şi alte venituri impozabile potrivit Titlului III din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare

Declaraţia se depune şi de persoanele fizice rezidente române, cu domiciliul în România, şi de persoanele fizice care îndeplinesc, pentru anul de raportare, condiţiile de rezidenţă care desfăşoară activitate salarială în străinătate într-un stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri şi sunt plătite pentru activitatea salarială desfăşurată în străinătate de către sau în numele unui angajator care este rezident în România ori de un sediu permanent în România (veniturile salariale reprezintă cheltuială deductibilă a unui sediu permanent în România), în următoarele situaţii, după caz:

a) în cazul în care acelaşi venit din salarii a fost supus impunerii atât în România, cât şi în străinătate;

b) în cazul în care persoana fizică a fost prezentă în străinătate pentru o perioadă mai mare decât perioada prevăzută în convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată de România cu statul în care s-a desfăşurat activitatea;

c) în cazul în care detaşarea în străinătate a persoanei fizice a încetat înainte de perioada prevăzută în convenţia de evitare a dublei impuneri, iar angajatorul nu mai poate efectua reţinerea diferenţelor de impozit, întrucât între părţi (angajat-angajator) nu mai există relaţii contractuale generatoare de venituri din salarii.

În cazul în care acelaşi venit din salarii este supus impunerii atât în România, cât şi în străinătate, statului străin revenindu-i dreptul de impunere potrivit convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu respectivul stat, regularizarea impozitului datorat de rezidentul român se realizează de organul fiscal competent din România, la cererea contribuabilului, prin completarea corespunzătoare a declaraţiei. În acest caz, declaraţia reprezintă şi cerere de restituire.

 

Documentaţie

În vederea regularizării de către organul fiscal a impozitului pe salarii datorat în România pentru activitatea desfăşurată în străinătate, persoanele fizice depun declaraţia la organul fiscal competent, însoţită de următoarele documente justificative:

a) documentul întocmit de angajatorul rezident în România ori de către un sediu permanent în România care efectuează plăţi de natură salarială, din care să rezulte venitul bază de calcul al impozitului şi impozitul reţinut în România pentru salariul plătit în străinătate;

b) contractul de detaşare;

c) documente justificative privind încetarea raportului de muncă, după caz;

d) certificatul de atestare a impozitului plătit în străinătate de contribuabil, eliberat de autoritatea competentă a statului străin, sau orice alt document justificativ privind venitul realizat şi impozitul plătit în celălalt stat, eliberat de autoritatea competentă din ţara în care s-a obţinut venitul, precum şi orice alte documente care pot sta la baza determinării sumei impozitului plătit în străinătate, pentru situaţia în care dreptul de impunere a revenit statului străin.

Atenţie!

Veniturile din activităţi dependente desfăşurate în străinătate şi plătite de un angajator nerezident nu sunt impozabile în România, potrivit prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, nu se declară şi nu fac obiectul creditului fiscal extern.

Veniturile se declară pentru fiecare ţară - sursă a veniturilor şi pentru fiecare categorie de venit realizat.

Veniturile realizate din străinătate se supun impozitării prin aplicarea cotelor de impozit asupra bazei de calcul determinate după regulile proprii fiecărei categorii de venit, în funcţie de natura acestuia.

 

Declarare

Pentru procurarea formularului 201 „Declaraţie privind veniturile din străinătate” aferentă anului fiscal 2013, contribuabilii au două posibilităţi:

- descărcarea de pe websiteurile: Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - de la adresa www.anaf.ro, secţiunea Asistenţă contribuabili/Toate formularele, cu explicaţii; Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea - www.finantevalcea.ro, categoria Utile/Formulare fiscale;

- prezentarea la sediul administraţiei fiscale de care aparţin de unde pot obţine gratuit formularele de declaraţii fiscale.

Veniturile realizate din străinătate de persoanele fizice în anul fiscal de raportare, precum şi impozitul aferent plătit în străinătate, exprimate în unităţi monetare proprii fiecărui stat, se vor transforma în lei la cursul de schimb mediu anual al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României, din anul de realizare a venitului.

Declaraţia se completează de către contribuabil sau de către împuternicitul acestuia, înscriind cu majuscule, citeţ şi corect, toate datele prevăzute de formular, în două exemplare:

- originalul se depune la organul fiscal în a cărui rază teritorială contribuabilul îşi are domiciliul fiscal;

- copia se păstrează de către contribuabil sau de împuternicitul acestuia.

Declaraţia se depune în format hârtie, direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

 

Sancţiuni

Nedepunerea până la 25 mai 2014 a declaraţiei 201 „Declaraţie privind veniturile realizate din străinătate” de către persoanele fizice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50 la 500 lei.

*

Baza legală: art. 90 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare; OPANAF nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, art. 219, alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, cu modificările şi completările ulterioare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe