Săptămâna trecută a expirat delegația şefei DNA Pitești, vâlceanca Daniela Lupu

luni, 12 mai 2014

Delegația de șase luni în fruntea DNA Pitești a procurorului-șef, vâlceanca Daniela  Lupu, expiră săptămâna aceasta. Potrivit Ziarului Ancheta din Argeș, titulară pe postul de prim-procuror al Secției Penale din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, Daniela Lupu a acceptat la începutul lui noiembrie 2013 propunerea de a deveni procuror-șef al DNA Pitești, după interimatul asigurat de Radu Sevastian în lunile care au urmat plecării lui Călin Nistor la structura centrală. Potrivit surselor noastre, delegarea Danielei Lupu urmează să fie prelungită pentru încă șase luni în dorința continuării activității anticorupției din Argeș și Vâlcea. Conform aceleiași surse, printre dosarele cunoscute pe care le-a instrumentat în cele șase luni procurorul-șef al DNA Pitești se numără aşa-numitul „dosar al consultanței”, în care personajele principale sunt deputatul Mircea Drăghici și fostul președinte al CJ, Constantin Nicolescu, dosar instrumentat iniţial de Radu Sevastian, dar și cel al lichidatorului Cătălin Petre Costin, ajuns în arest preventiv pentru acuzaţia de luare de mită.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe