Liberalul Gheorghe Ioniţă SABOTEAZĂ proiectul APAVIL de 100 de milioane de euro!

luni, 12 mai 2014

Vâlceni, vă rugăm să-i „mulţumiţi“ aşa cum se cuvine!

Nominalizat pe criterii exclusiv POLITICE cu aproape un an în urmă (Hotararea AGA nr.6/24 05 2013) Consiliul de Administraţie de la SC APAVIL Râmnicu Vâlcea a fost contestat, pe bună dreptate, de preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ADI Vâlcea, inclusiv pe cale judecatorească. Nerecunoaşterea de către toţi acţionarii a componenţei Consiliului de Adminstraţie şi contestarea sa  poate pune sub semnul întrebării accesarea unui credit de la BERD pentru proiectul de reablitare a reţelei de apă de aproape 100 milioane Euro. Încercările de până acum au fost sortite eşecului atât din cauza orgoliilor factorilor politici decidenţi cât şi din lipsa profesionalismului pe linie juridică a iniţiatorilor  unor proiecte de hotărâri. Liberalii vâlceni prin omul lor, Gheorghe Ioniţă, reprezentantul CL în AGA, au boicotat din nou proiectul APAVIL-ului, în sedinţa de vineri 9 mai a AGA APAVIL. Ioniţă, la comanda directă a preşedintelui PNL Vâlcea, Cristian Buican, a refuzat să-l numească pe Ion Costache (care a fost votat în şedinţă de Consiliu Local) în Consiliul de Adminstraţie al SC APAVIL SA. Politrucul cu aere de mare specialist Gheorghe Ioniţă a invocat motive de-a dreptul puerile. Vâlcenii ştiu de-acum cui să-i „mulţumească“ dacă se vor pierde fondurile europene!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe