Politicieni, nu vă bazați pe tinerii români în caz de război!

sâmbătă, 3 mai 2014

România ruptă în fund se pregătește de război. Știrea referitoare la reevaluarea forțelor militare ale țării, la analizarea situației rezerviștilor români este una de-a dreptul ridicolă. Nu are cum să fie serioasă o astfel de informație, acum când ne bate un război la ușă, când clasa politică a desființat armata română în ultimii 24 de ani. A mutilat-o, a fărâmițat-o, și-a bătut joc de militarii români. Pentru a le face pe plac occidentalilor, în frunte cu americanii, politicienii imbecili, care ne conduc de aproape trei decenii, au acceptat anihilarea forței de apărare a țării. Am rămas în bătaia vântului, vulnerabili la orice suflare războinică din exterior.

Mai avem câteva avioane depășite moral și fizic, tancuri vechi și alea, ceva tehnică cumpărată la mâna a doua de la colegii de alianță, o fregată și câțiva militari pe care-i plimbăm prin Afghanistan și Irak. Îi trimitem ca la 1918 în teatrele de război internaționale și de aceea unii dintre ei se întorc pe scut. E adevărat că suntem sub umbrela marii Alianțe NATO! „Ne apără NATO“, suntem la mâna americanilor, nemților, francezilor, englezilor, ungurilor, bulgarilor etc. Ne apără pe naiba! Credeți că în caz de război, să luăm varianta cea mai neagră, că ne-ar ataca rușii, ar veni americanii să ne apere sau ceilalți „aliați“? Să fim serioși! Nu va interveni nimeni! Vor fi discuții, negocieri, dezbateri, și până să ne dezmeticim noi, ne vom trezi fără jumătate de țară.

Așa că anunțul președintelui Traian Băsescu referitor la reevaluarea numărului de rezerviști este foarte ipocrit! Cum poți crede, tu politician îngrășat până peste poate din banul public, că vreun tânăr român în secolul XXI se gândește să se sacrifice într-un război, în țara cea mai coruptă din Europa, într-un stat căruia nu-i pasă câtuși de puțin de cetățenii săi?! Știți ce se va întâmpla? Vor fugi tinerii români ca potârnichiile din țară dacă se va da semnalul de mobilizare generală, Doamne ferește!

Românii simpli nu mai au nici o motivație patriotică să meargă la un eventual război, ei se gândesc că mai bine fug în alte țări, devin refugiați, decât să se jertfească pentru o țară care de 24 de ani îi tratează cu spatele. Să meargă în prima linie, la război, Băsescu și toată gașca de politicieni corupți până-n măduva oaselor: Victor Ponta, Ilie Sârbu, Crin Antonescu, Dan Voiculescu, Elena Udrea, Vasile Blaga și toți ceilalți!

România nu va dispărea ca stat datorită vreunui război militar, ci datorită războiului economic, pe care l-am pierdut demult. Românii sunt sclavii unor instituții precum Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Uniunea Europeană etc.

Tiberiu Pîrnău

Dă-i un răspuns lui Cetatean Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “Politicieni, nu vă bazați pe tinerii români în caz de război!”

  1. Si ce daca fugim ? Pt. ce sa ma lupt si sa mor ca idiotul ? Sa lupte aia care au furat tara si au avut beneficii dupa ea nu noi care murim de foame in casa ca STATUL SI TARA nu ne ofera nici o sansa. Nici nu ma gandesc sa ma duc in lupta ! Prefer sa ma execute in public !

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe