Adevărul până la capăt: „VÂNĂTORUL” BUICAN A VÂNDUT BLANA URSULUI DIN PĂDURE!

luni, 31 martie 2014

 

Vâlcea are alocate în acest an fonduri în valoare de 22 milioane lei, ele fiind destinate realizării obiectivelor cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Este un program menit să contribuie la rezolvarea multor probleme importante din viaţa localităţilor. Mă refer în special la continuarea unor investiţii care vizează infrastructura de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi a unor lucrări prioritare din zona infrastructurii rutiere.

Sigur, sumele alocate nu pot acoperi toate proiectele şi necesităţile financiare ale unităţilor administrativ teritoriale, însă acestea ne permit să ducem mai departe obiectivele propuse. Tocmai de aceea, la repartizarea fondurilor s-au luat în calcul criterii stricte, stabilite, de altfel, şi de actele normative în vigoare, dar şi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Când vorbesc despre actele normative am în vedere, în primul rând, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.28/2013 prin care s-a aprobat Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi care a preluat toate obiectivele de investiţii aflate deja în execuţie cu finanţare de la bugetul de stat în baza prevederilor Hotărârii de Guvern nr.577/1997 şi ale Ordonanţelor nr.7/2006 şi nr.40/2006.

Din fondurile totale alocate pe acest an aproape 60% au fost îndreptate spre continuarea lucrărilor ajunse la un stadiu avansat de execuţie pe care sperăm să le punem integral în funcţiune pe parcursul acestui an. O altă parte importantă din aceste sume a revenit achitării datoriilor mai vechi pentru lucrări executate şi nedecontate, condiţie care a primat atunci când fondurile au fost repartizate pe localităţi.

La ora actuală, judeţul Vâlcea are cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală un număr de 283 obiective în valoare totală de aproape 1,4 miliarde lei din care 145 de lucrări vin din anii precedenţi, respectiv 31 sunt din domeniul sistemelor de alimentare cu apă, 6 reprezintă lucrări de canalizare şi staţii de epurare, iar 83 se regăsesc în programul de reabilitare şi modernizare a drumurilor judeţene şi de interes local. Este un pachet de investiţii uriaş în comparaţie cu alocările bugetare şi, practic, nu poate nimeni să dea satisfacţie tuturor primarilor chiar dacă, în ceea ce ne priveşte, am respectat criteriile impuse prin acte normative.

Deşi cunosc foarte bine această situaţie, consilierii judeţeni din aripa liberală au hotărât să boicoteze ultima şedinţă a Consiliului Judeţean printr-o manifestaţie penibilă, de circari ai unor vechi mahalale. Ei au acuzat că repartizarea fondurilor nu s-a făcut pe baza criteriilor inventate de către liderul lor politic şi că, din această cauză, primarii susţinuţi de PNL ar fi fost nedreptăţiţi. Uită, însă, că legile sunt singurele care guvernează normele de repartizare şi utilizare a banilor.

Da, fondurile alocate nu sunt în măsură să acopere costurile pentru toate obiectivele pe care şi le-au propus primarii pe structura Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Situaţia delicată din acest punct de vedere nu este specifică doar judeţului Vâlcea căruia i s-au repartizat 22 milioane lei. Exact aceeaşi sumă i-a revenit şi judeţului Dolj, ca şi celorlalte judeţe ale Olteniei. Poate că lucrurile ar fi stat altfel la noi dacă deputatul Cristian Buican şi-ar fi îndeplinit promisiunea cu care, anul trecut, a umplut paginile ziarelor. La vremea respectivă, marele gatsby de Loviştea, s-a lăudat că a obţinut o suplimentare de fonduri de ...   60 milioane lei. Unde sunt banii, domnule Buican? Această întrebare ar trebui să v-o pună, în primul rând, primarii pe care i-aţi amăgit şi minţit.

 

 

Dr.ing. ION CÎLEA

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Adevărul până la capăt: „VÂNĂTORUL” BUICAN A VÂNDUT BLANA URSULUI DIN PĂDURE!”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe