|luni, noiembrie 20, 2017
  • Follow Us!

Politica bunului simț sau politica bunului plac, dle Buican? 

Bulacu-si-Andreescu

Aflându-se într-o cădere liberă în sondaje, PNL a decis că trebuie să-și întărească poziția, mazilind posibilii opozanți sub pretextul unor acuzații penibile. Ne exprimăm dezamăgirea față de episodul petrecut vineri,  la ședința Consiliului Județean. Am văzut în PNL Vâlcea un posibil partener, în construcția unei opoziții solide și benefice pentru județul Vâlcea. Am fost martorii unui circ lipsit de substanță. A doua zi, după arestarea primarului Emilian Frâncu, pentru luare de mită, organizația județeană a PNL  a venit în sala de ședință să strige „Hoții!”

Unde ați fost dle Buican, când PDL a strigat dezastrul Oltchim? Unde ați fost,  dle Buican, când am argumentat  incapacitatea actualei guvernări? Ați avut trei reprezentanți de la Vâlcea, secretari de stat în Ministerul Economiei, factor decident în soarta Oltchim, care puteau susține problema în fața ministrilor Vosganian și Chițoiu. Unde ați fost, când Vosganian a venit la Vâlcea și a luat peste picior reprezentanții Oltchim?

Nu noi am adus PSD la guvernare. Nu noi l-am propus și susținut pe Doctorul Inginer pentru președinția Consiliului Județean. Acuzația de transformare a instituției CJ în „Muzeu al Comunismului” vi se datorează, în mare parte, dle Buican. Faptul că ați rupt „lanțul de iubire” este rezultatul unor interese personale, nicidecum intereselor comunității. Când sunteți sincer,  dle Buican?

Nu uitați, dle președinte al PNL Vâlcea, că  cea mai mare investiție din ultimii 20 de ani în județul nostru, Pârtia de schi de la Voineasa,  s-a facut prin alocări de la bugetul de stat, în perioada guvernării PDL. Când ați venit la guvernare ce ați făcut? Care au fost demersurile dumneavoastră pentru continuarea acestui proiect, în condițiile în care ministrul USL a oprit lucrările și a batjocorit pârtia de schi, asemuindu-o unui „derdeluș”?

Din 2012 și până azi, la fiecare alocare de fonduri am acuzat actuala conducere a județului Vâlcea, de acordare discreționară a fondurilor.  Ați tolerat , cu nepăsare, atâta timp cât sumele v-au mulțumit. Nu am facut circ, am stat în continuare, la masa dialoglui civilizat. Obsesia dominaţiei și obsesia prim-planului, demagogia și populismul,  nu fac bine acestui județ. O bună înțelegere nu este posibilă cu astfel de probleme.

Cum PNL are  un vicepreședinte de CJ și directori la deconcentrate, cum ne puteți acuza de cârdășie cu PSD? Singura noastră alianță este cu cetățenii acestui județ și vom face tot ce ne stă în putință pentru a ajuta primarii, să-și respecte promisiunile față de comunitățile lor.

În speranța autoanalizării comportamentului dumneavoastra politic, vă asigurăm că suntem în continuare deschiși la un parteneriat viabil, în interesul cetățeanului, respectând chiar și acum, în condițiile date,  procentul de 70% care v-a adus la guvernare sub sigla USL. Dar înainte de a ne așeza la masa dialogului, vă întreb, dle Cristian  Buican : „Politica bunului simț sau politica bunului plac?”

 

Președinte PDL Vâlcea

Romulus Bulacu

 

 

 

Leave a Response