|luni, noiembrie 20, 2017
  • Follow Us!

Ofertă neașteptată! Un fond de investiții din Elveția vrea să cumpere OLTCHIM! Chinezii cer amânarea privatizării cu 6 luni 

06OLTCHIM_9620f42297

Oltchim, greu de vândut. A doua oară

Vineri 28 martie este ultima zi în care pot fi depuse ofertele pentru o nouă încercare de privatizare a combinatului Oltchim. Administratorul judiciar anunța anterior că patru companii au cumpărat caietul de sarcini. Nici o ofertă angajantă nu a fost depusă.

Termenul limită a trecut fără să apară cumpărătorul visat de guvern, deși pe ultima sută de metri a venit o ofertă neașteptată din partea unui fond de investiții din Elveția. Cât privește această ofertă, Comitetul Creditorilor Oltchim va decide dacă o acceptă.

În afară de această mutare-surpriză au venit două cereri de amânare a procesului cu şase luni. Ele au fost înaintate de un consorţiu din China, Baota Petrochemical Group – Junlun Petroleum, şi de SIF Transilvania.

Administratorul special al Oltchim, avocatul Gheorghe Piperea, spune că cele două firme au solicitat amânarea pentru că ar dori şi finalizarea negocierilor pentru preluarea Arpechim. ”Având în vedere sumele despre care se discută, sute de milioane de euro, mă aştept ca această amânare să fie avizată pozitiv de Comitetul Creditorilor”, spune Gheorghe Piperea.

Deocamdată pare neclar ce va cumpăra potențialul investitor. E sigur că nu e vorba de combinatul Oltchim în totalitate, pentru că multe active se arată lipsite de interes.

Vor fi vândute probabil, printre altele, fabrica de profile din PVC, acum în conservare, platforma petrochimică Bradu, brandul, mărcile şi toate brevetele de invenţii. Așadar, un Oltchim 2, care se vrea mai suplu și mai curat din punct de vedere financiar.

Pe Oltchim 2 vor fi trecute toate contractele de muncă ale salariaţilor Oltchim care lucrează pe activele viabile ce vor fi trecute pe noua companie, plus circa 80 de contracte de muncă de la Mentchim, o companie care va intra cât de curând în faliment, spunea recent administratorul judiciar.

Mentchim este una din companiile derivate din Oltchim care asigură servicii de mentenanţă pentru combinat. Oltchim este acţionarul majoritar al Mentchim.

Oltchim 2 va avea o personalitate juridică distinctă de Oltchim şi va urma să fie privatizată.

Activele neviabile rămân la Oltchim, companie care, cel mai probabil, va fi vândută pe bucăţi pentru a se recupera, în parte, sume datorate către creditori – mai mult de 700 de milioane de euro.

O nouă încercare de privatizare

Acum un an şi jumătate, pe 21 septembrie, a fost organizată licitația cu oferte în plic pentru achiziția pachetului majoritar de acțiuni la Oltchim, precum și a creanțelor deținute de stat prin AVAS și compania Electrica, la combinat.

Câștigător al licitației a fost desemnat la acea vreme Dan Diaconescu, care i-a avut drept contracandidați pe omul de afaceri Ștefan Vuza și acționarul minoritar al Oltchim, compania PCC din Polonia.

Ulterior, Dan Diaconescu nu a semnat contractul pentru achiziția Oltchim, așa încât licitația a fost anulată.

Oltchim are datorii de circa 800 de milioane de euro, dintre care garantate sunt peste 500de milioane de euro. Cei mai mari creditori cu creanţe garantate sunt băncile.

Compania funcţionează acum la doar 27% din capacitate. Referitor la proiectul statului, prin Ministerul Economiei, de a achiziţiona de la Petrom Rafinăria Arpechim, pentru a o vinde la pachet cu Oltchim, administratorul judiciar al Oltchim a spus doar că ”discuţiile dau semnale pozitive”.

rfi.ro

Leave a Response