|sâmbătă, noiembrie 18, 2017
  • Follow Us!

CIRC ÎN GALBEN LA CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA ! 

costi radulescu

 Astăzi, am participat la invitaţia domnului Ion Cîlea, la şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea, şedinţă care a avut pe ordinea de zi nici mai mult nici mai  puţin decât,…, 34 de puncte.

La începutul şedinţei, în sala a ,, descins ,, PNL Vâlcea cu pancarte, cu tricouri inscripţionate şi îmbrăcate în graba sau cu forţa.

Am asistat la un spectacol marca PNL, pe care l-am putea numi un circ în galben pe care din păcate eu l-am mai întâlnit în cei aproape 20 de ani de confruntări politice cu activiştii liberali.

PNL Vâlcea în frunte cu parlamentarii săi  s-a deplasat astăzi la Consiliul Judeţean Vâlcea pentru scandal şi circ.

Cred că le-a reuşit.

Mai cred că vâlcenii nu merită un astfel de spectacol şi mai cred că fruntaşii liberali au reuşit să îşi pună într-o postură cel puţin jenanta proprii consilieri judeţeni – PNL. Spun asta deoarece lucrurile pe care le-au ,, urlat ,, şi scris pe pancarte puteau fi susţinute pe un ton calm şi civilizat cu argumente în cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean.

Protestul PNL de astăzi, a fost de fapt un circ politic în condiţiile în care în structura de specialitate a Consiliului Judeţean Vâlcea îşi desfăşoară activitatea importanţi lideri PNL care sunt directori ai unor instituţii subordonate, regii şi îi pot aminti aici pe domnul Nicolae Vălimăreanu – vicepreşedinte PNL Vâlcea şi director la Regia de Drumuri sau domnul Nicolae Badea – membru PNL şi director la  Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi exemplele pot continua.

Putem trage concluzia ca oamenii cu funcţii şi în Consiliul Judeţean şi în PNL Vâlcea au participat la elaborarea bugetului împotriva căruia au protestat astăzi în mod zgomotos activiştii PNL Vâlcea in frunte cu preşedintele Cristian Buican.

Nu cumva PNL Vâlcea şi-a însuşit într-un fel bugetul la a cărui construcţie au participat membrii PNL din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Vâlcea ?!

Este sau nu demersul liberal de astăzi ipocrit si lipsit de substanţă ?

Eu cred ca da !

 

Deputat,

Constantin RĂDULESCU.

 

Leave a Response