Afacerea Harinvest ajunge la DNA. ASF, BCR, Depozitarul şi Broker Cluj, reclamate de păgubiţi

miercuri, 26 martie 2014

• victimele furturilor de la Harinvest suspectează cele patru entităţi că s-au constituit într-un „grup infracţional organizat” • dâmbătă ei au decis sesizarea procurorilor DNA, iar patru avocaţi au fost aleşi pentru a-i reprezenta pe păgubiţi în demersurile din Justiţie • ASF este acuzată de supravegherea deficitară a pieţei

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) va ajunge din nou în curtea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) şi într-un caz legat de piaţa de capital, după ce instituţia s-a aflat la acest început de an în atenţia procurorilor pentru nereguli apărute pe segmentul asigurărilor. Victimele furturilor de active la casa de brokeraj vâlceană Harinvest sesizează DNA, plângerea fiind îndreptată împotriva ASF, Depozitarului Central, BCR şi SSIF Broker. Decizia a fost luată sâmbătă dimineaţa la Râmnicu Vâlcea de persoanele păgubite cu sume totale de peste 10 milioane lei, suspiciunea acestora fiind că cele patru entităţi s-au constituit într-un "grup infracţional organizat" pentru devalizarea Harinvest şi furtul de active ale clienţilor acesteia. Patru avocaţi, atât specializaţi în zona civilă, cât şi în penal urmează să îi reprezinte pe păgubiţi în demersurile în Justiţie care vor fi iniţiate la începutul acestei săptămâni prin sesizarea DNA, a declarat pentru Curierul Naţional unul dintre reclamanţi. Suspiciunea principală a victimelor de la Harinvest este că la momentul în care s-au realizat 90% dintre furturi, la jumătatea lunii noiembrie 2013, toate entităţile implicate în tranzacţii ştiau că societatea de intermediere vâlceană nu avea banii pentru a-şi onora poziţiile pe produsele structurate luate în contraparte cu BCR şi SSIF Broker. "Nu există nicio variantă în care să nu se fi ştiut că acţiunile acelea sunt furate", ne-a declarat una dintre victime.

De ce sunt trimişi procurorii DNA din nou pe capul ASF

Afacerea Harinvest se află deja într-o investigaţie a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care a deschis urmărirea penală împotriva traderului Maria Voinea de la casa de brokeraj vâlceană şi şi-a extins ancheta şi către persoane din BCR. Persoanele păgubite s-au gândit însă că acest caz este şi de competenţa DNA, având în vedere valoarea prejudiciului, 8,2 milioane lei, numai furturile din 14-15 noiembrie 2013, dar şi faptul că implică o instituţie a statului, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară. Acuzaţia contra ASF este aceea de a fi urmărit deficitar tranzacţiile derulate de Harinvest, după ce încă de la sfârşitul anului 2011 Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) amendase casa de brokeraj pentru nereguli grave constând în utlizarea fără autorizare a activelor clienţilor. Având în vedere antecedentele Harinvest, ar fi trebuit ca autoritatea de supraveghere a pieţei de capital să urmărească mai atent piaţa, iar vânzările prin operaţiuni sell-out de la Depozitar din zilele de 14-15 noiembrie 2013 ar fi trebuit verificate înainte prin telefoane la clienţi.

 

Sursa: curierulnational.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe