|luni, august 21, 2017
  • Follow Us!

„Ion Cîlea îşi bate joc de 60% din populaţia judeţului Vâlcea!“ – spune Cristian Buican, șeful liberalilor vâlceni 

Cilea_Buican_USL

Conform Legii nr. 215/2001 a Administraţiei Publice Locale, ordinea de zi a şedinţelor Consiliului Judeţean şi materialele justificative sunt prezentate opiniei publice şi consilierilor judeţeni cu cel puţin 5 zile înainte. În condiţiile în care şedinţa Consiliului Judeţean din luna martie 2014 este programată pe data de 28, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, atrage atenţia că materialele justificative ale punctelor 20 şi 21 de pe ordinea de zi nu au fost transmise consilierilor judeţeni şi nici publicate pe site-ul oficial al instituţiei – www.cjvalcea.ro – aşa cum este prevăzut în Lege.

Din informaţiile venite din cadrul Instituţiei Consiliului Judeţean, cele două proiecte de hotărâre pentru repartiţia de fonduri arată, foarte clar şi limpede, faptul că domnul Ion Cîlea repartizează discreţionar fondurile publice, în funcţie de coloratura politică şi cumetriile şi relaţiile personale ale dumnealui cu unii din primari. De asemenea, cele două proiecte de hotărâre ne arată că la nivelul judeţului Vâlcea s-a bătut palma între PSD-PDL, negocierile purtându-se pe fonduri şi nu pe principii, aşa cum ar fi normal.

Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, îl acuză pe Ion Cîlea de comportament discreţionar şi de risipă în cheltuirea fondurilor publice. Mai mult decât atât, prin repartizarea fondurilor publice pe criterii politice sau cumetrii personale, domnul dr. ing. Ion Cîlea îşi bate joc de peste 60% din populaţia judeţului Vâlcea, tăindu-le acestora alocările financiare doar pentru că la alegerile locale au ales în fruntea comunităţilor edili liberali. Cristian Buican reaminteşte opiniei publice că din anul 2009, de când la conducerea Instituţiei Consiliului Judeţean Vâlcea se află cuplul comunist Cîlea – Persu, în fiecare an au existat acuze fondate vis-a-vis de modalitatea discreţionară prin care aceştia înţeleg că trebuie repartizate fondurile publice. Coincidenţă sau nu, din acel an judeţul Vâlcea a înregistrat un declin economic şi social accentuat.

Parlamentarul Cristian Buican consideră că proiectul propus de consilierii judeţeni liberali în ultima şedinţă de Consiliu Judeţean din 7 februarie 2014, acela de repartizare a fondurilor publice pe baza unor criterii obiective, transparente şi predictibile este, în acest moment, mai mult ca niciodată, de actualitate şi trebuie adoptat de îndată.

„Prin repartizarea fondurilor pe criterii politice şi pe bază de cumetrii, Ion Cîlea îşi bate joc de 60% din populaţia judeţului Vâlcea. Dacă locuieşti în judeţul Vâlcea şi ai ales la alegerile locale din anul 2012 un liberal, atunci Ion Cîlea consideră că trebuie să fii pedepsit. Este total aberant şi incorect şi, îi cer public, să îşi schimbe comportamentul. De la ruperea USL nu l-am mai criticat public, considerând că are nevoie de o perioadă de graţie, însă văd că funcţia pe care o ocupă i-a luat minţile” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Leave a Response