CU TOATĂ VITEZA LA ÎNTREŢINEREA DRUMURILOR

marți, 25 martie 2014

 

        Începutul actualei săptămâni a debutat cu declanşarea programului de lucrări  pentru reabilitarea şi întreţinerea drumurilor, program care deja a fost elaborat la începutul primăverii de către Consiliul Judeţean Vâlcea şi însuşit de Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri. Anterior perfectării programului, preşedintele Ion CÎLEA a verificat starea carosabilului pe fiecare drum judeţean în parte şi, după analizele în teren, a stabilit împreună cu specialiştii Direcţiei tehnice, ordinea de priorităţi. Ieri, echipele organizate la nivelul RAJDP, sub coordonarea directorilor Nicolae Vălimăreanu şi Radu Silviu, au trecut la decaparea gropilor apărute pe parcursul iernii în plăcile de asfalt ale drumurilor judeţene 605A, Milostea – Mateeşti – Berbeşti – Sineşti – Grădiştea, precum şi ale DJ 677, Popeşti – Slăviteşti.

Astăzi a venit rândul altor 8 drumuri judeţene pe care echipele specializate de drumari le-au luat în primire şi urmează să execute lucrările de întreţinere. Acestea sunt: DJ 678A, Milcoiu – Nicolae Bălcescu – Stoiceni – Galicea, DJ 677 D, Ştefăneşti – Lungeşti, DJ 677 C, Lungeşti – Fumureni, DJ 658, Gura Văii – Muereasca – Mănăstirea Frăsinei, DJ 677A, Creţeni – Amărăşti – Glăvile – Pesceana – Şirineasa, DJ 676 B, Lădeşti - Lăpuşata, DJ 676, Slătioara – Stroeşti – Copăceni – Lăpuşata – Roşiile – Tetoiu şi DJ 646, Costeşti – Bistriţa – Mănăstirea Arnota.

„Pentru ultimul dintre aceste drumuri am stabilit ca lucrările să fie executate în regim de maximă urgenţă şi calitate, data limită fiind 5 aprilie, adică în preajma desfăşurării manifestărilor dedicate comemorării a 360 de ani de la moartea domnitorului Matei Basarab care, după cum se ştie, îşi doarme somnul de veci în pronaosul Mănăstirii Arnota. De asemenea, tot în ordinea priorităţilor avem şi drumurile spre celelalte locaşuri mânăstireşti unde vor veni credincioşii pentru sărbătorile pascale” – a declarat Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe