Şedinţă maraton a CJ Vâlcea cu 33 de proiecte de hotărâri pe ordinea de zi

duminică, 23 martie 2014

Vineri, 28 martie, va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Vâlcea, cu 33 de proiecte de hotărâri sau informări plus punctul „Diverse” pe ordinea de zi. Concret, printre altele, se vor discuta şi aproba următoarele propuneri: rectificarea bugetului propriu al judeţului Vâlcea, a listei obiectivelor de investiţii ale Consiliului Judeţean Vâlcea, a bugetelor de venituri şi cheltuielilor ale unor instituţii publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii si suplimentarea numărului de posturi finanţate pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult ortodox din judeţul Vâlcea, pe anul 2014; utilizarea unei sume din excedentul bugetului local pentru finanţarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare, pe anul acesta; completarea art. 2 din Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr.39 din 29 martie 2013; stabilirea preţurilor medii ale produselor agricole, în baza cărora se evaluează în lei, arenda, exprimată în natură, pentru anul 2014; stabilirea preţului mediu la masa verde obţinută de pe pajişte, pentru anul acesta; aprobarea tarifului lunar pentru prestarea serviciului de pază de către Serviciul Public Judeţean de Pază Vâlcea; aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea; modificarea denumirii Liceului Tehnologic Special nr. 1 Bistriţa, comuna Costeşti, în Şcoala Profesională Specială Bistriţa, comuna Costeşti; modificarea anexei la Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 103 din 21 decembrie 1999 privind însuşirea inventarului bunurilor aparţinând domeniului public al judeţului Vâlcea; atribuirea licenţei de traseu pentru efectuarea transportului public judeţean de persoane prin curse regulate, pe traseul 063 „Râmnicu Vâlcea - Galicea - Stoileşti (Geamăna)”, operatorului de transport rutier SC Matdan Service SRL; atribuirea licenţei de traseu pentru efectuarea transportului public judeţean de persoane prin curse regulate speciale, pe traseul „Râmnicu Vâlcea - SC Vox Profile SRL Mihăeşti”, operatorului de transport rutier SC Antares Transport SA; modificarea Anexei nr.1 şi Anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr.87 din 28 decembrie 2012 privind aprobarea Programului de transport public judeţean prin curse regulate, în judeţul Vâlcea; aprobarea arondării activităţilor de evidenţă a persoanelor din localităţile judeţului Vâlcea la Serviciile Publice Comunitare Locale de Evidenţa a Persoanelor; aprobarea proiectului „Optimizarea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă în Regiunea Sud -Vest Oltenia”, precum şi a cheltuielilor legate de proiect; aprobarea activităţilor cu care va fi implicat judeţul Vâlcea în managementul şi implementarea proiectului „Optimizarea capacităţii de intervenţie în situaţii de urgenţă în Regiunea Sud-Vest Oltenia”; modificarea actului constitutiv şi a statutului Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sud -Vest Oltenia; aprobarea acordului de colaborare privind implementarea serviciului de orientare vocaţională în cadrul centrelor care asigură servicii de tip rezidenţial din judeţul Vâlcea; repartizarea unor sume din cota de 18,5% din impozitul pe venit încasat la bugetul de stat la nivelul judeţului Vâlcea, aflate în contul deschis pe seama Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea şi din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii arieratelor, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură, care necesită cofinanţare locală, unor unităţi administrativ- teritoriale, pe anul 2014 şi estimările pe anii 2015-2017; repartizarea pe unităţi administrativ - teritoriale a sumei de 9,54 milioane de lei, din taxa pe valoarea adăugată, destinată finanţării cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, pe anul acesta şi estimările pe anii 2015-2017; încetarea, la cerere, a mandatului lui Victor Popescu, reprezentant al judeţului Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea comercială Expo - Nord Oltenia SA; desemnarea administratorilor propuşi de acţionarul Judeţul Vâlcea în Consiliul de administraţie al societăţii Parc Ind Vâlcea SA şi mandatarea reprezentanţilor judeţului Vâlcea în Adunarea Generala a Acţionarilor la SC Parc Ind Vâlcea SA să aprobe numirea administratorilor societăţii; desemnarea administratorilor propuşi de Judeţul Vâlcea în Consiliul de administraţie al societăţii Centrul de Afaceri Flandra - Vâlcea şi mandatarea reprezentantului judeţului Vâlcea în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea Centrul de Afaceri Flandra - Vâlcea să aprobe numirea administratorilor societăţii; aprobarea concesionării prin licitaţie publică a unor spaţii, în suprafaţa de 114,35 mp, proprietate publică a judeţului Vâlcea, situate la parterul Policlinicii cu Plată Râmnicu Vâlcea, în scopul desfăşurării unei activităţi medicale (litotritie extracorporeală); concesionarea unui bun aflat în domeniul public al judeţului Vâlcea, societăţii Apavil SA Vâlcea; declararea de interes public judeţean a unui bun, precum şi darea lui în administrarea Spitalului de Psihiatrie Drăgoeşti; declararea de interes public judeţean a unui bun şi darea lui în administrarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea; modificarea valorii de inventar a unor active fixe corporale de natura construcţiilor, care aparţin domeniului public al judeţului Vâlcea, date în administrarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea; revocarea dreptului de folosinţă gratuită al Ligii Naţionale a Luptătorilor din Decembrie '89 România, Filiala Vâlcea asupra unui spaţiu în suprafaţă de 20,32 mp, situat la etajul II în imobilul „Centrul Militar Judeţean” Vâlcea, care aparţine domeniului public al judeţului Vâlcea; prezentarea solicitării societăţii CET Govora referitoare la plata datoriilor SC Oltchim SA, existentă la data de 31 decembrie 2013.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe