Liberalul Dragoş Gigel Cîrstoiu, colectionar de dosare penale!

joi, 20 martie 2014

 

Gigel trebuie exmatriculat

Dragoş Gigel Cîrstoiu este un oportunist perfect al perioadei de după Revoluţie. Amestecat în fel de fel de afaceri a reuşit ca din pădurar să ajungă miliardar. Şmecherii, firme dubioase, acuzat de ucidere din culpă mascată prin relaţii şi tergiversări ale proceselor, doare penale pentru transport ilegal de lemne, scandaluri cu bătăi pe plan local. Iată cîteva puncte de reper din viaţa acestui individ ajuns viceprimar în comuna limitrofă Râmnicului.

De activitatea sa s-au ocupat mai mulţi jurnalişti de la mai multe ziare locale. Vom folosi în continuare fragmente elocvente ale unor jurnalişti de la publicaţiile ,,Indiscret în Oltenia“ şi ,,Vocea Vâlcii“ pentru a îi readuce astfel aminte preşedintelui PSD Vâlcea, Ion Cîlea, ce fel de indivizi a trebuit să gireze indirect pentru posturile de viceprimar.

„Mi-a spus că mașina lui valorează mai mult decât viața mamei mele“ spune Marius Magher

 Marius Magher susține că, după accident, i-a spus actualului viceprimar din Bujoreni, Dragoș Gigel Cîrstoiu, că un minim gest pe care ar putea să îl facă după ce i-a omorât mama ar fi să-i plătească pomenile timp de șiapte ani. Numai că, spune el, vicele nu a dorit, considerând că i se cere cam mult. " La expertiză, după ce că îmi omorâse mama, el era tot cu gura mare și mă amenința că nu am ce să-i fac. A împrăștiat tot felul de zvonuri prin sat că mi-ar fi dat el mie bani. Realitatea este că a doua sau a treia zi după accident mi-a dat 20 de milioane lei vechi pentru înmormântare, care sigur că nu au ajuns pentru toate cheltuielile. A mai dat 300 de lei la gropar la cimitir. Ăia au fost toți banii, de și el se lăuda că mi-a dat 300 de milioane lei vechi. Dar eu nu am mai acceptat nimic de la el pentru că mi-am dat seama că nu e om. Am avut o discuție și i-am spus să mă ajute timp de șiapte ani cu pomenile. Eu nu am vrut banii lui, pentru că nu se poate cumpăra viața mamei mele, dar am vrut să îl încerc, să văd dacă este om sau nu. Mi-a spus că e mult să plătească el pomenile pentru șiapte ani de zile. I-am spus să vândă nenorocita de ma șină cu care a dat peste mama mea și să plătească pomenile. Iar el mi-a zis: "Păi ma șina mea valorează mult mai mult!". În acel moment, nu am mai dorit să am niciun contact cu el. Vreau să vă spun că el s-a oferit încă de la început să îl ajute pe tatăl meu care a rămas fără soție, că îi aduce lemne. Lumea îmi spunea ce fel de om e Cârstoiu, dar eu nu șitiam ce îi poate pielea. Nu am vrut să îi fac rău, pentru că m-am gândit că i se poate întâmpla oricărui șiofer. Dar, în momentul în care mi-a spus că ma șina lui valorează mai mult decât viața mamei mele, am terminat orice discuție. Oricum, apoi el a spus unor persoane că mai bine plătește avocați decât să plătească pomenile mamei mele" "ne-a mai povestit fiul Elenei Magher. ( Vocea Valcii).

Dragoș Cîrstoiu, „colecționar“ de dosare penale

 Așa cum spuneam, mulți cetățeni din Bujoreni se întreabă ce caută un personaj ca liberalul Dragoș Gigel Cîrstoiu în fruntea primăriei. Pentru că acesta are la activ nu mai puțin de două dosare penale, pentru care, se pare, este cercetat și în acest moment. Primul dosar penal l-a "colecționat" acum circa 10 ani, pe vremea când era pădurar. Din câte am reușit să aflăm, se pare că actualul viceprimar de la Bujoreni făcea transport ilegal de masă lemnoasă, el fiind prins de polițiști în timp ce transporta lemn de cireș, iar pe acte scria că este lemn de fag.

Cel de-al doilea dosar penal l-a obținut în anul 2009, atunci când liberalul Dragoș Gigel Cîrstoiu a omorât o femeie cu ma șina chiar pe trecerea de pietoni. Femeia de 58 de ani traversa liniștită zebra din fața Școlii Bujoreni atunci când a fost acroșată violent de actualul viceprimar al localității. De atunci, familia femeii cere ca Dragoș Cîrstoiu să plătească pentru fapta sa, însă dosarul stagnează deocamdată în instanța de judecată, pentru că rudele victimei nu au bani să plătească o expertiză. Până atunci, liberalul Cîrstoiu circulă liber pe șoselele județene, cu o dovadă de la Poliția Rutieră Vâlcea și, culmea, a mai fost promovat și în funcții de conducere. Rușine!

Viceprimarul “trage” din obşte, via SC Pârâul Mare SRL

Înainte de a fi ales în această vară viceprimar, Dragoş Cârstoiu deţinea 45% din părţile sociale ale firmei de exploatare forestieră SC Pârâul Mare SRL din Brezoi. Tot această firmă a câştigat, în mod suspect, şi licitaţiile ţinute pentru celelalte sechestre asiguratorii, respectiv masa lemnoasă de pe Valea Păscoaiei. La un calcul estimativ, conform preţului pieţei, valoarea celor 3.975 mc este de vreo 3 miliarde de lei vechi. Mai trebuie spus că aceeaşi firmă a mai tăiat încă 4.200 mc tot din pădurile obştii Robeşti, în toamna anului 2011, iar o parte din bani au fost daţi direct către ANAF pentru stingerea datoriei istorice de 6 miliarde. “Din tot ce au dat cei de la Pârâul Mare la ANAF, comparativ cu cât au tăiat de la noi, ar mai trebui să avem în cont 1,3 miliarde de lei. În contul nostru de la BCR nu avem decât vreo 250 de milioane. Nu ştiu cum justifică domnii de acolo atâta masă lemnoasă tăiată, având în vedere că ne-au livrat atât de puţin”, a mai declarat secretarul Ioan Popescu. De asemenea, Dumitru Misăilescu Panu l-a ajutat pe vărul său, Dragoş Cârstoiu, cu 37.000 de euro (din banii obştii), în anul 2007. Acesta a achiziţionat un utilaj greu, autocamion cu remorcă, marca MAN, cu graifăr (braţ metalic cu gheară, pentru încărcarea şi descărcarea automată a buştenilor de mari dimensiuni). Odată cu achiziţionarea acestui utilaj, actualul viceprimar al Bujoreniului şi-a mărit considerabil părţile sociale din firmă, ajungând la procentul de 45%. Banii nu au mai fost restituiţi obştii niciodată. ( Indiscret în Oltenia)

 

Dă-i un răspuns lui Andreea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “Liberalul Dragoş Gigel Cîrstoiu, colectionar de dosare penale!”

  1. Din pacate sunt multi precum acest viceprimar fara inima. Stiu bine cazul cu accidentul s-a folosit de toate relatile ca sa musamalizeze cazul. Si atentie mare. Romul din consiliul local Bujoreni a castigat bani frumosi impreuna cu vicele pe lemne vindute asa ca nu cred ca va vota schimbarea viceprimarului!

  2. Haita este mare la Bujoreni....... Jaful rudarilor din padurile din Bujoreni este acoperit cu acte de firma lui Dragos Gigel(sa verifice Anaful si Insp.Silvic sau Parchetul) ptca politistul Olarescu este complice la protejarea rudarilor -LUTA stie mai bine. Nu o sa schimbe ROSU nimic la Bujoreni, doar DNA-ul ne poate ajuta

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe