„Satrapul“ liberal Cristian Buican are „indigestie” la presa locală în faţa liderului PNL Crin Antonescu

duminică, 16 martie 2014

La sfârşitul săptămânii trecute, în Râmnicu Vâlcea au avut loc mai multe evenimente organizate de liberalii vâlceni, evenimente la care au fost prezenţi mai mulţi lideri de la centru în frunte cu lpreşedintele Crin Antonescu. Peste 200 de preşedinţi de filiale din Oltenia, vicepreşedinţi de consilii judeţene, deputaţi, senatori, primari şi viceprimari au luat parte joi, 13 martie, la Reuniunea Regională a PNL Oltenia. Deputatul Cristian Buican, în deschiderea întâlnirii de la Râmnicu Vâlcea, a invitat presa să... părăsească sala pentru ca liberalii să-şi continue discuţiile interne de partid. Invitaţia n-a fost deloc pe placul ziariştilor pentru că organizatorii n-au anunţat că presa nu va avea acces la reuniune. Ulterior, în deschiderea conferinţei de presă, deputatul Cristian Buican, liderul PNL Vâlcea, şi-a cerut scuze doar de faţadă pentru incidentul din sala mare a Consiliului Judeţean, când presa a fost invitată să părăsească sala, explicând că liberalii din Oltenia au avut de discutat probleme tehnice care nu puteau fi devoalate. „În Râmnicu Vâlcea, este sărbătoare. Toţi liberalii din Oltenia s-au întâlnit pentru a pune la punct alegerile europarlamentare şi victoria din 25 mai. Vor avea loc azi, mâine şi în perioada următoare mai multe evenimente organizate de Partidul Naţional Liberal. După întâlnirea tehnică finalizată deja va avea loc o întâlnire între şeful campaniei electorale la nivel naţional, domnul Petrache, cu preşedinţii şi secretarii filialelor din Oltenia pentru a pune la punct câteva detalii tehnice ale campaniei, după care, la ora 17.00, la Teatrul Anton Pann va avea loc dezbaterea publică „România pentru infrastructură”, organizată de către Organizaţia de Tineret Naţională în colaborare cu filiala Vâlcea a TNL. După cum ştiţi, urmează Şcoala Politică I. G. Duca, o şcoală tradiţională care se desfăşoară în judeţul Vâlcea de obicei toamna. Anul acesta preferăm să o organizăm în debut de primăvară, pentru a vesti rezultatele bune pe care noi le vom obţine în acest an la alegerile europarlamentare şi prezidenţiale”, a spus preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

La rândul său, preşedintele Crin Antonescu a spus: „Întâlnirea din sala mare a Consiliului Judeţean a fost una de partid. Acolo, marea majoritate erau primari, lideri ai partidelor din toate judeţele Olteniei. Mulţumim gazdelor noastre pentru organizarea acestei întâlniri. Dincolo de alte detalii, în fond, scopul acestei întâlniri regionale, ca şi al celorlalte care au avut loc, este să discutăm între noi şi să înţelegem miza cu totul specială, încărcătura politică deosebită a alegerilor europarlamentare, cel puţin pentru noi, pentru Partidul Naţional Liberal. În sensul acesta am discutat şi teme politice importante din perspectiva cetăţenilor, lucruri care trebuie comunicate, lucruri pe care cetăţenii – şi cei care au votat USL şi cei care n-au votat-o, dar şi cei care n-au votat de loc – au dreptul să le ştie. Ne-am concentrat şi asupra motivelor pentru care Uniunea Social Liberală, acest mare proiect politic a eşuat, dar şi asupra obiectivelor pe care în continuare, fie şi din opoziţie, PNL le urmăreşte şi, şi le asumă în faţa acestor oameni. Eu sunt bucuros că un număr foarte mare de primari, de lideri locali ai partidului din toate judeţele, în această Oltenie unde nu este tocmai uşoară viaţa de liberal, au venit de peste tot. Sper că din această întâlnire plecăm cu toţii mai lămuriţi şi mai motivaţi”.

 

Crin Antonescu a început delimitarea de primarul Frâncu?

 

În ceea ce priveşte declaraţiile sale din campania electorală 2012, când spune că Emilian Frâncu este un model de cinste şi corectitudine pentru el, Crin Antonescu nu le-a negat, însă a precizat că acum nu mai poate afirma acelaşi lucru. „Între timp am avut o decizie a Justiţiei pe care o respectăm şi o regretăm. Eu am făcut, la acel moment, cu toată buna credinţă, cu toată convingerea această declaraţie. Nimic din activitatea de până atunci a domnului Emilian Frâncu pe care îl cunoscusem ca parlamentar, nu mă putea împiedica să fac această declaraţie. Lucrurile care s-au întâmplat ulterior, sunt, repet, lucruri asupra cărora nu am de comentat, îmi pare foarte rău doar”, a spus preşedintele Crin Antonescu. Despre situaţia Oltchim, Crin Antonescu a pretins că ştie toată situaţia şi că o soluţie ar fi presiunea pe nivel european: „Cred că foarte mulţi oameni cunosc, sigur nu până la cel mai mic detaliu, cum este şi cazul meu, situaţia de la Oltchim. Dar că este una din temele majore pentru orice guvern al României, că este una dintre problemele cele mai importante economice şi sociale într-un judeţ din România, ştie oricine. Am avut, câtă vreme am fost la guvernare, miniştrii Economiei, succesiv, domnul Chiţoiu, domnul Vosganian, domnul Gerea, toţi au avut o preocupare prioritară pentru acest subiect, pentru Oltchim. Toate aceste lucruri sunt cunoscute şi se caută soluţii. În ceea ce priveşte găsirea unor soluţii, în principiu, este pur o părere personală, dacă ne-am uita cum grupuri din industria germană, să zicem, o ţară destul de puternică, sunt susţinute - apropo de politica ajutorului de stat - în structuri europene, poate că una din formule ar fi să pledăm şi noi mai cu forţă şi să obţinem alte condiţii pentru un caz ca Oltchimul sau ca altul. Noi, chiar dacă suntem în Opoziţie, susţinem orice soluţie eficientă, dacă ea se găseşte. Nu cred că Oltchim este în situaţia actuală din cauza celor trei miniştri liberali. Istoria Oltchimului este mult mai lungă şi o ştiţi mai bine decât mine”, a afirmat Crin Antonescu.

După-amiază, liberalii s-au reunit la Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea, unde Tineretul Naţional Liberal a organizat evenimentul ”România pentru infrastructură”, o dezbatere pentru cetăţeni interesaţi de viziunea liberală asupra unor teme specifice. Invitaţii speciali ai acestui eveniment au fost Crin Antonescu, preşedinte PNL şi Klaus Iohannis, prim-vicepreşedinte PNL. Seria întâlnirilor-eveniment a debutat la Constanţa, cu „România pentru Tineri” şi a fost urmat de „România pentru mediul de afaceri”, la Sinaia, şi „Romania pentru toţi românii”, la Iaşi. Evenimentul de la Râmnicu Vâlcea, „România pentru infrastructură”, va fi urmat, la rândul său, de alte evenimente cu teme specifice, care vor fi organizate în diverse zone ale ţării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe