|luni, noiembrie 20, 2017
  • Follow Us!

Democrat liberalii vâlceni au depus la Prefectură „Cartea minciunilor USL” 

646x404
Democrat liberalii vâlceni au pornit în marş pe străzile din centrul oraşului, până la Prefectură.  Democrat liberalii spun că documentul este un bilanţ al celor 22 de luni de guvernare USL. Conducerea PDL Vâlcea consideră că în această perioadă situaţia românilor s-a înrăutăţit, iar numărul taxelor a crescut. “Vrem să atragem atenţia opiniei publice că în timpul celor 22 de luni de guvernare USL am fost intoxicaţi doar cu minciuni. De exemplu, în Vâlcea s-au făcut promisiuni pentru redresarea Oltchimului, dar lucrurile stau mai rău acum. Ceea ce s-a întâmplat în ultimele luni au fost doar promisiuni şi minciuni, populaţia este din ce în ce mai săracă, dar avem 35 de noi taxe.”, declară Romulus Bulacu, preşedinte PDL Vâlcea. Democrat liberalii au fost primiţi de Dumitru Cornoiu, noul prefect al judeţului Vâlcea. (adevarul.ro)

Leave a Response