Vâlcenii care achită anticipat impozitele și taxele beneficiază de reduceri

miercuri, 12 martie 2014

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea informează că în conformitate cu art. 7 din HCL nr. 233/30.09.2013 privind stabilirea şi aprobarea nivelului impozitelor, taxelor şi a altor sume cuvenite bugetului local pentru anul 2014, s-a aprobat acordarea unei bonificaţii de 10% la impozitul pe clădiri, terenuri şi mijloace de transport contribuabililor care achită anticipat, până la 31 martie 2014, obligaţiile calculate pentru întregul an la rolul unic. Ca o noutate pentru acest an, de această bonificaţie de 10% vor beneficia nu doar persoanele fizice, ca până acum, ci şi persoanele juridice. Programul de încasare la sediul Direcţiei Economico-Fiananciare din strada Carol I este zilnic, între orele 8.00-15.30 în zilele de luni, marti şi joi, între orele 8.00-18.00 în ziua de miercuri şi între orele 8.00-13.00 în ziua de vineri. Pentru evitarea aglomerării de la ghişee şi pentru a veni în sprijinul contribuabililor din zona de Sud a municipiului, începând cu data de 17 martie şi pâna în 31 martie 2014, în zilele de luni-joi între orele 8.00-15.30 şi vinerea între orele 8.00-13.00, impozitele vor putea fi plătite şi la caseria din cartierul Ostroveni, de la parterul bl. A67 (zona ”Maidan”) din strada I.C. Brătianu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Vâlcenii care achită anticipat impozitele și taxele beneficiază de reduceri”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe