Primarul Constantin Banacu, ajutat de deputatul Vlădoiu să obţină fonduri de la Guvern

miercuri, 12 martie 2014

• În comuna Bărbăteşti,

Luna trecută, deputatul PSD Aurel Vlădoiu a depus la Parlament o interpelare adresată lui Liviu Dragnea, viceprim-ministru şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pe tema urgentării plăţilor pentru lucrările deja efectuate în comuna Bărbăteşti. „Administraţia comunei vâlcene Bărbăteşti are în plan, pentru acest an, reabilitarea unor drumuri comunale, finalizarea bazei sportive şi reabilitarea reţelei de apă. Lucrare demarată în 2009, baza sportivă din comuna Bărbăteşti a stagnat mai mult timp din lipsa fondurilor. Pentru acest obiectiv, până în prezent, a fost alocată suma de 5 miliarde de lei vechi, fiind nevoie de încă aproximativ 3,5 miliarde pentru finalizare. Reabilitarea reţelei de apă pe-o lungime de 12 kilometri a cuprins lucrări de înlocuire a conductei, de modernizare a staţie de clorinare, de modernizare a staţiei de epurare şi a staţiei de captare. Lucrarea a fost începută prin OG 28/2013, fiind adjudecată în urma licitaţiei la valoarea de 63 de miliarde lei vechi. în ce priveşte drumurile comunale, administraţia locală mai trebuie să realizeze 2,1 kilometri din cei 2,9 kilometri, investiţia având finanţare totală din fonduri guvernamentale în concluzie, stimate domnule ministru, vă rog să vă precizaţi punctul de vedere cu privire ia situaţia prezentată mai sus şi, cu autoritatea de care dispuneţi, să găsiţi soluţiile de rezolvare”, spune deputatul Vlădoiu. În aproape doi ani din actualul mandat, Constantin Banacu, primarul comunei Bărbăteşti, a reuşit să asfalteze multe drumuri din comună. Pe Măsura 125 B a asfaltat drumul forestier către mănăstirea Pătrunsa, pe o lungime de patru kilometri, valoarea lucrării fiind de 2,2 milioane lei. Pe Măsura 322 - Renovarea, dezvoltarea, satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale, localitatea Bărbăteşti a atras printr-un proiect, 8,7 milioane lei. Cu aceşti bani s-au asfaltat 16,3 kilometri de drum, s-a extins reţeaua de apă cu doi kilometri, reţeaua de canalizare cu 2,2 kilometri, s-a făcut un centru de zi pentru bătrâni şi o scenă mobilă pentru activităţile culturale. Au continuat lucrările la baza sportivă, investiţie care se face cu bani de la Guvern, pe Ordonanţa 7. Valoarea lucrării a fost de 8,7 milioane lei. Cu fonduri locale s-a făcut şi o punte pietonală, în punctul Jianu, cu o deschidere de 34 de metri.  Pe Măsura 577 , Ordonanţa nr. 28 primăria a pus asfalt pe o porţiune de 580 metri pe drumul judeţean Bărbăteşti-Costeşti. Drumul a fost asfaltat pe o distanţă de 2,1 kilometri şi valoarea lucrării fiind de 2,7 milioane lei. Anul trecut, în comună au fost montate 18 camere video. Ele au fost cumpărate cu bani din bugetul local. „Aveam foarte multe furturi de lemne din pădure. De când am montat camerele fenomenul a fost stopat. Îi depistăm şi pe cei care merg neregulamentar cu mopedele şi am avut şi un accident surprins pe cameră, iar imaginile au ajutat poliţia la cercetări”, a spus primarul Banacu. Tot anul trecut, au fost montate 31 de lămpi de iluminat stradal, în localitate, şi s-au achiziţionat 800 de tone de macadam pentru pietruirea uliţelor. Pe 10 iunie 2013, la Bărbăteşti, în zona Pătrunsa, pe Cheile Buzului, Media Pro, a realizat filmări pentru o producţie americană.

(Marian Dinu)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe