Primăria Râmnicului va aloca 50.000 euro pentru construirea unui nou adăpost pentru maidanezi

miercuri, 12 martie 2014

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat recent studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii „Amenajare adăpost câini pentru adopţie la distanţă, cartier Râureni”, precum şi indicatorii tehnico-economici aferenţi, la valoarea totală a investiţiei de 220.000 lei respectiv circa 50.000 euro. Amplasamentul propus se afla situat in intravilanul municipiului Rm.Valcea, conform certificatului de urbanism nr. 39/1371 din 16 ianuarie 2014. Suprafaţa terenului este de 2.262 mp proprietatea Municipiului Rm. Valcea. În zona exista urmatoarele reţele de utilitati - energie electrica, apa. Obiectivul se va realiza pe amplasamentul fostului depozit de deşeuri Râureni, iar cladirea existenta in zona, putând fi amenajata ca spatii administrative. Amplasamentul beneficiaza, in parte, de utilitati. Terenul este proprietate privata a Municipiul Râmnicu Valcea, str. Drumul Oltului - zona fostului depozit de deşeuri Raureni. Terenul este liber de orice sarcină. Zilele trecute, în zona fostei rampe de deşeuri de la Râureni, Direcţia Administrării Domeniului Public a demarat lucrările de amenajare a unui nou adăpost pentru câini, care va sta la baza activităţilor de adopţie la distanţă a câinilor fără stăpân colectaţi de pe domeniul public. La acest moment se lucrează la realizarea unei platforme betonate, iar fosta încăpere a cântarului aferent rampei va fi reabilitată şi utilizată ca punct administrativ. În cadrul investiţiei aprobate prin hotărâre a Consiliului Local, în această zonă, pe o suprafaţă de 280 mp, se vor ridica două corpuri de padocuri cu o capacitate de 170 de câini, acoperite cu panouri din policarbonat, adăpostul urmând să fie conectat la reţelele de alimentare cu apă şi electrică şi dotat cu o fosă septică. Se estimează că lucrările vor fi gata la finele primăverii. Rămânând în domeniul activităţii de ecarisaj, DADP a raportat pentru săptămâna trecută prinderea a 64 de câini, din care 48 de au fost adoptaţi sau revendicaţi la Adăpostul de la Feţeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe