Accidente rutiere în Berbeşti şi Râmnicu Vâlcea, Lungeşti, Şirineasa, Păuşeşti Măglaşi,

miercuri, 12 martie 2014

 

La data de 11 martie a.c., în jurul orei 14.25, C. Onofrei, de 21 ani, din comuna Bengeşti Ciocadia, jud. Gorj a condus un autoturism marca Fiat, pe DJ 605 A, pe raza oraşului Berbeşti şi la km 73, a fost surprins de către efectuarea schimbării direcţiei de mers a autoturismului marca BMW, condus de Z. Silviu, din oraşul Berbeşti, care nu s-a asigurat, intrând în coliziune laterala cu acesta. În urma coliziunii, autovehiculul marca Fiat fiind proiectat pe direcţia înainte-dreapta, lovind în partea laterală dreapta un autoturism marca Volkswagen,  în partea laterală-stânga un autoturism marca Citroen, un autoturism marca Audi A4, care erau staţionate. Persoanele accidentate, C. Onofrei şi B. Bogdan, de 21 de ani, din comuna Alunu,  au fost transportate la spital şi diagnosticate cu traumatism cranio-facial, traumatism cranio-cerebral, fractura cap femural stâng şi, respectiv TCC acut închis, contuzie toracico-abdominală. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. La data de 11 martie a.c., ora 22.00, T. Traian, de 35 ani, din mun. Râmnicu Vâlcea a condus un autoturism marca Volvo pe str. Rapsodiei şi în dreptul unui imobil nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta a pierdut controlul direcţiei după care a intrat în coliziune cu un autoturism, condus de V. Gheorghe, de 45 de ani, din municipiul Rm. Vâlcea. În urma evenimentului a rezultat rănirea lui T. Traian, de 34 de ani, diagnosticat cu TCC, V. Gheorghe, de 46 de ani, diagnostic – escoriaţii genunchi stâng, V. Cecilia, de 44 de ani, diagnostic escoriaţii genunchi. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentelor. Poliţiştii Postului de Poliţie Lungeşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112, cu privire la faptul că în noaptea  de 09/10 martie a.c., o persoana necunoscută în timp ce conducea un autoturism a lovit cu acesta un stâlp de electricitate de pe marginea drumului, rupându-l. În baza celor sesizate, echipa operativă  s-a deplasat la faţa locului, stabilind faptul că M. Gabriel, în timp ce conducea un  autovehicul marca Opel, a pierdut controlul volanului, intrând în coliziune cu un stâlp de joasă tensiune. Evenimentul a fost soldat doar cu pagube materiale,  iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform OUG 195/2002. La data de 10 martie a.c., în jurul orei 15.00, C. Ion, de 36 ani, din com. Păuşeşti Măglaşi, a condus un autoturism marca BMW pe DN64 - Vlădeşti , iar la un moment dat a rulat pe contrasens intrând în coliziune frontală cu un autoturism marca Opel, condus de I. Daniel, de 44 ani, din mun. Râmnicu - Vâlcea. În urma evenimentului, a rezultat rănirea lui C. Ion - diagnostic: TCF minor. Ambii conducători au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. La data de 10 martie a.c., ora 11.55, M. Ion, de 47 ani, din com. Şirineasa, în timp ce se deplasa în calitate de biciclist pe  un drum comunal, s-a dezechilibrat, fapt ce a făcut să cadă pe partea carosabilă, în apropierea acostamentului, suferind leziuni la nivelul capului. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge şi i s-a stabilit diagnosticul de: TCC mediu, plagă contuzie parietală, epilepsie, etilism cronic. Biciclistul nu a fost testat cu aparatul etilotest, datorita stării precare în care se afla.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe