Șpârle și șopârle, 10.03.2014

duminică, 9 martie 2014

 

• Fostul primar al comunei Laloşu, Ion Toma, a mai primit un „răgaz de libertate” de 1-2 ani, întrucât recent judecătorii de la Curtea de Apel Piteşti au decis să întoarcă procesul, spre rejudecare, la Tribunalul Vâlcea, ceea ce înseamnă noi şi noi amânări. În dosarul de fond, Tribunalul Vâlcea l-a condamnat anul trecut pe Ion Toma la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare. Reamintim că în anul 2012, Ion Toma, ex-primarul comunei Laloşu, a fost acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea de distrugere de înscrisuri, luare de mită, trafic de influenţă şi abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

• Un gest mărunt, dar care a trecut aproape neobservat de public: la concertul aniversar prilejuit de împlinirea a 30 de ani de la înfiinţarea trupei Antract (găzduit de sala Consiliului Judeţean), liderul Bobiţă Cătuşanu a invitat pe scenă mai toate personalităţile care, de-a lungul anilor, au contribuit la afirmarea trupei în cauză, însă l-a omis pe fostul vocalist din perioada 1990-1994 Paul Balanca....

• În cursul acestei ierni, pârtia de schi de la Voineasa a fost o adevărată mană cerească pentru firma Acomin, societatea în cauză fiind constructorul şi cel care exploatează comercial obiectivul de investiţii respectiv. Cu toate că ar fi trebuit să încaseze o cotă parte din venituri, conform contractului de concesiune, Primăria Voineasa... nu a beneficiat de nici un leu în urma afluxului de mii de turişti care au venit şi vin să schieze în cursul acestei ierni. Asta din cauza faptului că primarul Gigi Stanciu a fost obligat de instanţă să achite cu prioritate cei 500 miliarde lei vechi către Acomin, reprezentând datoriile pe care constructorul susţine că le are de încasat. Potrivit unor estimări preliminare, în cele cinci luni de funcţionare, pârtia de schi va genera încasări de peste 30 miliarde lei vechi.

• Gest incalificabil al directoarei Colegiului Silvic Râmnicu Vâlcea, Daniela Daşoveanu, care l-a „tras pe linie moartă“ pe profesorul Dumitru Ionescu, fostul director al instituției de învățământ. Drașoveanu a tras sforile și i-a suflat fostului director toate orele. În prag de pensionare, Dumitru Ionescu se vede pus în situația de a nu mai putea preda la liceul pe care l-a păstorit ani și ani de zile cu rezultate notabile. Vom reveni asupra subiectului!

• Combinatul Oltchim nu şi-a mai achitat taxele şi impozitele către bugetul local începând de la jumătatea anului 2012, devenind unul dintre cei mai mari datornici la bugetul local al municipiului Râmnicu Vâlcea. La 31 decembrie 2013, Oltchim înregistra datorii de 4.364.937 lei către bugetul local, reprezentând impozite pe clădiri, terenuri şi autovehicule. La această sumă se adaugă majorări de întârziere în cuantum de 210.151 lei. Din totalul datoriei de peste 4,3 milioane lei, aproximativ 2,9 milioane lei sunt datoriile aferente anului 2013. Oltchim se situează pe locul al doilea în topul datornicilor către bugetul local al municipiului Râmnicu Vâlcea, primul loc fiind ocupat de SC Vâlceana SA Râmnicu Vâlcea, o fostă firmă de stat care producea piele şi încălţăminte şi care nu şi-a mai plătit obligaţiile către bugetul local de peste cinci ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe