|marți, octombrie 17, 2017
  • Follow Us!

Delict silvic la o firmă de exploatare forestieră 

Poliţişti din cadrul I.P.J. Vâlcea – S.O.P.- Biroul pentru prevenirea  şi combaterea delictelor silvice şi specialişti din cadrul I.T.R.S.V. Rm. Vâlcea, au organizat şi desfăşurat la data de 04 martie a.c. activităţi de verificare a legalităţii transportului materialului lemnos, pe traseul Rm. Vâlcea – Băbeni – Şirineasa – Popeşti. Cu această ocazie a fost controlată şi o societate comercială ce are ca şi obiect de activitate prelucrare, comercializare şi export material lemnos. În urma controlului au fost constatate încălcări ale prevederilor art. 19 alin. 1 lit. i din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, respectiv primirea, depozitarea şi/sau prelucrarea de către deţinătorii depozitelor, ai altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase cu aviz de însoţire din care nu rezultă provenienţa legală, motiv pentru care reprezentantul societăţii, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum total de 5.000 lei.

Leave a Response