Râmnicu Vâlcea poate avea prima femeie primar

miercuri, 5 martie 2014

Cel mai important eveniment pentru soarta municipiului Râmnicu Vâlcea în următorii ani va avea loc în data de 19 martie 2014,  când la Curtea de Apel București se va judeca procesul primarului Emilian Frâncu. Din punct de vedere uman, sunt alături de omul Frâncu și îi doresc multă sănătate și Libertate. Nici celui mai mare dușman al meu nu-i doresc să stea o zi în închisoare!

Pe de altă parte, analizând la rece toate probele aflate la dosar și la care am avut acces și noi, ziariștii, este destul de clar că verdictul poate să fie în acest caz unul singur: închisoare cu executare pentru fapte de corupție. Procurorii DNA au demonstat clar că Emilian Frâncu le-a cerut ȘPAGĂ, disimulată într-un așa-zis contract de sponsorizare pe Televiziunea Vâlcea 1, arhitecților bucureșteni care au câștigat un contract cu municipalitatea. Oamenii au participat la o licitație și au câștigat-o la modul corect, așa că pretențiile „suprarealiste“ ale primarului Frâncu i-a determinat pe aceștia să apeleze la DNA. Există înregistrări audio și video la dosar și, mai ales, un flagrant realizat la TV Vâlcea 1. Așadar, lucrurile sunt foarte clare! De altfel, și în prima sentință de la Tribunalul București primarul a fost găsit vinovat pentru corupție, dar a primit o pedeapsă cu suspendare din motive oarecum hilare. Emilian Frâncu are o șansă din o sută să rămână în libertate și să-și poată exercita în continuare mandatul de primar. Oricum ar fi, edilul i-a dezamăgit profund pe vâlcenii care l-au votat! Nu a strălucit prin proiecte de anvergură și „ne-a mai făcut și de rușine în toată țara!“ – așa gândesc cei mai mulți dintre alegători. Din nefericire, mandatul de primar al lui Emilian Frâncu este un capitol întunecat în istoria Râmnicului.

În eventualitatea în care în data de 19 martie, Emilian Frâncu va primi o sentință cu executare, Râmnicu Vâlcea va fi cuprins de febra campaniei electorale. Din nefericire, pentru locuitorii acestei urbe „alternativele“ doritoare de preamărire în funcția de primar sunt destul de palide, lipsite de consistență, personalitate și seriozitate.

Gigi Matei, viceprimarul PSD, a girat orbește toate acțiunile inculpatului Emilian Frâncu, acuzat de fapte de corupție. A fost complice la activitățile primarului! Nu l-am auzit niciodată disociindu-se de primarul liberal. Au mers în tandem, mânuță de mânuță: „Și la bine și la rău!“ – ca într-o căsnicie. Relația a fost reciproc avantajoasă, Frâncu și-a trecut proiectele, Matei și-a umplut sacii în căruța Edion! Hai că știe toată lumea, nu suntem un oraș de proști, că viceprimarul Gigi a livrat beton prin firma sa firmelor care au avut contracte cu Primăria Râmnicu Vâlcea sau au lucrat pe raza municipiului. Matei are probleme cu Agenția Națională de Integritate, nu este susținut în totalitate de PSD (mai ales la centru!), iar șansele ca el să fie candidatul PSD la primărie sunt din ce în ce mai mici. În acest caz, președintele PSD Vâlcea, Ion Cîlea, va trebui să se reorienteze URGENT spre un alt candidat: serios, competent în domeniul lui de activitate, incoruptibil, cu forță financiară proprie, cu dorință reală de a schimba în bine fața orașului. Ion Cîlea trebuie să se gândească și la varianta candidaturii unei doamne, poate că a venit rândul ca după doi bărbați cu probleme penale, să vină în funcția de primar o femeie cu CV curat și căreia să nu i se poată reproșa nimic. Șeful PSD trebuie să se gândească, să se consulte cu oamenii de încredere din Vâlcea, dar și de la București, și să adopte o decizie cât mai repede. Alegerile bat la ușă, dacă Frâncu va fi condamnat, în maximum 4 luni va fi organizat scrutinul electoral!

La PDL, candidatul va fi mai mult ca sigur Romeo Rădulescu. Acesta este o „victimă“ sigură în războiul pentru Primăria Râmnicu Vâlcea. Chiar dacă este băiat inteligent, aroganța sa patologică îl va da cu capul de pragul de sus. De „coada“ lui Romeo Rădulescu mai atârnă și dubioasele contracte Delta ACM și Anduna Imob (vopseaua de pe străzi de zeci de miliarde de lei). Râmnicenii nu au uitat nici auto-despăgubirile personale de pe Bulevardul Dem Rădulescu – personale și prin firma Extins. Așa că, PDL mizează pe o „mârțoagă“ la ipoteticele alegeri pentru Primăria Râmnicu Vâlcea. Cuplul Bulacu – Vâlcu are timp să se răzgândească...

Pe liberalii vâlceni îi sare tura aceasta de alegeri. Candidatul lor va face figurație. Cum să-ți mai voteze vâlcenii omul când primarul tău a cerut șpagă ca ultimul borfaș?! PPDD nu va avea un cuvânt de spus în confruntarea electorală, atâta timp cât la conducere se află Cristinel Marian, un ipochimen rupt de realitățile politice ale județului Vâlcea.

Poate părea paradoxal, dar în opinia mea, un candidat independent, susținut puternic de societatea civilă (presă, sindicate, organizații neguvernamentale etc) are toate șansele să câștige o eventuală luptă pentru Primăria Râmnicu Vâlcea, pe fondul lehamitei generale față de politicienii penali care, iată, au dezamăgit de multe ori!

Vom trăi și vom vedea ce va mai fi! Până atunci, mare atenție la data de 19 martie!

Tiberiu Pîrnău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 comments on “Râmnicu Vâlcea poate avea prima femeie primar”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe