S-a prezentat calendarul desfăşurării evenimentelor sportive şi de tineret pe anul acesta

miercuri, 26 februarie 2014

În data de 25 februarie 2014, la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vâlcea, s-a desfăşurat şedinţa Comisiei Judeţene de Acţiune împotriva Violenţei în Sport, constituită potrivit Ordinului nr. 483/2013 emis de către prefectul Mircea Nadolu. Ordinea de zi a cuprins următoarele puncte: informare privind organizarea şi desfăşurarea evenimentelor sportive şi de tineret pe anul 2014; prezentarea acţiunilor sportive ale Asociaţiilor Judeţene pe ramuri de sport; dezbateri şi propuneri; diverse. La punctul 1 de pe agenda întâlnirii a fost prezentat calendarul în baza căruia, pe parcursul anului 2014, se vor desfăşura mai multe evenimente sportive şi de tineret, organizate în cadrul unor programe pe etape şi discipline sportive. Campionate naţionale - etape locale şi judeţene: Campionatul Naţional de Atletism, Campionatul Naţional de Judo, Campionatul Naţional de Scrimă, Campionatul Naţional de Lupte. Alte competiţii locale, judeţene şi interjudeţene: Memorialul „Constantin Rădulescu” şi „Marin Constantin”; Cupa Alutus; Cupa Mărţişorului; Memorialul „Octavian Enescu”; Cupa Saishin, ed. XV; Memorialul „Cristian Boteanu”; Cupa Râmnicului, ed.VI; Cupa Sen Sport, ed.II; Memorialul „Dan Ceauşescu”; Memorialul „Constantin Tită”; Cupa Aditen; Cupa Vâlcea; Memorialul „Constantin Deaconescu”; Memorialul „Constantin Teofilescu”; Cupa Rusidava; Cupa CNIMB; Cupa Republicii; Cupa AJK. Programul „Sportul pentru Toţi”: Cupa Speranţelor, Serbările Zăpezii, Cupa Primăverii, Cupa Dobruşa, Cupa Sudului, Cupa Tineretului, Festivalul Loviştean, Cupa Mioriţa, Mişcare pentru Sănătate, Memorialul „Alexandru Bunea”, Cupa Cozia MTB, ed. III, Cupa municipiului, Cupa posada, Festivalul Religie sport, Cupa Militarilor, Cupa 1 iunie, Cupa Anton Pann, Cupa Tineretului, Cupa Rusidava, Cupa de Vară, Cupa Nordului, Cupa Izvoarelor, ed. XVII, Cupa VLC, Cupa Montaniardului, Trofeul Alutus, Cupa Peştişorul de Aur, Cupa Boromir, Festivalul Creţenilor, Ziua Armatei, Cupa Speranţelor, Festivalul Olteţului, Cupa Eroilor. Au fost evidenţiate principalele proiecte sau activităţi de tineret proprii şi/sau în parteneriat cu Centrul de Tineret Rm. Vâlcea, precum şi proiectele de tineret proprii sau în parteneriat ale Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Vâlcea. Cât priveşte punctul 2 de pe ordinea de zi, reprezentanţii asociaţiilor judeţene pe ramuri de sport, prezenţi la întâlnire, au prezentat principalele acţiuni sportive şi au concluzionat cu privire la faptul că, la nivelul judeţului Vâlcea, în toate competiţiile sportive şi de tineret organizate până în prezent, nu s-au înregistrat acte de violenţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe