Grupul Ciech a hotărât extinderea perioadei de răscumpărare a pachetului de 7% din acţiunile USG

duminică, 23 februarie 2014

 

 

Recent, conducerea Uzinelor Sodice Govora a decis extimndera perioadei de cumpărare a pachetului de 7,08% din acţiunile întreprinderii până miercuri, 12 martie 2014. În urmă cu exact două luni, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat documentul de ofertă publică de cumpărare de acţiuni emise de SC Uzinele Sodice Govora - Ciech Chemical Group SA iniţiată de firma Janikowskie Zaklady Sodowe Janikosoda din Polonia (parte a Grupului Ciech). Oferta are următoarele caracteristici: numărul de acţiuni care fac obiectul ofertei este de 10,29 milioane de acţiuni reprezentând 7,0873% din capitalul social; valoare nominală - 0,25 lei/acţiune; preţul de cumpărare este de 0,28 lei/acţiune; intermediarul ofertei este SSIF Intercapital SA; locurile de subscriere sunt la sediul oricărui intermediar autorizat de ASF. În prezent, structura sintetică a acţionariatului de la USG-CCG este următoarea: Janikowskie Zaklady Sodowe Janikosoda Spolka Akcyjna (o filială a Ciech) deţine 92,9126%, CET Govora are 5,66% din acţiuni, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) deţine 0,68%, iar restul de 0,747% sunt la persoane fizice. După derularea ofertei, SC Uzinele Sodice Govora - Ciech Chemical Group SA se va retrage de piaţa bursieră. Conform unui comunicat de presă transmis săptămâna trecută de Consiliul Judeţean Vâlcea, corespondenţa dintre preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, şi conducerea societăţii Janikowskie Zaklady Sadove Jarikosoda din Polonia (care a culminat cu vizita la Râmnicu Vâlcea a preşedintelui companiei poloneze, Dariusz Krawczyk), a fost de natură nu numai să îmbunătăţească relaţiile economice dintre CET Govora şi USG-CCG, dar să şi deschidă calea spre o bună colaborare şi dezvoltare a celor două unităţi. Confirmarea acestor perspective reiese şi din scrisoarea primită zilele trecute de preşedintele Ion Cîlea din partea preşedintelui Krawczyk. Acesta recunoaşte că, în discuţiile anterioare, au fost deschise canale corecte de comunicare şi apreciază interesul manifestat de şeful administraţiei judeţului pentru asigurarea unui viitor stabil al societăţii din structura companiei poloneze. Din aceeaşi scrisoare mai reiese că grupul polonez doreşte să răscumpere acţiunile pe care CET Govora le deţine la USG-CCG preluate cu câţiva ani în urmă prin compensarea unor datorii. Oferta SC Uzinele Sodice Govora - Ciech Chemical Group SA a fost operativ prezentată şi analizată într-o şedinţă specială a Consiliului de Administraţie al CET Govora, iar acesta şi-a exprimat acordul de principiu. Urmează ca, în termen de două săptămâni, să fie elaborat un raport al auditorului financiar care să completeze documentaţia ce va fi înaintată Consiliului Judeţean Vâlcea, în calitatea sa de unic acţionar, pentru a se lua o decizie privind oportunitatea vânzării acţiunilor deţinute de CET Govora. Raporturile stabilite între partenerii din Varşovia şi Râmnicu Vâlcea, personal între preşedintele companiei poloneze, Dariusz Krawczyk, şi preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, au devenit un exemplu de bună practică partenerială care, cu siguranţă, vor duce la identificarea altor proiecte comune menite să impulsioneze dezvoltarea platformei industriale, şi, implicit, a economiei judeţului. Zilele trecute, Consiliul de Administraţie al SC Uzinele Sodice Govora - Ciech Chemical Group SA a decis convocarea şedinţei ordinare a Adunării Generale a Acţionarilor pentru data de 18 martie 2014. Acţionarii societăţii sunt chemaţi să aprobe revocarea, din funcţia de membru în consiliul de administraţie, a lui Thomasz  Gryglewski şi alegerea în aceiaşi funcţie, cu un mandat de patru ani, a doamnei Ducin Beata Agnieszka (43 ani). În aceiaşi zi este programată să aibă loc Adunarea Generală Extraordinară a SC Uzinele Sodice Govora - Ciech Chemical Group SA pentru a aproba modificarea corespunzătoare a actului constitutiv al societăţii.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe