Gerea: Oltchim, într-o situaţie jenantă: se roagă de bănci pentru un credit de 15 milioane euro

vineri, 7 februarie 2014

Olthim Râmnicu-Vâlcea (OLT) este în situaţia jenantă de a se ruga de finanţatori să îi dea un credit de 15 milioane euro pentru redeschiderea unei secţii de producţie, dar nicio bancă nu vrea să împrumute combinatul, a declarat vineri ministrul Economiei, Andrei Gerea.

 

"Oltchim cu disperare caută finanţare, pentru deschiderea unei secţii care l-ar aduce pe break-even (egalizarea cheltuielilor cu veniturile, n.r.), dar nimeni nu vrea să îi dea. Toţi vor să finanţeze numai companii cu profituri grase şi cifre de afaceri de milioane. Dar, iertaţi-mă, acele companii nu au nevoie de finanţare", a afirmat Gerea într-o conferinţă privind rolul băncilor în restructurarea companiilor.

Gerea a adăugat că firme precum cele aflate în portofoliul Ministerului Economiei odată intrate în insolvenţă rămân fără finanţare, din cauza că "băncile le închid uşile".

Gerea a spus că este evidentă că Olthim este o companie profitabilă şi cu un "management interesat" poate reveni pe piaţă.

"Eu cred că băncile pot face diferenţa între firmele care, chiar dacă au pierderi, se pot reorganiza, şi cele care profită de cadrul legislativ pentru a mai trage o ţeapă statului, finanţatorilor şamd", a continuat Gerea.

El a precizat că nu dă vina pe BNR şi nici pe bănci, dar că face un apel la acestea "să privească la ce se întâmplă în economie".

"Trebuie să stabilim foarte clar dacă băncile vor să se implice sau vor doar să fie spectatori care să se uite în jur să vadă cine a mai rămas. (...) Nu vreau să ajungem în situaţia măgarului lui Nastratin Hogea, care a murit de foame pentru că stăpânul nu i-a mai dat mâncare", a mai spus Gerea.

Oltchim este în insolvenţă de la inceputul anului.

Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acţiunile Oltchim, şi a eşuat anul trecut în încercarea de a privatiza combinatul chimic.

O nouă încercare de vânzare a Oltchim este programată pentru luna februarie a anului viitor, ofertele angajante putând fi depuse până la 17 ianuarie.

Administratorii judiciari ai Oltchim au semnat luni o scrisoare de intenţie cu două companii din China, Baota Petrochemical Group şi Junlun Petroleum, interesate să participe la privatizarea societăţii din Râmnicu-Vâlcea.

Oltchim a raportat pentru primele nouă luni pierderi de 172,74 milioane lei, cu 44% mai reduse decât cele consemnate în aceeaşi perioadă din 2012, la afaceri în scădere la jumătate, la 359,48 milioane lei.

de Carol Dan - Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe