|marți, decembrie 12, 2017
  • Follow Us!

Sute de râmniceni au apelat Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 

operatoare112_or-600x400

Cu ocazia intemperiilor din week-end-ul trecut, sute de râmniceni au apelat Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112, sesizând probleme cauzate de căderile masive de zăpadă, mulţi dintre aceştia fiind îndrumaţi să se adreseze autorităţilor locale sau altor instituţii cu competenţe în domeniu. Foarte multe apeluri au venit şi pe linia TelVerde a Primăriei municipiului, la dispeceratul Poliţiei Locale sau pe telefoanele membrilor conducerii municipalităţii. Ca urmare a acestei situaţii, primarul Emilian Frâncu intenţionează să propună ca la începutul lunii decembrie 2014 să fie organizat un trunchi telefonic comun – promovat intens prin diverse modalităţi – care să conţină toate numerele apelabile în caz de urgenţă, astfel încât, indiferent de problemele sesizate, acestea să fie consemnate şi să se ia măsuri pentru rezolvarea lor. În opinia edilului-şef, o astfel de măsură este şi de natură a creşte siguranţa cetăţeanului, care nu se va mai simţi părăsit dacă la telefonul dispeceratelor sună ocupat sau nu primesc răspuns.

Leave a Response