Consiliul Local va aproba bugetul Primăriei Râmnicului pe 2014 şi regulamentul câinilor fără stăpân

miercuri, 29 ianuarie 2014

Primarul Emilian Frâncu a convocat, în şedinţă ordinară, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea pentru data de 31 ianuarie 2014, ordinea de zi cuprinzând 23 de rapoarte şi proiecte de hotărâri plus punctul „Diverse”. Ordinea de zi cuprinde următoarele propuneri: raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a indicatorilor tehnico-economici la obiectivul de investiţie „Extindere reţea de iluminat zona strada Decebal - strada Timiş”, municipiul Râmnicu Vâlcea; raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „Înlocuire conductă apă sărată pentru alimentare Baza de agrement Ostroveni Râmnicu Vâlcea” şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi; raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul de investiţii „Extindere reţea iluminat strada I.L. Caragiale” şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi; raport şi proiect de hotărâre privind inventarierea unor suprafeţe de teren în domeniul privat al municipiului şi aprobarea concesionării directe a acestora; raport şi proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 71 din 28 iunie 2001; raport şi proiect de hotărâre de modificare a regulamentului privind condiţiile de execuţie a lucrărilor pe domeniul public şi privat al municipiului Râmnicu Vâlcea la reţelele edilitare, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 309/2013; raport şi proiect de hotărâre privind actualizarea regulamentului de organizare şi funcţionare a aparatului de specialitate al primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; raport şi proiect de hotărâre privind modificarea organigramei şi statului de funcţii ale Direcţiei Administrării Domeniului Public; raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea planului de acţiuni sau lucrări de interes local pe anul 2014, pentru repartizarea orelor de muncă prestate lunar de către persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social, acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările ulterioare; raport şi proiect de hotărâre privind evaluarea activităţii asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav - semestrul II 2013; raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului local şi a listei de investiţii pe total de surse de finanţare pentru anul 2014; raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului Fondului IID măsura ISPA; raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetului activităţilor autofinanţate la unităţile de învăţământ şi instituţiile de cultură pe anul 2013; raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului autofinanţat al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi al instituţiilor de cultură pentru anul 2014; raport şi proiect de hotărâre de aprobare a bugetului „Disponibil din fonduri cu destinaţie specială pentru finanţarea lucrărilor de intervenţie privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe” pentru anul 2014; raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea execuţiei de casă pe 2013 pentru Contul 50.04 - Disponibil în regim extrabugetar schema de plată SAPS; raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului pentru Contul 50.04 deschis pentru operaţiunile de plăţi directe care se acordă în agricultură pentru anul 2014; raport şi proiect de hotărâre privind efectuarea unor plăţi din bugetul local; raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Râmnicu Vâlcea; raport şi proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 321/170 din 29 noiembrie 2012 de aprobare a formularului-tip al listei de plată ce se afişează la asociaţiile de proprietari; raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea Planului local de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din surse agricole pentru municipiul Râmnicu Vâlcea; raport şi proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentanţilor Consiliului Local în Adunarea Generală a Acţionarilor la societatea Pieţe Prest SA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe