|joi, decembrie 14, 2017
  • Follow Us!

Percheziţii în judeţul Vâlcea la suspecţi de evaziune fiscală şi spălare de bani 

perchezitii

Peste 900 de poliţişti efectuează, la această oră, 121 de percheziţii în municipiul Bucureşti şi în judeţele Braşov, Ilfov, Prahova, Vâlcea, Dâmboviţa şi Giurgiu, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în săvârşirea de infracţiuni din sfera criminalităţii financiare, a anunţat Poliţia Română printr-un comunicat. Percheziţiile vizează locuinţele unor suspecţi de evaziune fiscală şi spălare de bani, precum şi sediile unor societăţi comerciale implicate în activitatea infracţională. La acţiunea executată cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii participă şi inspectori din cadrul Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală. Potrivit cercetărilor efectuate până în prezent, prin comiterea de infracţiuni economice, membrii grupării infracţionale ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 20 de milioane de euro.

Cercetările sunt efectuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Bucureşti, fiind emise 80 de mandate de aducere pe numele mai multor persoane ce urmează a fi audiate în cauză.

Leave a Response