|marți, decembrie 12, 2017
  • Follow Us!

Poliţia a desfăşurat mai multe acţiuni specifice în Olăneşti, Berbeşti, Lăpuşata Şirineasa şi Făureşti 

fraude-furturi-si-coruptie-in-romania

 

 

În ziua de 16 ianuarie a.c., între orele 22.00 – 01.00, poliţiştii din cadrul Posturilor de Poliţie Păuşeşti Măglaşi şi Vlădeşti, împreună cu cei din cadrul Poliţiei oraşului Băile Olăneşti şi S.A.S Vâlcea, au desfăşurat, activităţi pe linie de poliţie rutieră, ordine publică şi specifice identificării autorilor de furturi comise pe raza de competenţă. Cu această ocazie a fost identificat M.  Iulian, de 29 de ani, care se sustrăgea cercetărilor. De asemenea au fost aplicate 3 sancţiuni contravenţionale la O.U.G. 195/2002 Rep. în valoare de 1.190 lei, fiind verificate 17 autovehicule legitimate 23 de persoane.

La data de 16 decembrie a.c.,  P. Andrei a fost depistat conducând pe drumurile publice un autoturism marca Opel, având dreptul de a conduce suspendat, motiv pentru care a fost întocmit dosar penal conform  art. 86, alin. 2 din O.U.G 195/2002- R. În noaptea de 16 ianuarie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la sustragerea unei traverse metalice în lungime de 5 m din perimetru U.M.C. Berbeşti. În urma cercetării la faţa locului şi a investigaţiilor efectuate, s-a stabilit că principalul suspect de comiterea faptei este R. Eugen, de 33 de ani din comuna Alunu. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, bunul fiind recuperat şi predat reprezentanţilor societăţii sat Roşia, jud. Vâlcea, traversa fiind recuperată şi predată unităţii miniere.

În data de 16 ianuarie a.c., între orele 13.30-15.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Lăpuşata au organizat un Plan de Acţiune pe linia prevenirii şi descoperirii faptelor care contravin normelor legale la regimul rutier. Cu această ocazie, au fost verificate 17 autovehicule şi legitimate 25 de persoane, fiind aplicate 3 sancţiuni contravenţionale conform OUG 195/2002, în valoare de 1020 lei. Totodată, poliţiştii au reţinut un certificat de înmatriculare.

La data de 17 ianuarie a.c., ora 07.30, poliţiştii din cadrul  Poliţiei oraşului Băile Olăneşti l-au depistat în trafic pe M. Ionel, care a condus un autoturism marca Dacia, proprietate personala, având dreptul de a conduce autovehicule suspendat. Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute şi pedepsite art. 86 alin.2.

În data de 16 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul I.P.J. Vâlcea – Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru prevenirea  şi combaterea delictelor silvice, împreună cu specialişti din cadrul Direcţiei Silvice Vâlcea şi cei ai Ocolului Silvic Băbeni, au organizat şi desfăşurat activităţi de verificare a legalităţii transportului materialului lemnos pe traseul Rm. Vâlcea – Băbeni – Şirineasa – Popeşti – Roeşti – Cernişoara – Copăceni – Stroeşti – Măldăreşti – Tomşani – Pietrari. Cu această ocazie a fost depistat N. Gheorghe, de 51 de ani, din com. Olanu, sat Nicoleşti, care, cu o autoutilitară marca DAC a transportat pe DJ 677F- Şirineasa lemn de lucru, specia stejar. În urma verificărilor a avizului de însoţire s-a constatat faptul că materialul lemnos nu este autorizat pentru exploatare, iar cantitatea de material lemnos nu corespunde din punct de vedere cantitativ cu cea înscrisă în aviz. S-a luat măsura sancţionării contravenţionale a conducătorului auto în conformitate cu prevederile art. 19 alin. 1 lit. n din Legea 171/2010, fiind dispusă confiscarea celor 9,185 m.c. lemn de lucru, specia stejar.

La data de 16 ianuarie a.c., între orele 12.00-16.00, poliţiştii Postului de Poliţie Făureşti, au acţionat în vederea depistării şi sancţionării persoanelor care sustrag material lemnos fără forme legale. Cu această ocazie, a fost depistat T. Eliodor, din com. Laloşu, transportând  material lemnos, cu un atelaj hipo, fără să posede documente legale de provenienţă şi transport. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform art. 19, alin. 1, lit. b din legea 171/2010.

Leave a Response