Cu 75.000 de euro a pus pe picioare o grădiniţă în Bucureşti în care învaţă 55 de copii

duminică, 19 ianuarie 2014

Luminiţa Băilă, o tânără de 31 de ani  din Râmnicu Vâlcea, a decis în urmă cu trei ani să îşi deschidă o grădiniţă în Capitală, iar investiţia de 75.000 de euro a fost „o contribuţie din partea părinţilor“, după cum spune antreprenoarea.   În prezent, grădiniţa Zum Zum, înregistrată pe o asociaţie cu acelaşi nume, a ajuns la 55 de copii înscrişi. La finalul anului trecut asociaţia avea venituri totale de peste 100.000 de euro, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

„Eu lucrasem ca educatoare câţiva ani buni şi învăţasem cum funcţionează o grădiniţă, care sunt nevoile copiilor şi cum se lucrează cel mai bine cu ei. Ne-am dorit un business de familie şi am refuzat să ţinem cont de toate previziunile economice pentru că, deşi natalitatea este în scădere, numărul de grădiniţe  este încă insuficient pentru a acoperi cererea. La stat sunt locuri puţine, uneori copiii trebuie înscrişi cu mult timp înainte şi sunt şanse mari să nu prindă un loc disponibil în zona în care locuiesc. Grădiniţa particulară oferă soluţii în acest sens şi atât timp cât rezultatele sunt bune şi părinţii mulţumiţi, businessul este unul viabil“, spune Luminiţa Băilă, absolventă a Liceului Pedagogic „Matei Basarab“ din Râmnicu Vâlcea şi a Facultăţii de litere (specializarea română-engleză) din cadrul Universităţii din Craiova. (zf.ro)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe