VIDEO. Discuție între Traian Băsescu și un jurnalist de la Antena 3: „Minţiţi ca şi patronul dumneavoastră condamnat la 5 ani”

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Traian Băsescu a avut o dispută cu un jurnalist de la postul Antena 3 în timpul conferinței susținute joi seară la Cotroceni. Reporterul i-a cerut președintelui o reacție referitoare la informațiile potrivit cărora Ioana Băsescu ar lucra pentru Gazprom în România, iar șeful statului i-a răspuns că minte ca și patronul Antenei 3, care este condamnat la 5 ani de închisoare. Urmăriți mai jos dialogul integral:

Reporter: Bună seara, domnule președinte. Ionuț Cristache, Antena 3. Aș dori să vă...

Traian Băsescu: Stați, stați, stați. Postul de propangandă, dezinformare și înșelare a românilor, da? Antena 3. Vă rog.

Reporter: Voiam să vă...

Traian Băsescu: Postul patronat de Voiculescu care a fost condamnat în primă instanță la 5 ani pentru furt?

Reporter: Domnule președinte, permiteți-mi să vă adresez întrebarea.

Traian Băsescu: Voiam să mă conving dacă este postul Antena 3 acela despre care v-am spus.

Reporter: Nu este un meci între mine și dumneavoastră. Am o întrebare la care sper să obțin un răspuns.

Traian Băsescu: Dumneavoastră în calitate de ziarist al postului de dezinformare a Antena 3. Vă rog.

Reporter: Pot să vă întreb? Cum ați reacționat când fiica dumneavoastră v-a înștiințat că lucrează pentru NIS Petrol, subsidiara Gazprom în România, și că ar obține bani de la Gazprom?

Traian Băsescu: Nu m-a informat.

Reporter: V-am informat eu acum. Noi avem documente, mărturii, video. Le-am difuzat aseară.

Traian Băsescu: Domnu' ziarist, pentru că mințiți, fiica mea n-a obținut niciodată bani de la Gazprom. Este o minciună a securistului pe care din păcate o pune în gura unor copii. Dumneavoastră sunteți un copil. Pentru banii lui Voiculescu, renunțați să mai mințiți.

Reporter: Dar nu e minciună, am acte. Vreți să vi le aduc?

Traian Băsescu: Vă mulţumesc, v-am dat răspunsul. Ce acte aveţi? Că a luat bani de la Gazprom?

Reporter: Avem contracte.

Traian Băsescu: Aveţi un dram de decenţă. Dumneavoastră ştiţi ce face un notar?

Reporter: Toate achiziţiile făcute de Gazprom în România au fost legalizate de notarul Ioana Băsescu.

Traian Băsescu: Domnu' ziarist, minţiţi ca şi patronul dumneavoastră condamnat la 5 ani. Ca şi postul dumneavoastră de propagandă. Vă mulţumesc.

Reporter: Chiar nu mint, sper să îmi daţi un răspuns.

Traian Băsescu: Eu nu vă contrazic că Ioana poate avea legalizare de acte.

Reporter: Despre asta e vorba.

Traian Băsescu: Şi cum vă permiteţi să spuneţi că a luat bani de la Gazprom?

Reporter: Păi când prestezi servicii pentru cineva eşti plătit. Dânsa a legalizat prin biroul notarial acele acte de achiziţii.

Traian Băsescu: A făcut fiica mea un contract cu Gazpromul?

Reporter: Nu, cu NIS Petrol, care este subsidiar a Gazprom.

Traian Băsescu: Minţiţi ca securistul Voiculescu. Renunţaţi, că din câte ştiu NIS este o companie sârbă. Bun, şi postul Antena 1 e cumpărat de un securist şi dumneavoastră spuneţi că nu sunteţi securist. Nu e cumpărat de un turnător Antena 1? Şi vă face cineva turnător şi pe dumneavoastră?

Reporter: Vă aduc documentele.

Traian Băsescu: A, şi eu trebuie să vă cred. Dacă a făcut un contract cu Gazpromul este una. Dacă, în calitate de notar, a spus că vă cheamă cum vă cheamă, notarul e notar, doar constată.

Vezi aici inregistrarea video: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Stiri/VIDEO+Discutie+intre+Traian+Basescu+si+un+jurnalist+de+la+Antena

 

Digi24.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “VIDEO. Discuție între Traian Băsescu și un jurnalist de la Antena 3: „Minţiţi ca şi patronul dumneavoastră condamnat la 5 ani””

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe