516 vâlceni au fost AMENDAȚI pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112!

vineri, 17 ianuarie 2014

SERVICIUL DE TELECOMUNICAŢII SPECIALE                 

COMUNICAT DE PRESĂ

Statistica pe anul 2013, realizată de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale  (STS), arată că la Numărul Unic de Urgenţă 112 au fost primite şi tratate 17.463.468 apeluri. Dintre acestea 29,09 % au fost reale şi 70,91 % false. Apelurile au fost transferate către: Ambulanţă – 60,66 %, Poliţie – 24,77 %, ISU/ SMURD – 12,59 %  şi Jandarmi – 1,88% .

Din punct de vedere al apelurilor false, judeţele Covasna, Călaraşi şi Mureş ocupă primele locuri.

Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele pre pay.

Urmare constatărilor făcute de către autorităţile statului, 10.892 cetăţeni au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112. Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Teleorman, Suceava şi Bucureşti. De constatarea şi sancţionarea acestor contravenţii se ocupă Poliţia.

În judeţul Vâlcea au fost primite şi tratate 274.247 apeluri. Dintre acestea 26,48 % au fost reale şi 73,52 % false. Apelurile au fost transferate către: Ambulanţă – 62,77 %, Poliţie – 27,13 %, ISU/ SMURD – 9,55 % şi Jandarmi – 0,55 % .

516 cetăţeni din judetul Vâlcea au fost sancţionaţi conform legii pentru apeluri false şi abuzive către numărul 112.

Multe persoane sună fără a avea o urgenţă, se interesează despre evenimente care se petrec în localitatea lor, adresează injurii operatoarelor, râd, pun muzică sau nu vorbesc. Se solicită informaţii despre numere de telefon, se cere legătura cu diverse instituţii sau persoane publice ori se solicită sfaturi medicale.
Autorităţile fac apel la cei care sună abuziv să nu încarce inutil liniile de urgenţă 112, întrucât un apel fals poate duce la pierderea unei vieţi.
La 112 se sună doar atunci când aveţi cu adevarat o urgenţă. 

Va prezentăm şi informaţii referitoare la funcţionarea sistemului de urgenţă în mai multe ţări europene:

           

 

TARA

 

ADMINISTRATOR 112

APELURILE LA 112 SUNT PRELUATE DE

ALTE NUMERE DE URGENTA DISPONIBILE

PERSOANE CU DIZABILITATI
 

AUSTRIA

Ministerul de Interne

Politia federala

Politie 8 numere Fax/SMS/E-mail catre o anumita adresa
 

BELGIA

Pompierii si Ambulata pompierii şi ambulanţa 2 numere Fax către cele 3 numere de urgenţă
 

BULGARIA

 

Direcţia „Sistemul Naţional 112” al Ministerului de Interne 112 (apelurile la celelalte numere de urgenţă sunt rutate la 112, începând cu septembrie 2011)  

3 numere

 

la nivel de proiect

DANEMARCA

 

 

Poliţia şi Pompierii

 

112

 

doar 112

SMS (răspund doar PSAP-urile de Poliţie)
 

 

 

FINLANDA

 

Autoritate publică, aflată în subordinea Ministerului de Interne şi Ministerului Afacerilor Sociale şi Sănătăţii  

112

 

 

nu

SMS la diferite numere GSM pentru fiecare centru de urgenţe, se doreşte ca din 2015 să fie disponibilă opţiunea SMS la 112, în cadrul noului sistem

 

 

FRANŢA

 

În cea mai mare parte de Pompieri, dar variază de la o regiune la alta, la nivel de departamente controlat de prefect. în 62 de departamente, apelurile la 112 sunt transferate către  Pompieri, în 18 departamente către Ambulanţă, în 18 departamente sunt transferate către centrele comune Pompieri/Ambulanţă. 7 numere SMS şi fax la 114 – numărul naţional de urgenţă pentru persoane surde sau cu probleme de auz
 

 

GERMANIA

 

 

 

Organizaţii de referinţă la nivel de land

 

apelurile la 112 sunt transferate către PSAP-urile administrate de Pompieri şi Ambulanţă

1 număr Prin fax, iar acestea sunt tranferate către PSAP-urile competente la nivel local şi sunt tratate la fel ca apelurile de urgenţă.
 

 

ITALIA

 

„Arma dei Carabinieri” , din subordinea Ministerului Apărării) este o forţă a jandarmeriei care acţionează atât ca poliţie militară, precum şi ca una dintre cele trei forţe naţionale de poliţie din Italia.   3 numere Persoanele cu dizabilităţi din regiunea Varese pot trimite SMS la 112. Pompierii testează un sistem bazat pe servicii web accesibil prin orice dispozitiv conectat la Internet – doar pentru utilizatorii înregistraţi.
 

REGATUL UNIT AL MARII BRITANII

 

Operatorii British Telecom (BT), Cable & Wireless (C&W)

(sub delegare publică)

 

operatori civili care transferă apelul la agenţia de urgenţă corespunzătoare

 

1 număr Transmiterea de mesaje folosind ca releu un anumit protocol

SMS la 112 (este necesară preînregistrarea)

 

MOLDOVA

 

Inspectoratul General de Poliţie apelurile sunt redirecţionate către Poliţie 4 numere Nu
 

 

 

NORVEGIA

 

 

 

 

Ministerul Justiţiei şi al Securităţii Publice

 

 

 

 

Poliţie

 

 

 

 

2 numere

 

Există un PSAP, în acest sens, cu un număr de urgență separat operat de o companie de telecomunicaţii de stat

 

 

 

 

POLONIA

 

 

 

responsabilitatea e împărţită între Ministerul Administraţiei şi Digitizării şi la nivel regional - voievodat

 

PSAP-ul din zona respectivă, iar temporar, acolo unde nu sunt încă funcţionale PSAP-uri, apelurile la 112 din reţea fixă sunt preluate de Pompieri, iar cele din reţea mobilă de către Poliţie. 3 numere In anumite PSAP-uri sunt înregistrate persoane cu dizabilităţi, iar apelurile lor mute sunt tratate special

 

 

SPANIA

 

guvernele regionale Organizaţia  pentru siguranţă publică 7 numere

 

SMS, chat sau fax în unele centre
 

 

SUEDIA

-SOS Alarm Sverige Ltd.

-Autoritatea de Urgenţe civile din Suedia este autoritatea care supraveghează.

 

 

 

 

operatori civili SOS

  SMS (înregistrarea anterioară obligatorie), participant la proiectul REACH 112

 

                                                 

                                                  PURTĂTORUL DE CUVÂNT AL SERVICIULUI DE TELECOMUNICAŢII SPECIALE,   Colonel Adrian Fulea

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe