|marți, decembrie 12, 2017
  • Follow Us!

Primăria Râmnicului a elaborat un proiect de regulament privind închirierea camerelor din internatele şcolare 

primaria-ramnicu-valcea

 

 

Recent, Primăria Râmnicului a redactat o propunere de regulament care stabileşte cadrul juridic unitar privind repartizarea, închirierea, exploatarea şi administrarea spaţiilor de cazare disponibile din incinta internatelor şcolare aflate în proprietatea municipiului şi în administrarea unităţilor de învăţământ. Cererile privind atribuirea unui spaţiu de locuit într-o clădire-internat se depun de către solicitanţi la registratura Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, însoţite de documentele prevăzute în anexa nr. 2 la prezentul regulament şi se înregistrează în ordinea primirii acestora. Cererile privind atribuirea unui spaţiu de locuit se analizează de către comisia socială numită de către Consiliului Local pentru repartizarea locuinţelor sociale. Stabilirea solicitanţilor care au acces la un spaţiu de locuit şi a ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor înregistrate în condiţiile alin. (1) şi (2), precum şi repartizarea acestora se realizează conform criteriilor de acces şi de ierarhizare din anexa nr. 1 la prezentul regulament. Comisia privind stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor privind atribuirea unui spaţiu de locuit, în repartizarea spaţiilor de locuit şi stabilirea criteriilor în baza cărora se repartizează acestea se va întruni în şedinţe de lucru de câte ori este nevoie, în vederea soluţionării tuturor problemelor ce se vor ivi cu privire la repartizarea sau extinderea spaţiilor de locuit, conform prevederilor prezentului Regulament şi a legislaţiei în vigoare în materie de locuinţe şi educaţie. Solicitanţii de spaţii de locuit au obligaţia ca, la cererea comisiei sociale, să actualizeze documentele existente la dosar. De asemnea, au obligaţia să comunice în scris orice modificare intervenită după depunerea dosarului cu privire la situaţia locativă, datele de contact şi structura familială. Compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei va asigura publicitatea (afişarea) criteriilor de repartizare a locuinţelor, a actele necesare întocmirii dosarului, precum şi a listelor de priorităţi aprobate de către Consiliul Local.

Întocmirea listei de priorităţi

 

Lista de priorităţi pentru spaţiile de locuit din incinta internatelor se întocmeşte anual până la data de 31 august, luându-se în considerare cererile depuse până la aceeaşi dată şi se aprobă în şedinţa Consiliului Local din luna septembrie. Listele privind solicitanţii care au acces la spaţiile de locuit şi cele cu privire la stabilirea ordinii de prioritate în soluţionarea cererilor, criteriile care au stat la baza stabilirii respectivelor liste, precum şi hotărârile prin care au fost aprobate, vor fi date publicităţii prin afişare într-un loc accesibil publicului. Contestaţiile cu privire la stabilirea accesului la spaţiile de locuit, precum şi la acordarea priorităţilor în soluţionarea cererilor se vor adresa primarului în termen de 7 zile de la afişarea listelor. Soluţionarea contestaţiilor se va asigura în termen de 15 zile de la primire, în condiţiile prezentului regulament, de către o comisie numită de Consiliul Local. Până la întocmirea listei de priorităţi, spaţiile de locuit din incinta internatelor vor fi repartizate de către Primarul Municipiului unor persoane sau familii cu posibilităţi materiale reduse şi situaţii familiale deosebite, a căror situaţie locativă este sau poate deveni în mod iminent gravă, cu respectarea criteriilor de acces din anexa 1 la regulament.

 

Metodologia închirierii

 

La începutul fiecărui an şcolar unităţile de învăţământ vor face o evaluare a spaţiilor de cazare din internate şi a solicitărilor elevilor privind cazarea în internate, vor analiza în Consiliul de Administraţie posibilitatea închirierii spaţiilor disponibile şi vor emite o hotărâre în acest sens. Hotărârea se va comunica Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea în termen de cel mult 30 de zile de la începerea anului şcolar. Repartiţiile pentru spaţiile comunicate disponibile în vederea închirierii se emit de către Primarul municipiului prin preluarea solicitanţilor înscrişi în lista de priorităţi aprobată de către Consiliul Local. La data repartizării spaţiilor de locuit solicitanţii acestora au obligaţia să reconfirme îndeplinirea tuturor criteriilor de acces.

 

Condiţii de închiriere

 

Contractul de închiriere se încheie pe perioadă determinată de maxim un an, conform modelului din anexa nr.3 la prezentul regulament, de către titularul dreptului de administrare, respectiv unitatea de învăţământ, în baza repartiţiei emise de către primarul municipiului. Contractul va conţine obligatoriu, sub sancţiunea rezilierii acestuia, a suportării eventualelor daune aduse spaţiului de locuit şi clădirii, după caz şi a evacuării chiriaşului şi a membrilor familiei acestuia, clauze cu privire la: respectarea normelor de ordine, linişte şi convieţuire socială; respectarea termenelor de plată a chiriei şi a utilităţilor; pricinuirea unor stricăciuni spaţiului de locuit, clădirii în care este situat acesta, instalaţiilor, precum şi oricăror alte bunuri aferente lor; interzicerea subînchirii spaţiului de locuit; interzicerea cazării altor persoane decât cele înscrise în contractul de închiriere; interzicerea schimbării destinaţiei spaţiului de locuit. Rezilierea contractului de închiriere înainte de termenul stabilit şi evacuarea chiriaşului se mai face şi în următoarele situaţii: la cererea chiriaşului; atunci când chiriaşul nu a achitat chiria sau contravaloarea serviciilor de utilităţi publice (energie electrică, energie termică, apă, canal) şi a cheltuielilor de întreţinere, reparaţii şi administrare aferente spaţiului de locuit ocupat, cel puţin 3 luni consecutive; locatarul a dobândit în proprietate o locuinţă; locatarul nu a respectat clauzele contractuale. Contractul de închiriere poate fi prelungit la solicitarea scrisă a locatarului prezentată cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului contractului, cu respectarea următoarelor condiţii: unitatea de învăţământ nu solicită spaţiul respectiv pentru cazarea elevilor; chiriaşul nu figurează cu debite restante la plata chiriei şi/sau a cheltuielilor cu serviciile de utilităţi publice (energie electrică, energie termică, apă, canal), întreţinere, reparaţii şi administrare; nu a fost demarată procedura de recuperare a debitelor, de reziliere a contractului şi de evacuare a chiriaşului, împreună cu familia, din spaţiul de locuit, urmând a se proceda la punerea în aplicare a deciziei instanţei de judecată; chiriaşul şi familia acestuia îndeplinesc criteriile de acces anexă la regulament. În cazul în care părţile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriaşul este obligat să părăsească spaţiul de locuit la expirarea termenului contractual, fără a fi necesară o înştiinţare prealabilă. În cazul decesului titularului contractului de închiriere ori a părăsirii locuinţei de către acesta, închirierea poate continua, cu respectarea prevederilor legale, după caz, cu următoarele categorii de persoane: în beneficiul soţului/soţiei dacă a locuit împreună cu titularul; în beneficiul descendenţilor sau ascendenţilor dacă au locuit împreună cu titularul contractului de închiriere; în beneficiul altor persoane care au avut acelaşi domiciliu cu titularul şi care au fost înscrise în contractul de închiriere cel puţin un an. Se consideră părăsire a domiciliului situaţia în care locatarul, împreună cu membrii familiei, nu a folosit spaţiul de locuit pe o perioadă de minim 3 luni consecutive. Dovada părăsirii domiciliului se face cu adeverinţă eliberată de către administratorul imobilului, relaţii de la vecini, etc. Rezilierea de drept a contractului de închiriere şi evacuarea chiriaşului se fac pe cale administrativă, fără cerere de chemare în judecată- pact comisoriu-, cu notificare prealabilă, în cazul nerespectării de către chiriaş a oricărei obligaţii asumate prin contract. Chiriaşul are obligaţia de a achita chiria, contravaloarea serviciilor de utilităţi publice (energie electrică, energie termică, apă, canal) şi cheltuielile de întreţinere, reparaţii şi administrare până la data evacuării lui din spaţiul de locuit. Chiria pentru fiecare spaţiu de locuit se va calcula funcţie de suprafaţa închiriată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare şi ale H.G. nr. 310/2007 pentru actualizarea tarifului lunar al chiriei (lei/mp) practicat pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe aparţinând domeniului public sau privat al statului sau unităţilor administrative –teritoriale ale acestuia, precum şi pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţii şi căminele pentru salariaţi ale

societăţilor comerciale, companiilor naţionale, societăţilor naţionale şi regiilor autonome.

Leave a Response