|luni, decembrie 18, 2017
  • Follow Us!

Cel mai bogat om din România, Ioan Niculae, a pus ochii pe unele active ale OLTCHIM 

ioan_niculae

Potrivit unor declaraţii din presa centrală, oamenii de afaceri Ştefan Vuza şi Ioan Niculae (cel mai bogat om din România, potrivit revistei „Capital”) negociază în vederea constituirii unui consorţiu din care să facă parte şi compania americană Tricon Energy, pentru a putea participa la privatizarea SC Oltchim SA. Compania Interagro, condus de Ioan Niculae, este interesată, cu precădere, de producţia de PVC a combinatului chimic vâlcean. Ştefan Vuza a reconfirmat, săptămâna trecută, interesul lui Ioan Niculae pentru această parte a SC Oltchim SA, adăugând că Ioan Niculae va participa pe modulul II, din care face parte Arpechim Piteşti, fiind interesat de partea de petrochimie. În schimb, SC Chimcomplex SA Borzeşti va participa în consorţiu cu Tricon Energy, pe modulul I, axându-se pe partea de sare şi chimicale. În cursul săptămânii trecute, conducerea SC Chimcomplex SA Borzeşti a anunţat oficial că a obţinut acordul de principiu de la un sindicat de patru bănci în vederea contractării unui credit de maxim 200 milioane de euro, pentru preluarea OLTCHIM. Acţionarii SC Chimcomplex SA Borzeşti au aprobat recent contractarea unor împrumuturi în valoare maximă de 200 milioane de euro şi constituirea, în vederea garantării obligaţiei de rambursare a sumelor contractate de la instituţiile financiare, de ipoteci mobiliare şi imobiliare asupra tuturor activelor SC Oltchim SA sau ale SC Oltchim SPV SRL şi ale tuturor activelor societăţii. „Avem discuţii finalizate cu un sindicat alcătuit din patru bănci pentru împrumutul de care avem nevoie. Nu pot nominaliza în acest moment care sunt cele patru instituţii bancare, dar pot menţiona că toate acestea sunt prezente şi în ţara noastră şi că am obţinut aprobarea de principiu. Vom participa la privatizarea SC Oltchim SA în consorţiu cu traderul american de chimicale Tricon Energy Holding. Este vorba despre cel mai mare trader de chimicale de pe planetă, cu o cifră de afaceri de 4,6 miliarde de dolari. Holdingul are sediul în Statele Unite ale Americii, dar este prezent în întreaga lume – în Singapore, în Beijing, în Istanbul, în Sao Paolo etc.”, a declarat Ştefan Vuza, acţionarul majoritar al complexului chimic de la Borzeşti. Tricon Energy Holding are ca obiect de activitate transportul şi serviciile de marketing pentru produse chimice de uz industrial şi produse intermediare din polimeri, potrivit informaţiilor disponibile pe pagina sa de internet. Tricon Energy Holding este un transportator tradiţional al SC Oltchim SA şi SC Chimcomplex SA Borzeşti (parte a Serviciilor Comerciale Române), în regiunea mediteraneană. Pe de altă parte, trebuie să spunem că acţionarii SC Chimcomplex SA Borzeşti au aprobat, zilele trecute, în cadrul unei Adunări Generale a Acţionarilor, participarea la procesul de achiziţionare a activelor SC Oltchim SA, „singur sau în orice formă de asociere cu potenţiali investitori, conform metodei şi procedurilor stabilite de către administratorul judiciar, şi achiziţia acestora, în măsura în care SC Chimcomplex SA Borzeşti câştigă licitaţia organizată în acest sens, inclusiv în schimbul unui preţ care depăşeşte 20% din totalul activelor imobilizate ale societăţii”. Astfel, acţionarii SC Chimcomplex SA Borzeşti au respins participarea la vânzarea activelor viabile ale SC Oltchim SA conform metodei şi procedurilor stabilite de către administratorul judiciar. În acest context, AGA de la SC Chimcomplex SA a aprobat atragerea fondurilor necesare, prin contractarea, de la una sau mai multe instituţii financiare, a unor împrumuturi în valoare de maxim 200 de milioane de euro şi constituirea, în vederea garantării obligaţiei de rambursare a sumelor contractate de la instituţiile financiare, de ipoteci mobiliare asupra tuturor activelor SC Oltchim SA sau ale SC Oltchim SPV SRL şi a tuturor activelor societăţii. Statul a înfiinţat, în luna decembrie a anului trecut, firma SC Oltchim SPV SRL, care controlează activele SC Oltchim SA, şi care va fi scoasă la vânzare în 3 februarie 2014.

Leave a Response