Din cauza lui Cristian Buican, judeţul Vâlcea poate pierde 100 milioane de euro!

duminică, 12 ianuarie 2014

 

LIberalii sunt din ce în ce mai HĂMESIȚI după banul public! Vârful de lance al acestora, președintele Cristian Buican, îl atacă la baionetă pe președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea, cel care le încurcă planurile de JEFUIRE a societății regionale de distribuție a apei în județul Vâlcea. Într-un comunicat de presă pervers, denigrator, manipulator și plin de minciuni, cel mai slab parlamentar al județului Vâlcea, Vânătorul Schior Buican îl critică pe Ion Cîlea, care a îndrăznit să le atace în instanță manevrele ILEGALE. Liberalii au reușit, în urmă cu ceva timp, prin mijloace specifice să-și impună politrucii incompetenți în Adunarea Generală a Acționarilor și Consiliul de Administrație de la APAVIL, l-au executat pe cel mai cinstit director economic, Alexandru Ghibirdic, și acum doresc să-și impună marionetele în funcții cheie: director comercial și director tehnic. Scopul șmecherilor politici este să se ÎMBOGĂȚEASCĂ RAPID, prin jecmănirea banilor europeni virați de Uniunea Europeană (peste 100 milioane de euro) APAVIL-ului pentru reabilitarea rețelelor. Liberalilor nu le ajunge că oameni de afaceri liberali s-au înfipt deja la conductă, vor din ce în ce mai mult! Manevrele penale ale politrucilor au ajuns și în atenția procurorilor DNA care monitorizează cu maximă atenție aventurile politico-economice ale triadei: Cristian Buican - Lucian Tănăsescu - Gică Păsat.

Adevărul este că din cauza manevrelor dubioase ale liberalilor conduși de Cristian Buican, județul Vâlcea poate pierde 100 de milioane de euro!

Culmea este că lupul a îmbrăcat blană de oaie și acum hoțul strigă hoții: prin intermediul unui comunicat lacrimogen, Cristian Buican (culmea tupeului la băiatul ăsta ocupat cu șmecherii politice învechite țărăniste, vânătoare și, mai nou, cu schiurile, care va ajunge în curând pe mâna inspectorilor Agenției Naționale de Integritate pentru a-și justifica averea!) îl atacă pe președintele Consiliului Județean Vâlcea, pe care-l acuză de o posibilă cădere a drobului cu sare de pe sobă. Redăm integral comunicatul emanat de Buican și compania:

Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, îl acuză public pe domnul doctor inginer Ion Cîlea că prin acţiunile sale, din calitatea sa de Preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea, pune în pericol implementarea proiectului european „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea” al S.C. APAVIL S.A. de 100 milioane de euro. În dosarul 5691/90/2013 din 23.08.2013, înregistrat la Tribunalul Vâlcea, domnul doctor inginer Ion Cîlea, în calitatea sa de  Preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară APA Vâlcea, a formulat o plângere împotriva Hotărârii nr. 6/24.05.2013, adoptată de Adunarea Generală a Acţionarilor a S.C. APAVIL S.A. Chiar dacă acţiunea semnată de către domnul Ion Cîlea nu reprezintă în fapt decît o frustrare personală faţă de persoanele propuse de Consiliul Local al Municipiului Râmnicu-Vâlcea în consiliul de Administraţie al S.C. APAVIL S.A., consecinţele acestui demers pot fi devastatoare pentru proiectul european „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea” de 100 milioane de euro, prin faptul că  S.C. APAVIL S.A  nu va putea folosi finanţarea asigurată prin contractul de credit pentru cofinanţare semnat cu BERD, pe perioada procesului. Îngrijorător este şi faptul că dacă până  în noiembrie 2014 nu se vor realiza extrageri din acest credit, acesta va fi anulat, ceea ce va duce automat şi la anularea proiectului european „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea” de 100 milioane de euro.

Deputatul Cristian Buican consideră că acţiunea în instanţă, iniţiată de către domnul doctor inginer Ion Cîlea împotriva S.C. APAVIL S.A, ne demonstrează lipsa de viziune a acestuia, obsesia asupra unui stil de conducere autoritar şi neînţelegerea sau necunoaşterea legilor şi raporturilor de lucru dintre consiliul Judeţean, Asociaţiile Intercomunitare şi societăţile comerciale precum S.C. APAVIL S.A.

„Acţiunea în instanţă a domnului doctor inginer Ion Cîlea poate duce la pierderea contractului de credit pentru cofinanţare pentru proiectul european „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea” al S.C. APAVIL S.A. de 100 milioane de euro. Chiar dacă juriştii mi-au comunicat că această acţiune este neîntemeiată, că nu este făcută de o persoană care să aibă calitate procesuală activă sau că ea este tardivă (conform termenelor legale), nu pot să nu critic atât acţiunea în ansamblul ei, cât şi faptul că pe perioada procesului S.C. APAVIL S.A nu va putea beneficia de fondurile necesare cofinanţărilor din contractul de credit pe care l-au semnat cu BERD” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Ziarul de Vâlcea a mai scris despre acest subiect:

Liberalii Lucian Tănăsescu, Ovidiu Samson și Cristian Floricel, membrii în CA Apavil, vor fi CERCETAȚI DE DNA

Ghibirdic_Alex_0111_3_c

• Profesionistul Alexandru Ghibirdic, tras pe linie moartă de LIBERALII HĂMESIȚI! Motivul: era prea corect!

În disperarea lor după BANUL PUBLIC hoarda hămesită de liberali din Consiliul de Administrație de la operatorul regional de distribuție a apei APAVIL a comis o greșeală FATALĂ! În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Apavil, liberalii Lucian Tănăsescu (un ipochimen specialist în tocatul frunzei la câini, președinte al CA, căruia promitem să-i alocăm o atenție jurnalistică deosebită), Ovidiu Samson (fost funcționar bancar, cu activități dubioase în domeniu, actual consilier vânzări la SC Mondosoft SRL) și Cristian Floricel (din CV rezultă că este absolvent de liceu, mare activist liberal, specializat în lipitul afișelor în campanii electorale ), membrii în CA Apavil, AU FORȚAT desființarea postului de director economic ocupat de PROFESIONISTUL Alexandru Ghibirdic (foto). Liberalii aveau demult o mare problemă cu directorul economic Ghibirdic: acesta este un om cinstit, corect și demn, care nu a acceptat ILEGALITĂȚILE „sugerate“ de Lucian Tănăsescu și gașca sa de „fomiști“. Concomitent cu această acțiune, liberalii au scos la concurs postul de director comercial. Director care va prelua și atribuțiile directorului economic, inclusiv departamentul de achiziții din cadrul SC Apavil SA. În data de 10 decembrie va avea loc concursul pentru ocuparea posturilor de: director comercial și director tehnic. Pe surse am aflat că liberalii au nominalizat deja marionetele, care vor sifona banul public spre firme cu etichetă PNL. „Ziarul de Vâlcea“, împreună cu alte publicații locale, au sesizat deja Direcției Naționale Anticorupție și Parchetului Județean Vâlcea, instituții care vor monitoriza, prin mijloace specifice, derularea examenelor din data de 10 decembrie 2013.

Mai mulți funcționari de la APAVIL (inclusiv din conducerea societății!) sunt hotărâți să le dezvăluie procurorilor DNA presiunile la care au fost supuși de liberali pentru realizarea anumitor contracte, defavorabile societății.

Tiberiu Pîrnău

Ipochimenul Tănăsescu şi liberalii din CA au primit directivele: Nicolae Bolovan şi Eugen Armăşoiu vor fi numiţi în fruntea Apavil

apavil

• Mascaradă de „concurs” din 10 decembrie, cu procurori la ușă!

Aşa cum a relatat recent „Ziarul de Vâlcea”, la ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie al societăţii Apavil, liberalii Lucian Tănăsescu, Ovidiu Samson (fost funcţionar bancar, cu activităţi dubioase în domeniu, actual consilier vânzări la SC Mondosoft SRL) şi Cristian Floricel (absolventul de liceu, „specializat” în lipitul afişelor PNL în campanii electorale), au decis… desfiinţarea postului de director economic ocupat de profesionistul Alexandru Ghibirdic. Liberalii aveau demult o mare problemă cu directorul economic Ghibirdic: acesta este un om cinstit, corect şi demn, care nu a acceptat ilegalităţile pregătite de preşedintele CA, Lucian Tănăsescu, şi „famiglia” sa din PNL Vâlcea. Tot în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al Apavil, s-a mai decis scoaterea la concurs a două posturi de conducere: director comercial şi director tehnic-exploatare. „Concursul” se va desfăşura în data de 10 decembrie 2013, însă, pe surse, am aflat că liberalii vor să-i pună directori pe Eugen Armăşoiu (ca director tehnic) şi pe Nicolae Bolovan (ca director economic). Nici unul dintre aceştia nu a lucrat niciodată în domeniul de activitate al Apavil, ci unul la fosta întrepindere Roţi Auto Drăgăşani (actualul SC MW România SA) , iar celălalt la Garda Financiară. Astfel că nu este nici un impediment, din moment ce PNL l-a pus în fruntea Consiliului de Administraţie la Apavil pe Lucian Tănăsescu, care a fost concediat de la ADI Apa Vâlcea pe motive disciplinare. Despre liberalul Lucian Tănăsescu putem spune că şi-a început cariera politică în urmă cu mai puţin de 10 ani. Potrivit relatărilor din presa locală, pe atunci, era un personaj comunicativ, plin de vervă şi destul de prietenos. Era greu de anticipat, având în vedere modul şovăitor în care se manifesta public, că va ajunge un personaj controversat, cu veleităţi de traseist politic şi trădător, aşa cum este el perceput, paradoxal, chiar de mulţi dintre colegii săi de partid. Despre penelistul Lucian Tănăsescu, presa vâlceană nu a scris prea multe, deoarece acesta, atrăgând o  parte a jurnaliştilor de partea sa, a reuşit să facă în spatele cortinei tot felul de jocuri politice, departe de ochii curioşi ai opiniei publice. Şi-a săpat la rădăcină colegii, a fost informator politic pentru partidele cu care PNL se afla, pe atunci, în război deschis, încercând să-şi croiască un drum fără obstacole către vârful piramidei. De câteva ori a reuşit, însă, fără să realizeze că-şi atrage tot mai mult oprobriul colegilor de partid şi dispreţul lor total. Personajul în cauză, zicem, nu ne-a interesat deloc, deşi ştiam bine rolul de cârtiţă politică pe care-l joacă în interiorul partidului, până de curând când acesta, încercând o nouă revenire la rampă, a început să-l sape pe la spate pe fostul primar al Călimăneştiului, Ilie Amuzan, încercând să-l schimbe de la conducerea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Vâlcea”, demarând un proces de strângere de semnături în acest sens de la primarii liberali din judeţ. Abia atunci, ne-am adus aminte de acest individ şi ne-am propus să-l încondeiem puţin, pentru a-i demonstra că ştim ce hram poartă. Refăcând pelicula istoriei politice a lui Tănăsescu, ne-au venit în minte o sumedenie de detalii legate de felul în care a înţeles să facă politică şi cum a ajuns el, de la un simplu băgător de seamă, la un personaj care furnizează, pe genunchi, informaţii presei şi care a început să ţină lecţii de moralitate despre cei care formează clasa politică. De pildă, ne-am adus aminte că el a fost prieten la cataramă cu răposatul Dumitru Buşe pe care-l informa, periodic, despre tot ceea ce se întâmpla în PNL, partid a cărui doctrină şi ideologie jurase public să le iubească şi să le apere. Aşa se face că pecistul Buşe ştia exact toate mişcările adversarilor săi politici, liberalii continuând, totuşi, să-l trateze cu încredere. După ce PNL nu a mai fost la guvernare, Tănăsescu, mânat puternic de la spate de interese personale, a plecat din partid, la PC, spun unii. Cu toate că renunţase la liberalism, jucând rolul de spion dublu în plan politic, omul continua să se ducă la Delegaţiile Permanente ale partidului, de unde a fost alungat de mai multe ori. În cele din urmă, nu a mai fost primit deloc. Să se răzbune, am auzit, împreună cu penelistul Eduard Vîrlan cu care a fost şi a rămas prieten la cataramă, s-a dus la, pe atunci, primarul Mircia Gutău, aburindu-l că are multă influenţă în rândul consilierilor locali şi că poate genera schimbarea lui Constantin Monceanu. Planul său a eşuat, însă, lamentabil, lucru care l-a dezarmat pentru o vreme. Timp de câţiva ani, poate cinci sau şase, omul a stat pe tuşă, până când simţind cu exactitate direcţia de unde bate vântul, a decis să se reînscrie, din nou, în PNL. Tănăsescu, într-o vreme, a reuşit să ajungă în Consiliul de Administraţie al CET, unde a început să-i poarte sâmbetele Ioanei Liţă, despre care a declarat de mai multe ori: „O să o scot eu pe baba asta la pensie!” Cum era de aşteptat, femeia a auzit şi a început şi ea, să-l înjure pe la colţuri, promiţând răzbunare.

(Nicu Trandafir)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe