|duminică, ianuarie 22, 2017
  • Follow Us!

Întâlnire cu electoratul 


Marele Zer Bănuţ, gurist vechi, calitate care i-a fost atât de bine administrată de Dumnezeu încât a intrat şi în forurile cele mai înalte ale celor buni de gură, însoţit de „locotenenţii” săi Beţivnel Fotografescu şi Ceaprian Zapinski, au descins în sala mare a Căminului Cultural din Violeşti, în mare viteză. Ţăranii, câţi să fi fost acolo ca să umple sala pe sfert, fremătau. Li se spusese că va veni în mijlocul lor unul dintre marii politicieni ai ţării şi, deştept şi bătătornic, dar şi luptător, care le va asculta păsurile şi, chiar, li le va rezolva. De aceea erau nerăbdători. Şi, când îl văzură intrând vijelios, tăcură imediat, dar la iniţiativa unuia din faţă, care începu să bată din palme şi să strige „Zer Bănuţ! Zer Bănuţ”, începură şi ei să aplaude. Cu urletele rămăsese doar ăla din faţă…

Şi, după ce Beţivnel prinse câteva fotografii şi din faţă şi din spate, ba, şi din profil cu şeful său, iar Ceaprian Zapinski îi puse foile cu „scrisul său lăbărţat” în faţă, marele gurist, dregându-şi vocea şi aplaudându-se peste masa de la prezidiu, se răsti la…sală.

–                     Dragii mei, ţărănişti!… Imediat, însă, îl întrerupse un bărbat la vreo şaptezeci de ani, îmbrăcat într-o haină de dimie şi cu o căciulă miţoasă pe cap…

–                     Ţărani, vreai să zici, nu-i aşa? Zer Bănuţ se fâstâci, în prima fază, dar încercă să iese tot el deasupra.

–                     Mă iertaţi, dar eu aşa am înţeles… Cel din faţă, cel cu urletele, se ridică şi, făcând gesturi disperate către Zer Bănuţ ca să continue, veni spre ţăranul „obraznic”, strigându-i…

–                     Mai multă deciuplină, domnule!…

–                     Dar eu nu sunt domn! nu se lăsă omul cu haină de dimie şi căciulă miţoasă.

–                     Atunci, ce eşti dumneata? interveni de la tribună Zer Bănuţ.

–                     Apoi, eu îs ţăran, nu ţărănist! Pe mine să nu mă porecliţi voi, că n-aveţi anii mei… Şi să-mi ziceţi neică, auziţi?

–                     Da, neică! Aşa vom face!… Deci, ziceam că democraţia vine din grecescul „demos kratos”, adică, puterea poporului…

–                     Ce vreai să zici? interveni acelaşi ţăran. Care putere a poporului?

–                     Păi, nu conduceţi dumneavoastră? se enervă Zer Bănuţ.

–                     Noi? Glumeşti, mneata! Ai mai văzut vreun ţăran prin parlamentul ăla? Ori, mi se pare mie, că pe timpul bietului Ceauşescu era vorba aia, care o ziseşi, nu-i aşa?

–                     Bade Gheorghe, mai taci, omule! Fii şi matale mai deciuplinat ca să-l ascultăm şi pe tovarăşul pardon, domnul Zer Bănuţ, interveni iar cel din faţă, cel cu urletele.

–                     Apăi, să nu mintă, neică şi tac, mai zise ţăranul nostru şi se aşezase pe scaun.

–                     Că, uite, noi v-am dat  pământ! urlă de la tribună Zer Bănuţ.

–                     Ce vreai să zici? Că ne-ai dat pământ?

–                     Da, neică, cincizeci de hectare…

–                     Ptiu! Bătu-v-ar peste gură cine ştiu eu! Păi, de unde, măi, omule, de la mâneta? Că eu trei hectare am avut şi trei am… De unde cincizeci? A, vreai să zici că mi-l aduci iar pe marţafoiul de Saltea, pe ăla de ne-a scos sufletul? Pe ăla de a tras în taică-meu şi l-a schilodit în 1907? Sau tu vreai să iai locul lui tac-to şi nu ştiai cum! Nu ne mai împuiaţi capul cu minciunile voastre!…

George Achim

 

 

 

 

Blestemul săniuţei

 

Cea mai mare bucurie

Pentru copii eram,

Când zăpada peste glie

Se-aşează tam nisam,

Firesc, de la Dumnezeu…

De la Moş Crăciun cel bun

Şi darnic, mai mereu,

Până la cei mici, pe drum

Eram nelipsită.

Ba trasă de cai ce zboară

Ba de boi, ticsită

Cu lemne şi saci la moară,

Ba pe derdeluşuri, unde

Mulţimea de puşti, ţipând,

Se-ntrece şi-n basm pătrunde

Nu se ştie cum, nici când.

De fapt, şi-n vorbirea scurtă

Au devenit simbol, reper.

Că vara trebuiesc făcută,

Iar carul pe timp de ger…

De ce  nu mai sunt iubită?

De ce oamenii nu mai au

Cai şi boi, pe-acas o vită

Şi pradă lenii se dau!

De ce, şi pe voi, copii,

Vă întreb direct, adică,

Vă este de mine frică?

Ori zăpada n-o mai fi?

Şi va sfiiţi să îi certaţi

Pe cei, ce mai mult ca sigur

Se fac adesea vinovaţi

Că omul e tot mai singur

Şi nu mai poate nici gândi

Doar răul cu duiumul,

Pe cel bun des a-l huli,

Celălalt golind parfumul!

Blestemaţi fiţi gospodari,

Care aţi uitat ori poate,

Gândind mereu că sunteţi mari

Aţi ieşit de mult din carte!

G.Alunelă

 

De la partide am un blam,

De la politicieni –Ham-ham.

Şi, cum sanie nu am,

Oare mai am eu vreun hram?

Leave a Response