Dosarul privind frauda de la concursurile organizate de Jandarmeria Vâlcea, trimis instanței de judecată. Averea instalatorului Dima, ajuns mare șef la Jandarmerie!

duminică, 29 decembrie 2013

 

Nouă dintre posturile scoase la cele două concursuri din aprilie 2007 au fost ocupate ilegal, în detrimentul altor candidați care, deși au avut rezultate mai bune la examen, au fost respinși. Nouă persoane care au făcut posibilă fraudarea celor două concursuri vor răspunde penal. Printre acestea se află și actualul adjunct al inspectorului șef al IJJ Vâlcea, lt col Gheorghe Dima care la data comiterii faptelor era plutonier adjunct.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari au dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane implicate în fraudarea concursurilor din 16-18 aprilie și 23-25 aprilie 2007 organizate pentru încadrarea a 14 funcții de subofițeri ordine publică, respectiv pentru ocuparea a 11 funcții de subofițeri pază conducte de transport produse petroliere. Anchetatorii au stabilit că nouă posturi au fost ocupate prin fraudarea concursurilor.

Advertisement

Au fost trimiși în judecată:

  1. locotenent colonel DIMA GHEORGHE, adjunct al inspectorului șef al IJJ Vâlcea (plutonier adjunct la data faptelor), în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual, toate în formă continuată;
  2. locotenent colonel OLARU VASILE-VALENTIN, șef birou, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, complicitate la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual.
  3. colonel ROTARU LIVIU, inspector șef al IJJ Vâlcea
  4. colonel IACOVETE VASILE, șef serviciu;
  5. locotenent colonel GHEORGHE AUREL, specialist;
  6. locotenent colonel NEGRILĂ JEAN-CLAUDIU, șef serviciu;
  7. căpitan MITRUȚ VICTOR-ION, comandantul detașament;
  8. locotenent colonel în rezervă NANORA NICULAE;
  9. locotenent colonel BĂNUȚĂ ION, comandant detașament.

în sarcina ultimilor șapte persoane fiind reținute infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual, toate în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

Pentru ambele concursuri s-a stabilit două probe la care să fie supuși candidații, și anume evaluarea performanțelor fizice și susținerea unui test scris tip grilă.

Comisiile de concurs au avut următoarea componență: Iacovete Vasile – președinte, Gheorghe Aurel, Negrilă Jean Claudiu, Mitruț Victor Ion – membri și Dima Gheorghe – secretar , pentru concursul din perioada 16-18 aprilie 2007, respectiv Rotaru Liviu- președinte, Iacovete Vasile, Nanora Niculae, Bănuță Ion – membri și Olaru Vasile Valentin – secretar, pentru concursul din perioada 23-25 aprilie 2007.

Concret, în calitatea lor de președinți, respectiv de membri ai comisiilor de concurs, inculpații menționați și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu prin falsificarea documentelor de concurs, având drept consecință admiterea și implicit ocuparea pe nedrept a nouă dintre posturile scoase la cele două concursuri în detrimentul altor candidați care, deși au avut rezultate mai bune la examen, au fost respinși.

Lucrările scrise au fost înlocuite. Falsuri.

Lucrările scrise ale unora dintre candidații promovați în mod fraudulos au fost înlocuite prin refacerea lor. Ulterior s-a aplicat nota, ștampila instituției și semnăturile comisiei conferindu-le lucrărilor aparența de autenticitate. Concret, "inculpații au falsificat mai multe documente cum ar fi Tabelul centralizator cu rezultatele candidaților la concursul pentru ocuparea celor 14 funcții de subofițeri ordine publică, Borderoul centralizator pentru consemnarea notelor acordate la testul scris al concursului pentru ocuparea a 11 funcții de subofițeri pază conduct, Tabelul nominal cuprinzând candidații participanți la testul scris al concursului pentru ocuparea a 11 funcții de subofițeri pază conducte, Tabelul centralizator cu rezultatele obținute la concursul pentru ocuparea celor 11 funcții de subofițeri pază conducte transport și alte documente menite să vicieze clasamentul real al concursului, după susținerea celor două probe", se arată în comunicatul DNA.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Militar București.

Averea lui Gheorghe Dima

Precizăm că din 1992 până în 2007, Gheorghe Dima erasubofițer operativ principal resurse umane la IJJ Vâlcea, iar din 2007 până în 2009 a fost ofițer specialist management resurse umane în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Din 2009 și până în prezent, așa cum se poate observa și de pe site-ul oficial al IJJ Vâlcea, Dima este adjunct al inspectorului șef al IJJ Vâlcea. Profesia de bază: instalator. El a absolvit apoi Dreptul la o facultate din Craiova si are si un master în științe penale, conform CV-ului său. Conform declarației de avere semnată la 22 aprilie 2013, Gheorghe Dima deține împreună cu soția (care este subofițer la aceeași unitate militară) un teren intravilan în comuna Peșcoaia, județul Vâlcea, cumpărat în anul 2007, un apartament în Râmnicu-Vâlcea, un VW Passat din 2004. Are un credit de 50.000 de euro scadent în anul 2031. Venitul declarat pentru anul 2012 este de 46.128 de lei -salariul lui Dima Gheorhe și de 21.321 - salariul soției.

EVZ.ro

Dă-i un răspuns lui adrian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “Dosarul privind frauda de la concursurile organizate de Jandarmeria Vâlcea, trimis instanței de judecată. Averea instalatorului Dima, ajuns mare șef la Jandarmerie!”

  1. merita tot ce li se intampla. si-au angajat nevestele,copii,rudele si pe aia care le-au dat bani.si sunt multi din astia.impreuna cu idu au facut toate miseriile astea. dar si dupa ce a iesit mizerabilul ala la pensie(cel mai ordinar comandat din istoria ijj valcea) au continuat cu mizerii.cel mai elocvent exemplu sunt disponibilizarile din iunie 2011.sa ii cerceteze DNA-UL si pentru asta !!!o sa ramana uimiti de ce o sa descopere.sa vada cum inainte cu 3 luni au aranjat statele in asa fel incat acolitii lor sa scape de examen si sa nu fie dati afara. vor urma alte dezvaluiri incendiare !!!

  2. Rog ziarul de valcea sa ia initiativa si sa faca tot ce le sta in putinta sa scoata la iveala si sa prezinte publicului toate infractiunile comise de unii ofiteri din IJJ valcea.Sa se stie cat de departe a ajuns coruptia in aceasta institutie ce se pretinde a apara drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe