|miercuri, iunie 20, 2018
  • Follow Us!

O femeie a murit, iar două adolescente au fost rănite într-un accident rutier 

accident-grav1

Două adolescente care plecaseră la colindat aseară în Ajunul Crăciunului au fost rănite, după ce şoferul unei maşini a pierdut controlul volanului într-o succesiune de curbe, pe DN 67, în Vâlcea, iar o femeie aflată în autoturismul respectiv a murit în urma impactului, informează Mediafax.

Şoferul unui autoturism Ford, un bărbat de 22 de ani din Bucureşti, în timp ce circula pe un tronson de drum unde este o succesiune de curbe la dreapta, a pierdut controlul volanului şi a lovit două fete de 13 ani care circulau pe trotuar. În urma impactului maşina s-a răsturnat, iar pasagera aflată în maşină, pe bancheta din dreapta faţă, o femeie de 45 de ani, a murit pe loc.

Una dintre cele două fete a fost transportată la un spital din Sibiu, având leziuni la unul din timpane, iar cealaltă, rănită, mai grav, a fost dusă la un spital din Bucureşti. Primele concluzii ale poliţiştilor arată că bărbatul aflat la volanul maşinii nu consumase alcool, iar cel mai probabil accidentul s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum în curbă.

Leave a Response