Azerii de la SOCAR, interesaţi de preluarea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea. Chinezii solicită o amânare până în luna iunie a termenului de privatizare

marți, 17 decembrie 2013

Ministrul Economiei, Andrei Dominic Gerea, s-a întâlnit luni, 16 decembrie, cu delegaţia Societăţii de Stat pentru Ţiţei din Republica Azerbaidjan (SOCAR), condusă de Vvicepreşedintele acesteia, David Memedov, a anunţat Ministerul Economiei printr-un comunicat. În cadrul intalnirii au fost discutate aspecte privind posibila participare a companiei azere la privatizarea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea, demnitarul român prezentandu-le partenerilor de dialog procedura de selecţie a ofertei angajante, stabilită de Consorţiul de administratori judiciari ai SC Oltchim SA, în vederea achiziţiei integrale a părţilor sociale deţinute de Oltchim S.A. la Oltchim SPV, precum şi paşii care ar urma să fie parcurşi de companiile interesate. "România încurajează investiţiile străine şi poate oferi investitorilor azeri condiţii similare  celor găsite de aceştia în alte state din zonă. Oltchim ar putea constitui un început promiţător", a precizat ministrul român.

Şeful delegaţiei azere a apreciat relaţiile tradiţionale dintre cele două ţări, în cadrul cărora SOCAR ar putea să continue activitatea de investiţii în România, delegaţia SOCAR efectuând o vizita de lucru la Râmnicu Vâlcea, la combinatul Oltchim, după întâlnirea de la Ministerul Economiei.

 Liderul sindicatului Victoria, Corneliu Cernev, a declarat pentru Agerpres: "Azerii de la SOCAR s-au intalnit deja cu ministrul Economiei, fiind interesati de preluarea Oltchim SPV. Dupa discutiile de la minister au venit aici, la Ramnicu Valcea, pentru a vizita platforma chimica. Nu poate decat sa ne bucure acest interes de la companii serioase in privinta perspectivelor de privatizare ale combinatului valcean", a afirmat Cernev.

Tot luni, liderul sindicatului Victoria, a declarat  ca exista o solicitare scrisa adresata Ministerului Economiei și de către de companiile chineze interesate de preluarea Oltchim SPV, Baota Petrochemical Group, Hengchao Sun si Junlun Petroleum Co. Ltd privind amanarea termenului de privatizare, timp in care ar putea finanta o capitalizare a combinatului. "Din cate am inteles, vineri ar fi sosit pe adresa Ministerului Economiei o adresa, prin care companiile chineze au solicitat o amanare pana in luna iunie a termenului de privatizare a Oltchim, perioada in care are putea aloca suma de 20 de milioane de euro, bani pentru capitalizarea combinatului. Urmeaza ca azi sa purtam o discutie cu administratorii judiciari si sa analizam solicitarea partii chineze", a declarat  liderul sindicatului Victoria, Corneliu Cernev.

Pe 26 noiembrie, ministrul Economiei, Andrei Gerea, administratorii judiciari ai Oltchim si presedintii companiilor chineze mentionate au semnat o scrisoare de intentie vizand participarea la procesul de privatizare a combinatului. Documentul a fost semnat la cererea reprezentantilor companiilor chineze, urmand ca, dupa o analiza mai amanuntita, acestia sa decida daca vor depune sau nu oferte pentru Oltchim
Pe 2 decembrie, Adunarea Generala a Creditorilor a aprobat infiintarea Oltchim SPV, companie care ar urma sa fie privatizata pana in februarie 2014, petul estimat situandu-se la aproximativ 300 de milioane de euro. Pana in prezent caietul de sarcini a fost cumparat de grupul omului de afaceri Stefan Vuza si reprezentantii companiei ruse Oil Gas Trade, spun surse din interiorul combinatului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe