Dreptate până la capăt

joi, 12 decembrie 2013

Când cei 7,4 milioane de români au venit la vot împotriva lui Traian Băsescu probabil că asta şi-au dorit: dreptate până la capăt. Adică punct final pentru o putere arogantă şi în numeroase cazuri abuzivă. Ieri a reieşit că dreptatea are sensuri diferite. Depinde la care capăt al ei te afli. În mod evident că atunci când strigau de la tribună dreptate până la capăt, onorabilii USL aveau alt tip de dreptate în minte decât cei din faţa tribunei. Aşa a rezultat una dintre cele mai mari mizerii din istoria Parlamentului român. Şi dezamăgiri deopotrivă. Fix la un an de la sosirea lor în Parlament cu cea mai mare majoritate de a avut-o vreodată o formaţiune politică.

Eu unul înţeleg astfel că dreptatea se face pentru cei care au apucat să se aleagă, mulţi dintre ei doar cu meritul de a se afla pe listă şi culegând sprijinul şi speranţa a milioane de oameni amăgiţi. Şi că dreptatea înseamnă să fii anchetat de ai noştri, nu de ai lor. De asemenea, dreptate e atunci când ţi se poate schimba cursul procesului pe care îl ai pe rol de la instanţele lor la instanţele noastre. Dreptate e atunci când, aşteptând hotărârea judecătorilor, e posibil să nu o mai primeşti. Dreptate e aia când ţi-ai pus neamurile în cabinet şi nu ţi se mai întâmplă nimic. Şi tot drept trebuie să fie să faci tot ce vrea muşchiul tău în instituţia pe care o conduci, dar să nu fii anchetat. Iar dreptatea supremă e atunci când fraţii tăi vor fi scoşi din puşcăriile dictatorului. Aţi avut dreptate: chiar e până la capăt!. Drept e că cei din faţa tribunei se aşteptau să rezolvaţi problema spitalelor închise. Să le redeschideţi şi să le faceţi civilizate pe alea de mai funcţionează. În schimb, ele trec printr-o criză nemaivăzută de 20 de ani. O spun doctorii, nu eu. Drept e că alegătorii se aşteptau să le împuţinaţi şi să le micşoraţi taxele, nu să le puneţi unele noi. Drept e că ar fi vrut ca benzina să fie mai ieftină, nu mai scumpă. Ştiu, e cea mai ieftină din Europa, dar şi România e cea mai săracă. Ca să zic doar o parte din dreptăţile care ar fi trebuit să vă macine, că prea multă lume v-a dat încredere. La fel de drept e că cei care au venit în serile alea la vot şi-au dorit tare-tare mult să nu înlocuiască hoţii între ei.

S-au trezit însă că deputaţii schimbă Codul Penal noaptea pe ascuns, ca răufăcătorii care fug de lumina soarelui. Fără să spună nimănui, fără dezbatere, fără să le pese de consecinţa imediată care se va citi într-un raport de ţară. Nu s-au mai gândit la 7,4 milioane de români, ci la ei. Doar la ei. Să scape şi să lase în urmă pârjol. Până acum am scris oamenilor care au votat ca să vadă că sunteţi hoţi. Acum vă scriu vouă ca să vedeţi că sunteţi proşti: aţi reuşit în câteva minute să demolaţi câteva mari idei. În primul rând lumea aflase cu stupoare în ultimele zile că familia Preşedintelui luase în condiţii neclare un credit mare cât 300 de hectare! Un milion de euro într-o ţară în care se trăieşte uneori cu mai puţin de 100 euro pe lună.

Într-o ţară în care băncile dau credite doar după ce te caută şi la neamuri. Un subiect care îi scârbise şi îndârjise pe români, sensibili la cum se pot face averi în sărăcie. Tipul de greşeală care poate încheia o carieră politică. Iar documentele de abia încep să se adune. Demersul vostru din Parlament tocmai a devenit necredibil. Fiecare document care va veni de acolo va fi taxat ca venind de la infractori. Aţi îngropat comisia Nana. L-aţi scos pe Traian Băsescu din corzi. Tocmai i-aţi dat o gură imensă de aer. Era finalul-finalului şi voi tocmai aţi confirmat tot ceea ce el a spus vreodată despre această putere. Uitaţi-vă în ziare. De multă vreme Preşedintele nu a mai cules atâta aprobare. N-o fi el uşă de biserică, dar e singurul care mai vorbeşte, aşa or să spună oamenii. În fine, aţi compromis cea mai valoroasă idee pe care aţi lansat-o, şi anume că Parlamentul este organismul legitim şi democratic cel mai important în statul român. Aţi avut din nou dreptate: acum când l-aţi făcut de neatins.

Cătălin Striblea (www.adevarul.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe