Daniel Băviță este noul director de la ABA Olt

miercuri, 11 decembrie 2013

Surse din interiorul instituției au confirmat informația că Ion Stoenescu și-a dat demisia din funcția de director al Administrației Bazinale de Apă Olt. Stoenescu va trece pe o funcție de execuție în interiorul instituției. Le reamintim cititorilor că ABA Olt a făcut obiectul unei anchete desfăşurată de către Corpul de control al Ministerul Mediului, ca urmare a emiterii unor avize dubioase pentru construcția unor microhidrocentrale. Aceasta nu este singura problemă din mandatul lui Stoenescu. În această perioadă, cei mai mulți dintre proprietarii stațiilor de sortare a agregatelor minerale din regiune și-au făcut de cap, excavând ILEGAL în albiile râurilor. Stoenescu a asistat pasiv și complice la aceste operațiuni în afara legii. Potrivit acelorași surse, ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură, Lucia Varga, a transmis deja la Râmnicu Vâlcea decizia referitoare la numirea noului director de la ABA Olt, Daniel Băviță, fost director la Hidroelectrica Râmnicu Vâlcea.

 

Ministrul Rovana Plumb a răspuns „Ziarului de Vâlcea”: „ABA Olt face obiectul unei anchete desfăşurată de către Corpul de control al Ministerul Mediului” 

Postat in Ziarul de Valcea 22:40, duminică, 17 noiembrie 2013

Vineri, 15 noiembrie, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a fost prezentă la Consiliul Judeţean Vâlcea pentru a semna un contract de finanţare în valoare de 40 de milioane de euro rivind managementul deşeurilor implementat de Consiliul Judeţean Vâlcea. În cadrul conferinţei de presă care a urmat evenimentului, „Ziarul de Vâlcea” a pus următoarea întrebare ministrului Rovana Plumb: „Ştiaţi că, la Administraţia Bazinală de Apă Olt, s-au dat avize în trecut pentru microhidrocentrale, încălcându-se flagrant legea? Există chiar autorizaţii de construire emise de Consiliul Judeţean Vâlcea. Nu s-a construit nimic, nici o microhidrocentrală pe aceste autorizaţii. Proiectele au fost vândute mai departe”. În cadrul răspunsului, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice a spus că „Administraţia Bazinală de Apă Olt face obiectul unei anchete desfăşurată de către Corpul de control al Ministerul Mediului. În momentul în care va fi finalizată – ea este doar parţial finalizată – vom lua şi măsurile necesare. Din etapa preliminară de control care ne-a fost pusă la dispoziţie, ca şi concluzii preliminare, rezultă mai multe măsuri administrative care trebuie luate la nivelul ABA Olt. În momentul în care finalizăm ancheta, vom dispune şi măsurile. Deocamdată, am cerut nişte lămuriri suplimentare. Mai trebuie făcute câteva clarificări”....

 

ABA Olt, în pas cu jaful

După afacerea SGA Vâlcea - Primăria Râmnicului - Protectchim şi Ralunic, directorii ABA Olt pun în scenă piesa: „Jaf pentru Benone Lazăr!”

Săptămâna şi afacerea necurată, cam aceasta pare să fie metoda preferată de directorii din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Olt. Deşi o comisie de control a abuzurilor desfăşurate în ultimul an în cadrul ABA Olt era anunţată să sosească în această săptămână, directorul Ion Stoenescu şi şeful SGA Vâlcea nu au putut rezista tentaţiei de a mai trage un „tun” pe bani publici, de data aceasta platoul pe care s-a pus în scenă piesa: ”Jaf pentru Benone Lazăr” fiind unul ascuns privirii curioşilor: comuna Dănicei.

În goana mare, pe albia Lunguleţului

În capătul sud-estic al judeţului, departe de vreun drum naţional, comuna Dănicei a ajuns să fie zonă de operaţiuni ilicite cu sorturi din albia pârâului Lunguleţu. Situată la limita cu judeţul Argeş, comuna a fost iniţial ţinta unei noi afaceri a magnatului Benone Lazăr, proprietarul International Lazar Company. O staţie de sortare a fructelor şi un centru de achiziţii deschise de firma lui Lazăr urmau să fie cea mai bună ispravă realizată de primarul Dumitru Pirneci în ultimii 5 ani. Din păcate, alesul din Dănicei a înţeles să evite pe cât posibil legea şi să-l ajute pe Benone Lazăr să îşi ia sortul necesar unei astfel de investiţii fără a mai plăti obol statului. În baza unei cereri de acordare de agregate extrase cu titlu gratuit, pe motiv de situaţii de urgenţă (!!!), cei doi au pornit afacerea pe albia pârâului Lunguleţu, fix în zona în care locuieşte primarul Pirneci şi fratele său. „Au solicitat din partea Primăriei Dănicei extragerea cu titlu gratuit a unei cantităţi de 1950 mc de sort din albia acelui pârâu. Se încadrează în cantitatea acordată prin OUG 69/26 iunie 2013 pentru astfel de situaţii. Nu ştiu ce acte a depus primarul ca să justifice această cerere pentru a a discutat numai cu directorul Stoenescu. Din fotografiile făcute de dumneavoastră, eu cred că este vorba de o cantitate mult mai mare”, apreciază unul din angajaţii ABA Olt Vâlcea, care a dorit să îşi păstreze anonimatul. „Situaţia de urgenţă” invocată de primarul Pirneci a scos pe o distanţă de un kilometru din albia pârâului peste 10.000 de metri cubi, fără ca firma prietenului Benone să plătească vreun leu. Constructorii puşi să excaveze în albie nu s-au sfiit să remodeleze şi panta unui deal în cătare de pietriş.

„Au solicitat din partea Primăriei Dănicei extragerea cu titlu gratuit a unei cantităţi de 1950 mc de sort din albia acelui pârâu. Se încadrează în cantitatea acordată prin OUG 69/26 iunie 2013 pentru astfel de situaţii. Nu ştiu ce acte a depus primarul ca să justifice această cerere pentru că a discutat numai cu directorul Stoenescu.”
- sursa ABA Olt

La secret

Cu directorul Stoenescu indisponibil pentru declaraţii şi primarul de negăsit la telefon, singurele informaţii despre afacere le obţinem de la şeful postului de poliţie din sat şi de la un consilier local al PP-DD din Dănicei. „Eu am fost în concediu vreo lună, dar nu ştiu de nicio exploatare de sorturi deschisă în zonă. Poate să fi mers pe albia Lunguleţului, că de acolo s-a mai extras”, ne lămureşte buştean omul legii. În schimb, consilierul local Constantin Negrescu se cruceşte când aude de calamităţi naturale apărute peste noapte. „De unde situaţii de urgenţă în comună, că noi anul acesta nu am avut nicio inundaţie!?! Da, am văzut şi eu că treceau camioane dinspre satul Cireşu pe drum, dar am crezut că e vreo firmă cu avize în regulă. Noi în Consiliul Local nu am votat nicio solicitare ca să pietruim drumuri anul acesta cu balast gratuit dat de la Apele Române. Vă spun că nu am avut nicio problemă pe situaţii de urgenţă. Aaa, de investiţia lui Benone Lazăr ştiu. Am şi votat pentru ea în Consiliul Local. Trebuia să o facă la limita cu comuna Vitomireşti. Spun «trebuia» pentru că am înţeles că nu o mai realizează la noi. Păcat, era o investiţie bună pentru comună. Benone, sigur că se cunoaşte cu primarul. Păi, neamul lui Lazăr este de aici, din comuna vecină, Cuca”, explică pepededistul Negrescu. Investiţia din Dănicei a lui Benone Lazăr nu se mai face, într-adevăr, dar asta nu-l opreşte pe omul de afaceri să-şi amenajeze baza auto deschisă în Piteşti, unde zvonurile din mediul de afaceri susţin că acesta ar mai fi achiziţionat un teren de 10.000 mp pe care ar dori să-l transforme în parcare pentru autocamioane. Sunt 10.000 mc de balast suficienţi pentru a turna beton într-o parcare de un hectar. Cu siguranţă, în condiţiile în care întreaga şosea Transalpina a înghiţit pentru terasament 120.000 metri cubi de sort.

Sursa: saptamana.net

Stoenescu și afacerea Xeroxservice

Întrebat telefonic dacă în luna iunie 2012 a semnat contractele de achiziţie cu firma Xeroxservice, directorul Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Olt, Ion Stoenescu, i-a luat vineri, 31 mai, pe „nu ştiu”, „nu îmi aduc aminte” sau „nu cunosc” în braţe. Este evident că omul ştie foarte bine despre acele contracte, întrucât în urmă cu 1 an deţinea funcţia de director interimar al ABA Olt şi avea cunoştiinţă despre absolut toate contractele semnate de respectiva instituţie. Până la urmă, lui Ion Stoenescu i-a „revenit memoria” pentru că ne-a spus că societatea Xeroxservice SRL a câştigat licitaţiile în cauză în urma participării pe site-ul de achiziţii electronice SEAP.
Surprinzător însă, după 15 minute de la apelul telefonic, directorul ABA Olt, Ion Stoenescu, ne-a sunat înapoi să ne spună... că nu el a semnat acele contracte cu firma Xeroxservice, ci fostul şef al instituţiei până în luna mai 2012, Laszlo Barabas!!! Informaţia a fost aflată de Ion Stoenescu după ce s-a documentat mai bine la sediul instituţiei pe care o conduce.
https://www.ziaruldevalcea.ro/Ultimele-tunuri-date-de-fostul.html

 

Nababii apei de pe Olt (I)

150.000 lei cheltuiţi pe servicii publicitare şi culturale la ABA Olt. „Nici eu nu ştiu ce reprezintă «serviciile culturale»!”, director Ion Stoenescu

Bani aruncaţi pe Apa Sâmbetei sau fonduri mascate pentru campanie? - întrebarea care poate dinamita atât Administraţia Bazinală de Apă Olt, dar şi mediul politic vâlcean, îl face să răspundă cu glas tremurând pe directorul Ion Stoenescu. Fost şef al biroului de achiziţii până anul trecut, actualul director dă din colţ în colţ în momentul în care este întrebat despre modalitatea de contractare a unor servicii de publicitate în presa locală de către foştii directori ai instituţiei. Serviciile culturale prestate prin „dubluri” ale unor televiziuni locale, contractele de mii de lei reînnoite lunar cu aceleaşi publicaţii în perioade electorale fierbinţi lasă impresia unui mod discret de a plăti facturile de campanie electorală în perioade „fierbinţi”. Pe de altă parte, foştii directori, unii chiar colegi de partid cu Ion Stoenescu, neagă vehement semnarea unor astfel de contracte de publicitate, aruncând vina în spatele actualului şef din Administraţia Bazinală de Apă Olt. 145.446 lei este suma totală risipită cu nonşalanţă de instituţie între 01 ianuarie 2008 şi august 2011.

Plouă cu bani

Dacă în 2008, ABA Olt a contractat doar servicii „culturale” de 7.140 lei cu o societate vâlceană având doar doi angajaţi şi a mai aruncat 2.250 lei pentru servicii de publicare şi tipărire către un cotidian local, situaţia avea să se schimbe brusc din februarie 2009, an de campanie prezidenţială. Instalat deja de o lună şi jumătate în fruntea instituţiei, pesedistul Ion Matei avea să gireze până în septembrie 2009 nu mai puţin de 11 contracte însumând peste 43.000 lei. Lovitura de graţie avea să o dea o publicaţie vâlceană, în perioada de precampanie electorală, prin contractul cu nr. 1193/14.07.2009 în valoare de 35.700 lei pentru servicii de publicitate. Pe lângă el, ceilalţi aducători de veşti publice abonaţi la vistieria sucursalei vâlcene a ABA Olt au trebuit să se mulţumească cu sume între 1.200 lei şi 4.760 lei.

„Nu am semnat eu nimic!”

"Ce campanie electorală în 2009? A, la prezidenţiale. Păi ce treabă să am cu Geoană? Nu am semnat niciun contract de publicitate şi nu m-am implicat în aşa ceva", Ion Gigi Matei, primar interimar al municipiului Râmnicu Vâlcea, fost director ABA Olt.

Chestionat asupra posibilităţii de finanţare a campaniei electorale a lui Mircea Geoană din fondurile ABA Olt, Ion Gigi Matei, actualul primar interimar al Râmnicului, neagă orice implicare a sa în contractarea publicităţii. „Păi, eu stăteam să fac contracte de publicitate? Habar nu am de ele. Nu am semnat eu nimic! Ce campanie electorală în 2009? A, la prezidenţiale. Păi ce treabă să am cu Geoană? Nu am semnat niciun contract de publicitate şi nu m-am implicat în aşa ceva. Cine scoate chestiile acestea pe piaţă să aibă grijă ce afirmă”, susţine fostul director al ABA Olt. După perioada de directorat a lui Matei, şirul de contracte pentru prestări servicii de publicitate a fost continuat cu brio de Dorin Dobrişan şi Laszlo Barabas.

„Nu ştiu ce reprezintă «serviciile culturale»!”

Prins la mijloc între fosta sa funcţie, responsabilitatea actuală şi partid, actualul director al ABA Olt, Ion Stoenescu, dă din colţ în colţ. „Plată pentru «servicii electorale»? Nu ştiu, nu cred să se fi întâmplat aşa ceva. La ce perioadă vă referiţi? La 2009. Păi, domnul Matei a fost director doar vreo 9 luni. Nu îmi aduc aminte, sincer, ce contracte s-au încheiat în perioada în care eram şef la achiziţii. Contracte de servicii culturale cu un post TV? Nici eu nu ştiu ce reprezintă «serviciile culturale»!”, conchide Ion Stoenescu. Suma cheltuită numai pe publicitate îl dă însă peste cap, chiar dacă toate contractele i-au trecut prin mână. “În doi ani şi jumătate am cheltuit 145.000 lei?! Oricum, să ştiţi că acum am diminuat bugetul. Este posibil să fi alocat această sumă în acea perioadă. Şi acum avem contracte în derulare. Vă şi spun de ce. Avem tot felul de manifestări, acţiuni pe care trebuie să le prezentăm publicului larg şi atunci suntem nevoiţi să încheiem diverse contracte de mediatizare. Însă bugetul de acum este diminuat cu mult, asta pot să vă asigur”, mai spune directorul Stoenescu. Evenimentele la care face referire directorul ABA Olt Vâlcea sunt: ziua mondială a apei, ziua mondială a zonelor umede, ziua Dunării şi, ocazional, câte un simpozion dedicat sturionilor sau altui specimen din fauna acvatică a ţării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe