Mascarada politică liberală numită „Dumitru Crăciunescu - Cetăţean de onoare al Râmnicului”

luni, 9 decembrie 2013

 

 

Sub atenta supraveghere a primarului Emilian Frâncu, liberalii vâlceni, coordonaţi din umbră de viceprimarul Râmnicului, Eduard Vârlan, au pus la cale un plan dibace prin care să-l scoată cetăţean de onoare al Râmnicului pe Dumitru Crăciunescu (născut în comuna Vaideeni!), patronul firmei Diana SRL. În general, cetăţenii de onoare ai localităţilor provin din rândul elitei culturale, artistice, sociale sau filantropice, mai puţin din lumea afacerilor. Însă, la dorinţa expresă a „omului de casă” al patronului de la Diana, pe numele său viceprimarul Vârlan, s-au mobilizat toate forţele liberale şi au încropit un text „de recomandare” pentru ca Mitică Crăciunescu să primească musai titlul de cetăţean de onoare al Râmnicului. Nu am fi avut nimic împotriva acordării titlului de cetăţean de onoare al Râmnicului pentru Dumitru Crăciunescu, având în vedere anvergura afacerilor şi sutele de locuri de muncă create, însă propunerea trebuia să vină bine argumentată din partea comunităţii patronilor neînregimentaţi politic şi care nu au derulat afaceri cu statul. Însă, culmea tupeului, recomandarea a venit din partea Uniunii Generale a Industriaşilor din România - Filiala Vâlcea, condusă numai de... politruci liberali, ca Eugen Scarlat (preşedinte), Bogdan Pruteanu (vicepreşedinte) şi de „amicul” Damian Mitu (secretar general). Miroase de la o poştă a făcătură politică pusă în scenă cu atâta măiestrie de viceprimarul liberal Eduard Vârlan. Pentru că, dacă nu ştiaţi, vă spunem noi „legăturile de sânge” ale acestuia cu patronul Dumitru Crăciunescu: ipochimenul Vârlan a lucrat mai mulţi ani în poziţia de director de marketing la Diana SRL, iar soţia acestuia este angajată şi acum în firma lui Dumitru Crăciunescu.

Ca să nu mai punem la socoteală faptul că însuşi Eduard Vârlan a întocmit „raportul de specialitate” la proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţan de onoare lui Dumitru Crăciunescu, propunere ce va fi supusă aprobării Consiliului Local al Râmnicului vineri, 13 decembrie 2013. Iată ce se spune printre altele în raport: „Conform pregătirii iniţiale, Dumitru Crăciunescu a activat ca profesor de matematică în perioada 1982-1994 la numeroase unităţi de învăţământ preuniversitar de prestigiu din municipiul Râmnicu Vâlcea. Începând cu anul 1991 a intrat în afaceri prin înfiinţarea companiei Diana având ca activitate de bază comerţ produse alimentare şi nealimentare, iar începând cu anul 1997 îşi dezvoltă activitatea prin inaugurarea fabricii moderne de preparate din carne Diana. În anul 2001 preia pachetul majoritar al Carvil SA, iar în perioada 2002-2009 prin modernizarea liniilor de abatorizare, de procesare, frigorifice şi a staţiei de epurare din cadrul fabricii Diana, devine cel mai important producător de carne şi preparate din carne din zona Olteniei. Activând într-un domeniu în care produsele sale sunt căutate de toată lumea, a avut permanent în vedere ca primă preocupare calitatea acestora fară niciun fel de compromis. Acesta a fost şi este marele său atu pe piaţa românească de profil şi a constituit şi punctul său forte într-o activitate de peste 20 de ani în domeniu. Ca membru fondator al Fundaţiei Vaideenii a contribuit la organizarea anuală a întâlnirii fiilor satului şi a sărbătorii Învârtită Dorului, la editarea monografiei «Vaideenii», precum şi la desfăşurarea altor activităţi culturale. Preocupările sale au fost şi sunt continuu legate de viaţa socială a comunităţii, responsabilitatea în faţa acesteia fiind de asemenea un element definitoriu al activităţii sale, fapt ce îl face să fie una din vocile respectate în mediul de afaceri. Având în vedere solicitarea Uniunii Generale a Industriaşilor din România, Filiala Judeţeană Vâlcea, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 40311/2013, scrisoarea de susţinere înaintată de Camera de Comerţ şi Industrie, precum şi prevederile din regulamentul privind conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al Municipiului Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 148/2010, propunem să se acorde titlul de cetăţean de onoare lui Dumitru Crăciunescu pentru contribuţia adusă la dezvoltarea economică a municipiului, ţinuta exemplară în afaceri, implicarea socială şi pentru bunul renume adus prin activitatea sa municipiului Râmnicu Vâlcea”.

(Petre Coman)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

3 comments on “Mascarada politică liberală numită „Dumitru Crăciunescu - Cetăţean de onoare al Râmnicului””

  1. Ia sa ii puna DNA niste intrebari acestui personaj : cum a reusit sa puna mana pe licenta de fabricatie a mezelurilor si preparatelor din carne ? Prin coruperea regretatului C Stanculescu si a lui Ionescu fostii : director , respectiv inginer sef . GHICITI CE ESTE ACUM IONESCU ? Asociat al lui Craciunescu la Diana Prod . O alta intrebare cum a reusit sa falimenteze CARVIL SA ca sa cumpere societatea la un pret de nimic ? Aici mai intervin 3 personaje : madam Ionescu , nevasta ing sef si sefa fab de mezeluri , care le spunea cumparatorilor sa mearga la Diana sa cumpere ca produsele CARVIL SUNT DE PROASTA CALITATE [ NU CUMVA SUNA A SABOTAJ? ] . Celelalte 2 personaje sunt sub inginer piscicol OLTEANU [ CARE AVEA NEVASTA SUB CONDUCEREA LUI CRACIUNESCU LA DIANA , IAR ACUM MADAM OLTEANU ESTE SEFA FABRICII DE MEZELURI ] si ing Gauloiu care era seful transarii si a frigoriferului CARVIL SA care schimbau noaptea cu ajutorul angajatilor Diana slanina si carnea buna [ cum dracu intr-o noapte slanina alba a devenit galbena si carnea din rosu in rosu verzui mirositor? ] EI CE ZICETI CETATENI AI RM- VALCEA MERITA ACEST PERSONAJ TITLUL DE CETATEAN DE ONOARE ?

  2. carnea expirata sau pe cale de expirare de la S.C. DIANA o iau aia cu restaurantele OK si o vand la asa zisa lume buna a orasului....pofta buna

  3. cand vad genul acesta de comentarii de tip "nenu"..imi amintesc de ce imi crapa obrazul uneori la gandul ca sunt roman, si nu doar roman, ci frustat, plin de rautate si dusmanie, marlanie si fara pic de onoare..
    Eu imi doresc mai multi cetateni de onoare de teapa Dlui Profesor!

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe