|miercuri, februarie 21, 2018
  • Follow Us!

Asociaţiile de revoluţionari, CJ Vâlcea şi Victor Socaciu fac presiuni să nu fie mutată „Hidoşica” din centrul Râmnicului 

hidosica

Luna trecută, mai multe asociaţii de revoluţionari din judeţ, conducerea CJ Vâlcea şi Secretariatul de stat pentru problemele revoluţionarilor din Decembrie 1989 (condus de Victor Socaciu) au trimis mai multe adrese la Primăria Râmnicului şi Ministerul Culturii pentru a nu se muta „Hidoşica” din centrul Râmnicului. Astfel, Liga naţională a luptătorilor din Decembrie 1989 – Filiala Vâlcea a trimis Ministerului Culturii următoarea adresă: „Cu festivităţi şi ceremonii ce se vor desfăşura pe 22 decembrie în toate localităţile semnificative, anul acesta aniversăm şi la Râmnicu Vâlcea, 24 de ani de la Revoluţia Română din Decembrie 1989. Spre deosebire de alte locuri din ţară, monumentul ridicat prin strădania organizaţiei noastre şi a municipalităţii acum 3 ani, în memoria celor 23 eroi martiri vâlceni şi a tuturor Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, urmează să dispară de pe acel amplasament, în ziua următoare, pe 23 decembrie, la presiunile de neînţeles ale actualului primar al municipiului Râmnicu Vâlcea. Motivul invocat este unul penibil şi degradant, putând fi uşor decriptat. Obţinerea autorizaţiei de amplasare se putea face – şi se mai poate face încă, în condiţiile legii, chiar şi acum. De ce nu se face acest gest? Doar pentru că cei care au greşit aparţin vechii guvernări şi trebuie să primească o lecţie? Autorul monumentului nu este un domn, să zicem Ghilduş, de la Bucureşti, agreat de nu ştim cine şi plătit cu bani grei, ci este un artist local cunoscut şi respectat, cu pretenţii materiale rezonabile, domnul Sergiu Sălişte, membru al UAP Vâlcea. Acestea au fost puterile noastre locale, dacă doriţi ceva mai pretenţios, aşezaţi lângă statuia actuală o capodoperă naţională de artă, dar nu exilaţi acest monument. Sperăm că înţelegeţi bine gravitatea profanării acestui simbol al recunoştinţei şi al declanşării Revoluţiei Române în Vâlcea. De aceea, vă solicităm în mod ferm să corectaţi această idee greşită de a muta monumentul, cu un gest reparator legal, eficient şi absolut necesar, de susţinere pentru emiterea documentului în baza căruia Monumentul de la Râmnicu Vâlcea dedicat Eroilor Martiri ai Revoluţiei Române din Decembrie 1989, poate să rămână amplasat acolo unde este în acest moment”.

În schimb, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a trimis următoarea adresă la Primăria Râmnicului: „Urmare solicitării Ligii Naţionale a Luptătorilor din Decembrie ’89 – Filiala Vâlcea, adresată în cadrul programului de audienţe pe care îl organizez în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, vă rog să luaţi toate măsurile legale şi necesare pentru a nu fi mutat Monumentul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 din Parcul Prefecturii, deoarece acesta reprezintă simbolul sacrificiului cetăţenilor municipiului în lupta pentru libertate şi democraţie fiind amplasat pe locui declanşării şi desfăşurării evenimentelor”. În fine, Secretariatul de stat pentru problemele revoluţionarilor din Decembrie 1989 (condus de Victor Socaciu) a remis o scrisoare la Primăria Râmnicului în care menţionează că „urmare adresei Ligii Luptătorilor în Revoluţiei din Decembrie 1989 – Filiala Vâlcea, înregistrată la sediul instituţiei noastre vă solicităm următoarele: să luaţi toate măsurile legale şi necesare, pentru a nu fi demolat sau mutat Monumentul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 din Parcul Prefecturii, deoarece este simbolul sacrificiului cetăţenilor municipiului în lupta pentru libertate şi democraţie şi este amplasat pe locui declanşării şi desfăşurării evenimentelor. Asociaţia sus-menţionată se află în evidenţa instituţiei noastre, fiind înregistrată la data de 24 noiembrie 1990. Asociaţia are scop umanitar, de întrajutorare şi sprijin a răniţilor, urmaşilor şi luptătorilor din Revoluţia din Decembrie 1989, în obţinerea dreplurilor şi facilitaţilor prevăzute în Legea nr. 42/1990 şi după anul 2004 în Legea nr. 341/2004. Statutul organizaţiei nu a suferit modificări de la înfiinţarea ei. Meţionăm totodată că asociaţia sus-menţionată este o organizaţie non-profit şi figurează printre asociaţiile legal înfiinţate până 1a 31 decembrie 1990, în anexa 2 la HG nr. 566/1996”.

(Petre Coman)

Leave a Response