Noul Cod Silvic întâmpină ostilitate chiar din partea liberalilor!

luni, 11 noiembrie 2013

• Primarii şi întreprinzătorii nu se sfiesc a critica dur proiectul de lege propus de colega lor de partid, Lucia Varga

 Senatorul liberal Dan Niţu, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea, a organizat vineri, 8 noiembrie, o dezbatere pe tema “Codului silvic”. Iniţiativa a urmărit informarea şi consultarea tuturor actorilor din domeniu în perspectiva formulării unor amendamente ce urmează să fie discutate şi sustinute săptămâna viitoare în şedinţele comisiilor pentru agricultură, silvicultură si dezvoltare rurală din Senat şi Camera Deputaţilor. Au onorat invitaţia prefectul judeţului, Mirica Nadolu, vicepreşedintele CJ Vâlcea, Bogdan Pistol, primari (spre exemplu, Gheorghe Stanciu, de la Voineasa ori Nicu Gheorghe, de la Boişoara) directori de instituţii abilitate în domeniu (Consiliu Judeţean, ITRSV, Direcţia Silvică) reprezentanţi ai ONG-urilor care administrează parcuri naturale, întreprinzători şi reprezentanţi ai mass-media locale. Numărul primarilor a fost suprinzător de mic, după cum a surprins şi lipsa reprezentanţilor Arhiepiscopiei, ştiut fiind că şi Biserica deţine suprafeţe întinse din fondul forestier.

Niculae Barbu (Cozia Forest): „Sper să nu fie tardivă dezbaterea”

 Dincolo de aspectele semnalate de fiecare în parte, cele mai multe opinii au fost rezervate cu privire la succesul noului cod silvic propus de ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Lucia Varga (PNL) cei mai vehemenţi fiind întreprinzărorii privaţi. Virgil Covercă (Forestcov), Niculae Barbu (Cozia Forest) sau cei de la Hardwood (Grupul Boromir) s-au exprimat tranşant că noile prevederi în domeniul sancţiunilor, dar şi alte modificări, vor duce la falimentarea întregului segment industrial românesc în favoarea unor investitori străini. „Am aproape 600 de muncitori şi mă gândeam să mai angajez încă o sută. Aştept totuşi să văd sub ce formă va trece acest cod. Am investit foarte mult în utilaje. Culmea e că sunt şi liberal, ca şi domnul sentaor. Eu pot foarte simplu să închid afacerea şi să mă apuc de altceva. Dar ce vă veţi face cu un număr de şomeri mai mare decât ce vă aşteptaţi să ajungă de la Oltchim”, a întrebat retoric Virgil Covercă. Niculae Barbu a subliniat şi că dezbaterea riscă a fi tardivă. „Mă tem, domnule sentaor, că dezbatem prea târziu, proiectul de lege cu noul cod silvic trecând de senta ieri, iar în Camera Deputaţilor urmând a fi asumat de către guvern”, a declarat patronul vâlcena, membru de vază al PSD.

Senatorul Niţu a trebuit să scuze iarăşi lipsa lui Buican

 Pe de altă parte, senatorul Dan Niţu a evitat să exprime un punct de vedere tranşant, promiţând că va face tot posibilul să impună amendamentele culese de la cei prezenţi la dezbatere. Primarul comunei Voineasa, liberalul Gheorghe Stanciu, chiar a criticat proiectul legislativ al colegei sale de partid, ministrul Lucia Varga, susţinând că viitorul act normativ nu are cu liberalismul nici în clin, nici în manecă. Senatorul Dan Niţu a trebuit să-l scuze iarăşi pe colegul său, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, care n-a fost prezent la eveniment. „Şi eu îi reprezint pe cei din Nordul judeţului, nu numai domnul Buican. În altă ordine de idei, domnul preşedinte a promis că va face în aşa fel încât şedinţa comisiei de specialitate a Camerei Deputaţilor, care este şi for decizional pentru acest act normativ, să fie organizată la Vâlcea, deci vor fi prezenţi toţi parlamentarii care au un cuvânt greu de spus în această privinţă”, a explicat senatorul vâlcean.

Adrian Pană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe