|luni, octombrie 15, 2018
  • Follow Us!

Poliţia şi silivicultorii au descoperit 6 transporturi ilegale de lemne, fiind date amenzi în valoare de 10.500 lei 

Furt lemne

În baza Planului comun de acţiune „SCUTUL PĂDURII 2013”, poliţişti din cadrul I.P.J. Vâlcea –Serviciul de Ordine Publică – Biroul pentru prevenirea  şi combaterea delictelor silvice, împreună cu specialişti din cadrul I.T.R.S.V. Rm. Vâlcea şi Direcţia Silvică Vâlcea – Ocolul Silvic Băbeni, au organizat şi desfăşurat în zilele de 24 şi 25 octombrie a.c., activităţi de verificare a respectării legislaţiei în domeniu în zona Rm. Vâlcea – Horezu – Băbeni. Cu această ocazie au fost oprite pentru control 12 autovehicule, 19 persoane legitimate, fiind aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 10480. Totodată, au fost confiscaţi 8,66 m.c. material lemnos şi 49,86 m.c. material lemnos confiscat valoric, în valoare de 4839,91 lei. Împreună cu specialişti din cadrul I.T.R.S.V. Rm. Vâlcea a fost efectuat un control la o societate comercială cu sediul în com. Vaideeni, ocazie cu care au fost constatate încălcări ale legislaţiei în domeniu. S-a luat măsura sancţionării contravenţionale a administratorului societăţii, în baza Legii nr. 171/2010, cu amendă, în cuantum total de 5.000 lei, dispunându-se totodată confiscarea valorică a cantităţii de 49,86 mc material lemnos.

Pe raza oraşului Băbeni, a fost identificat U. David, în vârstă de 26 de ani, din oraş Brezoi, care transporta cu autovehicul marca Ford 4,66 m. st. material lemnos. În urma verificării s-a stabilit că datele înscrise în avizul de însoţire nu corespund cu întreaga cantitate de material lemnos transportată. S-a luat măsura sancţionării contravenţionale a conducătorului auto în baza Legii nr. 171/2010, dispunându-se totodată confiscarea materialului lemnos, ce a fost predat organelor silvice în vederea valorificării.

 

 

Leave a Response